Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Istorie -

Figuri ilustre: Ep. Ioan Duma

S-a născut la 5 noiembrie 1896 la Valea Mare și a studiat la Seminarul Franciscan de la Hălăucești și la Colegiul "Seraphicum" de la Roma. A fost hirotonit preot la 24 iulie 1924 la Roma, iar după întoarcerea în țară a activat în Parohiile Săbăoani și Hălăucești. De asemenea, a fost profesor la Seminarul din Hălăucești, iar în anul 1944 a fost și vizitator al mănăstirilor franciscane conventuale din Ardeal.

În anul 1948 a fost ales și consacrat episcop de către nunțiul apostolic Gerald Patrick O'Hara, consacrarea fiind secretă și fără acordul guvernului comunist. De asemenea, în perioada 1948-1950, episcopul Ioan Duma a fost foarte activ în problema rezistenței anticomuniste prin credință, având întâlniri pe această temă cu nunțiul O'Hara și cu episcopii Alexandru Theodor Cisar și Anton Durcovici.

O idee a sa era cea privind creșterea propagandei anticomuniste în Italia și Franța, precum și o mai puternică popularizare în Occident a cazului episcopului Anton Durcovici și Marton Aron, arestați de securitate în iunie 1949.

La 25 septembrie 1951, ep. Ioan Duma a fost la rândul său arestat de Securitate și deferit Tribunalului Militar Timișoara, care prin Sentința nr. 80/1951 l-a condamnat la patru ani de închisoare pentru delictul de "spionaj în favoarea Vaticanului". Va fi eliberat la expirarea pedepsei, în anul 1955, iar prin Decizia M.A.I. nr. 6088 din 25 septembrie 1955 i-a fost fixat "domiciliul obligatoriu" la Iași, pentru 36 de luni. În același an, Securitatea i-a deschis un dosar individual de urmărire informativă cu scopul de a-i fi documentată "activitatea dușmănoasă ca episcop clandestin și superior al franciscanilor". Activitatea de urmărire va continua și la Parohia "Mihail Kogălniceanu" (jud. Constanța), unde Securitatea i-a fixat "domiciliul obligatoriu".

În anul 1957, ep. Ioan Duma a fost la un pas de a fi rearestat, ordinul în cauză fiind semnat de însuși ministrul de Interne, Alexandru Drăghici, iar un an mai târziu a fost anchetat, pe motiv că participase la Faraoani la înmormântarea mamei sale. În urma unei percheziții, Securitatea i-a confiscat arhiva personală ce o deținea la Parohia "Mihail Kogălniceanu", iar printre documentele confiscate abuziv se afla copia unui memoriu trimis în anul 1956 la Vatican și în care ep. Duma scria că "sunt mulți martiri printre preoți și călugări care au fost uciși în temnițele Republicii Populare Române".

Un alt document confiscat în anul 1958 purta titlul "Însemnări pentru mine din istoria trăită", unde ep. Duma scria privitor la ep. Durcovici: "A murit de moarte ca martir, în închisoarea de la Sighet (...). Privitor la propria sa experiență carcerală, ep. Duma descria în același document și "suferințele" pe care le-a îndurat în cei patru ani de detenție și modul în care a fost "maltratat" de către gardieni și securiști.

În anul 1960, Securitatea i-a fixat "domiciliul obligatoriu" la Târgu Jiu, din dorința de a-l izola și supraveghea mult mai ușor pe episcopul Duma.

Târziu, în anul 1971, ep. Duma a primit aprobarea din partea autorităților de a efectua o călătorie în Italia, prilej cu care a fost primit în audiență de papa Paul al VI-lea.

La 9 iulie 1973, ep. Duma i-a solicitat pr. Petru Albert să adune date istorice despre viața de martiră a Veronicăi Antal și a episcopilor martiri Anton Durcovici și Marcu Glaser, cu intenția de a fi trimise la Sfântul Scaun.

Doi ani mai târziu, Securitatea avea să-i închidă dosarul de urmărire informativă, pe considerentul că ep. Duma, bătrân și bolnav, nu mai reprezenta un potențial pericol pentru regimul ateo-comunist.

Ep. Ioan Duma a murit la 16 iulie 1981 la Târgu Jiu și a fost înmormântat la Valea Mare.

Dr. Dănuț Doboș



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat