Apostolul neamurilor (XXXII)

"Am ales să pierd toate pentru Cristos" (Fil 3,8)

Limitele pe care fiinţa umană, vrând-nevrând, şi le recunoaşte obligă la înţelepciune, adică la ieşirea din impas prin acceptarea lui Dumnezeu, a voinţei sale care este sfinţenia: "Fiţi sfinţi, că eu, Domnul Dumnezeul vostru sunt sfânt" (Lev 19,2).

La începutul Rugăciunii euharistice II se declară: "Cu adevărat sfânt eşti, Doamne, izvorul a toată sfinţenia".

Isus Cristos, venit în lume, în trup omenesc, este recunoscut ca "sfântul lui Dumnezeu" (Mc 1,24b). De fapt, tot ceea ce el a spus şi a săvârşit a confirmat obligativitatea sfinţeniei.

Sfântul Paul a înţeles cu exactitate acest adevăr. Drept dovadă, din momentul convertirii, toată fiinţa sa nu râvneşte altceva decât pe Cristos, "izvorul a toată sfinţenia". Cele pământeşti: relaţii sociale, rang, avere, aşa cum sunt în realitate, fără consistenţă ("gunoaie"), preferă "să le piardă", pentru că vrea numaidecât "înălţimea cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu" (v. 8). Lozul câştigător suprem este Cristos care echivalează cu "îndreptăţirea", adică sfinţenia, întemeiată pe credinţă (v. 9). Însă clarviziunea credinţei vizează binomul mântuirii: jertfa crucii şi învierea. Conştient de acest binom exemplar, apostolul conclude cu claritate: "Vreau să fiu părtaş la suferinţele lui şi să mă asemăn cu el întru moarte (v. 10), în speranţa că voi putea ajunge la învierea din morţi" (v. 11).

Călăuzit de această lumină şi de puterea harului, înţelegem toate ostenelile şi suferinţele suportate de Paul în uriaşa lui activitate de evanghelizare încununată cu jertfa supremă a martiriului, "răsplata la care Dumnezeu ne cheamă, acolo sus, în Cristos Isus" (v. 14).

Sfântul Ioan Maria Vianney, toţi sfinţii şi sfintele lui Dumnezeu s-au asociat acestui gigant apostol al neamurilor, care ne invită pe toţi la realizarea fericită a vieţii.

"Prin sfânta sa cruce, Cristos ne conduce / Şi crucea de-o vom preţui, / În luptă noi vom birui".

P.A.D.