Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Caritas - 20 de ani

Centrul Diecezan Caritas a împlinit 20 de ani de activitate în domeniul socio-caritativ. Programul pregătit pentru acest eveniment a avut loc la Iași, în zilele de 22 și 24 octombrie.

Manifestările jubiliare au debutat vineri, 22 octombrie, în aula sinodală a catedralei, unde au participat aproximativ 200 de persoane. Invitați de onoare au fost cei care au pus bazele Centrului Caritas în urmă cu 20 de ani, dar și persoane care colaborează în prezent.

Directorul actual, pr. Egidiu Condac, a mulțumit precursorilor săi care au avut inițiativa de a înființa această asociație punând în mâinile lui Dumnezeu dorința lor de a face bine și disponibilitatea lor.

Cuvinte frumoase la ceas aniversar au fost rostite de invitații prezenți: Mons. Franz-Peter Tebartz-van Elst, episcop de Limburg, Germania, PS Petru Gherghel, Gheorghe Nichita, primarul orașului Iași, pr. Narcis Axinte, din partea Bisericii Ortodoxe, Andrei Buceag, director executiv al Agenției Județene pentru Prestații Sociale Iași.

"Facem astăzi memoria acestor evenimente nu numai pentru a aduce un prinos de recunoștință primilor operatori Caritas, ci și cu dorința firească de a cunoaște începutul plin de inițiative și roade pentru a privi și a merge plini de curaj mai departe. Pot să dau mărturie că de la început și până astăzi lucrurile au evoluat cu curaj și credință", a afirmat PS Petru Gherghel.

Un moment deosebit a fost vizionarea filmului retrospectiv "Remember Caritas 20 de ani", unde membrii fondatori ai Centrului Caritas au povestit cum a luat ființă acest centru care a crescut atât de mult în timp. Au dat mărturie: pr. dr. Vladimir Petercă, primul director al asociației, dl. Eduard Lisacovschi, pr. Anton Despinescu, precum și alte persoane care la început au pornit cu mult curaj pe un drum nesigur și anevoios.

În cadrul festiv al sărbătorii au fost decernate diplome jubiliare de onoare în semn de prețuire și de recunoștință celor care au fost promotorii și susținătorii Caritas: PS Petru Gherghel, pr. dr. Vladimir Petercă - primul director al Caritas, pr. Grigore Duma - al doilea director al Caritas Iași, pr. Petru Sescu - primul director al filialei Caritas Bacău, pr. Claudiu Iștoc - primul director al filialei Caritas Roman, pr. Anton Despinescu - membru fondator Caritas Iași, Bernadeta Lisacovschi - primul contabil al Asociației Diecezane, ing. Eduard Lisacovschi - voluntar, familia Cornelia și Ștefan Diac și Mihai Constantin - angajat al centrului Caritas încă de la început.

Festivitățile au continuat duminică, 24 octombrie, cu celebrarea sfintei Liturghii de la ora 18.30, în catedrala "Adormirea Maicii Domnului", pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru toată susținerea de la început și până acum, dar și pentru a-l ruga să-i păstreze în continuare pe membrii Caritas ca instrumente ale iubirii sale, așa cum spunea și pr. Egidiu Condac la predică: "Tot ceea ce s-a realizat și dorim să se realizeze în continuare nu înseamnă doar o cantitate impresionantă de acțiuni, evenimente, proiecte, inițiative, ci în primul rând înseamnă răspunsul la chemarea adresată inimii noastre de Dumnezeu, răspunsul la chemarea lui Isus Cristos din Evanghelie: "Căutați mai degrabă împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte vi se vor adăuga"".

Zilele jubiliare s-au încheiat cu un concert vocal instrumental susținut de corul catedralei și orchestra formată din tineri interpreți ieșeni, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași.

Membrii Centrului Diecezan Caritas s-au rugat și se roagă pentru toți cei care au fost prezenți alături de ei la acest moment aniversar, dar și pentru cei care i-au sprijinit și îi vor sprijini în continuare.

Mihaela Tescoschi



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat