Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Timișoara. Întâlnirea Națională a Preoților

Cea de-a patra Întâlnire Națională a Preoților a avut loc la Timișoara, între 15 și 18 martie. Au participat aproximativ 120 de preoți din toate diecezele catolice din țară. Zece preoți au fost din Dieceza de Iași. Programul a cuprins prelegeri despre slujirea preoțească, ateliere de discuții pe diverse teme, sfinte Liturghii, precum și activități culturale. Invitat special a fost episcopul auxiliar al Diecezei Esztergom-Budapesta, dr. Udvardy György.

În deschiderea întâlnirii, PS Martin Roos, episcop de Timișoara, și-a exprimat bucuria de a fi gazda evenimentului național la care participă preoții de pe tot întinsul țării pentru a-și întări fidelitatea în slujirea preoțească.

Două prelegeri despre slujirea preoțească au marcat programul primei zile. PS Udvardy György a căutat să răspundă la două întrebări fundamentale pentru viața sacerdotală: La ce am fost chemat? De unde îmi iau puterea să fac ceea ce fac?

Răspunzând la prima întrebare, episcopul a afirmat că la rădăcina preoției stă chemarea lui Cristos. Aceasta, nevenind din nici o parte a acestei lumi, face ca preoția să poarte cu sine un puternic caracter de mister. Preoția nu se explică doar prin factori lumești, ci face referință la un izvor supranatural, pe care mulți oameni nu vor să-l mai înțeleagă sau să-l admită.

În discuțiile pe grupuri, am fost chemați să răspundem la trei întrebări: Cum descopăr în mine darul preoției? Ce iubesc cel mai mult sau ce îmi place să fac cel mai mult în preoția mea? Cum este fidelitatea mea și cum este cea a lui Cristos?

Prelegerea de după-amiază, a conturat răspunsul la cea de-a doua întrebare: De unde îmi iau puterea să fac ceea ce fac în calitate de preot? Puterea noastră este învierea lui Cristos, a afirmat cu convingere episcopul conferențiar. Aceasta a fost manifestarea victoriei la capătul unei lupte care trebuie să fie o constantă în viața preotului. Preotul își ia puterea din rugăciune, din promisiunile făcute în ziua hirotonirii, din propriile slăbiciuni. Chiar propriile răni pot deveni locuri ale puterii preotului (cf. Is 53,5).

La ora 17.30 ne-am rugat împreună Vesperele în limba latină, după care a urmat sfânta Liturghie pontificală în catedrala "Sfântul Gheorghe", prezidată de PS Udvardy György.

A doua zi, miercuri, 17 martie, au fost prezentate prelegeri despre Episcopiile de SzegedCsanád (Ungaria) și de Zrenjanin (Serbia). Cele două dieceze au constituit, până în anul 1920, împreună cu cea de Timișoara, o singură dieceză cu numele de Csanád.

Au urmat atelierele de discuții pe diverse teme precum: izvoarele lăuntrice ale vieții preoțești, activitatea pastorală pentru tineret, pastorația familiilor, reînnoirea parohială la sate și altele.

În a doua parte a zilei au fost prezentate diecezele participante de câte un reprezentant și s-a făcut evaluarea întâlnirii. Ziua s-a încheiat cu Vesperele solemne în catedrală, urmate de sfânta Liturghie.

Următoarele două întâlniri ale preoților catolici din România, propuse de Conferința Episcopilor din România, vor fi la Lugoj (13-16 aprilie) și Oradea (17-20 mai).

Ne-am întâlnit preoți de diferite culturi și limbi; preoți romano-catolici și greco-catolici. Cu toții însă, uitându-ne unii la alții, știam, fără să ne-o spunem, că Învățătorul, ai cărui ucenici suntem, este unul și același pentru toți, că noi în forme diferite avem aceeași slujire: a cuvântului evanghelic și a sacramentelor. Dacă Isus a reușit să întrunească ucenici cu diverse profesii (pescari, vameș etc.) și să creeze o coeziune între ei, această întâlnire m-a asigurat că, în ciuda varietății de limbă, de cultură și tradiții, noi putem simți această coeziune pentru că unul este Domnul nostru și una este Biserica în care slujim.

Pr. Cristian Diac



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat