Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

- A. (Miercurea Ciuc). "Am un copil de 12 ani și jumătate. Aș dori să facă prima Împărtășanie și vreau să știu dacă e prea târziu. Până acum nu a făcut, deoarece aici unde locuim se cere limba maghiară, copilul nu a putut învăța limba. Eu (mama lui) sunt dintr-o parohie din jud. Bacău. Putea să facă în parohia de unde sunt eu, dar pregătirea începea foarte repede și până lua copilul vacanță era târziu. Dacă se mai poate, vom vorbi cu preotul de acolo. Copilul a învățat tot ce trebuie să știe. Adică a învățat rugăciunile și întrebările corespunzătoare".

Luați legătura cu părintele din parohia de unde vă trageți dv. Cu cât mai repede cu atât mai bine... Vârsta e destul de înaintată și nu e bine ca el să fie ținut atâția ani departe de "pâinea cea vie". Isus a spus "Cine mănâncă din această pâine are viața veșnică și eu îl voi învia în ziua de apoi". Sunt convins că îi veți crea posibilitatea copilului dv. de a avea ce-i mai bun pe lumea aceasta... Dumnezeu să vă ajute!

- Familia Ioan Ianuș (Butea). "Am avut un fiu preot. Sfântul Ioan Bosco scria într-o scrisoare adresată tinerilor că "un fiu preot este cel mai mare dar pe care Dumnezeu îl poate oferi unei familii". Sfântul Francisc din Assisi spunea că "dacă aș întâlni un înger și un preot l-aș saluta mai întâi pe preot, căci este un alt Cristos". Și noi am avut în familia noastră acest mare dar al lui Dumnezeu, un fiu și un frate preot, pe pr. Maricel Ianuș, sfințit preot în anul 1998, anul acesta ar fi făcut 11 ani de preoție. Ar fi făcut deoarece în ziua de 15 iunie acest mare dar a fost chemat la Domnul într-un mod misterios și năprasnic, în același timp. Pentru noi, ca familie, acest moment a devenit unul în care simți că sufletul se desface în mii de bucăți și nu găsești alinare nicăieri pentru că acel gol va fi umplut numai la revederea din viața de apoi... Familia Ianuș mulțumește ES Petru Gherghel, pr. provincial Emilian Cătălin, pr. paroh de Butea Petru Blaj, celorlalți preoți, persoane consacrate și tuturor persoanelor ce au participat la înmormântarea fiului și fratelui nostru".

Este foarte adevărat ceea ce ați subliniat "că golul din suflet va fi umplut în viața de apoi". În fața planului lui Dumnezeu nu ne rămâne decât rugăciunea și tăcerea.

- Camelia (Turda, jud. Cluj). "Aș dori să știu cine poate primi sfântul Maslu? Trebuie să faci spovadă generală? Atunci când ai îndoieli asupra felului corect în care te-ai spovedit, în urmă cu mulți ani, ce trebuie făcut? Dacă persoana bolnavă are probleme psihice poate primi acest sacrament? Eu cred că este mai bine ca acest sacrament să se administreze atunci când persoana este cât de cât lucidă, nu atunci când boala îi întunecă de tot mintea. Aștept cât mai multe detalii despre acest sacrament, foarte important pentru familia mea".

Despre sacramentul de care sunteți interesată, în "Ritualul ungerii bolnavilor și al îngrijirilor pastorale", Ed. "Presa Bună", p. 17, este notat: "În Scrisoarea sfântului Iacob, se precizează că Ungerea trebuie dată celor bolnavi, ca să-i aline și să-i mântuiască. De aceea, această sfântă Ungere trebuie administrată cu toată grija celor credincioși care, din cauza infirmității sau a bătrâneții, se află într-o stare periculoasă de boală. Cât privește însă gravitatea bolii, este de ajuns să se aibă o părere prudentă sau probabilă despre ea, înlăturându-se orice neliniște, iar, dacă este cazul, să fie consultat și medicul. Acest sacrament poate fi dat din nou, dacă bolnavul, după primirea Ungerii, s-a vindecat sau dacă, în cursul aceleiași boli, starea bolnavului se agravează. Înainte de intervenția chirurgicală (în limbaj obișnuit, "operație"), sfânta Ungere poate fi acordată bolnavului ori de câte ori intervenția este determinată de o boală periculoasă. Sfânta Ungere se poate da și bătrânilor, cărora le-au slăbit în mod vizibil puterile, chiar dacă nu se pune problema unei boli grave. Sfânta Ungere se poate administra chiar și copiilor de la vârsta când li s-a dezvoltat uzul rațiunii, ca să poată fi întăriți prin acest sacrament. Acest sacrament se poate administra chiar și bolnavilor care și-au pierdut cunoștința și uzul rațiunii, în cazul în care se presupune că, dacă ar fi conștienți, l-ar fi cerut". Cu privire la Spovadă, celui care are îndoieli întemeiate cu privire la modul în care s-a spovedit i se recomandă să le mărturisească la Spovadă, duhovnicul apreciind în continuare ce are de făcut penitentul.

- Lucia Lucaci, (Ploscuțeni). "Vreau să publicați în revistă poezii scrise de o consăteancă de-a mea pe nume Bernadeta Cobuleanu, care din timiditate nu a îndrăznit să vă scrie".

Într-adevăr, sunt idei valoroase în poeziile trimise. Ele seamănă mult cu rugăciunile versificate. Citind a multă literatură și mai ales poezie, în mod sigur, autoarea își va perfecționa scrisul. Am ales câteva strofe care ni s-au părut mai potrivite: Iartă-mă, Isuse, Doamne, / Șterge tot trecutul meu / Și împacă-mă, Isuse, / Iar cu bunul Dumnezeu. // O, îți mulțumesc Isuse, / Că din nou mai ridicat / Dă-mi te rog din nou putere / Să-ți slujesc neîncetat.

- E.P. (Iași). "Citesc tot mai mult în presă sau văd la televizor cum au luat amploare în ultimul timp tentativele de sinucidere, sau chiar sinucideri în grup, mai ales în rândul copiilor și al adolescenților. Eu însumi am trecut printr-o astfel de experiență și aș vrea să v-o mărturisesc și dv... A trecut ceva timp de la drama pe care am trăit-o pe propria-mi piele când am avut o tentativă de sinucidere. O experiență pe care n-aș dori s-o repet pentru nimic în lume și nu doresc s-o mai trăiască nimeni. Și dacă mie mi s-a dat șansa să trăiesc, simt nevoia să vă povestesc această experiență a mea, nutrind dorința că tinerii și nu numai ei o vor citi și vor lua aminte... Eram un adolescent "neînțeles", cel puțin așa mă consideram în momentul în care m-am izolat de cei din jur. De mic copil comunicam mai mult cu mama, o simțeam mai apropiată de sufletul meu. Cu tata nu am avut niciodată un raport strâns, mai ales că mai tot timpul era beat. Bătaia era singurul lui mod de "a comunica" cu mine. Coșmarul a început când, din cauza greutăților, mama a luat decizia de a pleca în străinătate să lucreze, visând că va câștiga mai mult. A plecat lăsându-ne, pe mine și pe surioara mea mai mică, numai cu tata. O dată cu plecarea mamei am simțit că s-a prăbușit o lume și că toate speranțele mele mor una câte una... La școală deveneam din ce în ce mai interiorizat, mai apatic, mai singur. Eram încă un copil, aveam doar 16 ani și dorul de mamă era copleșitor. Ne trimitea bani și daruri, dar pe mine acestea nu mă făceau mai fericit și nici nu puteau umple golul lăsat de plecarea ei. În acel an plin de neliniști și tensiuni greu de suportat s-a născut în sufletul meu dorința de moarte. Încercam s-o alung, dar ea se cuibărea tot mai mult în mintea mea și lua amploare de la o zi la alta... Într-o seară, când vedeam totul în negru și eram convins că nimeni nu mă poate ajuta, am venit acasă să o mai văd pentru ultima oară pe surioara mea și în camera mea am recurs la acel gest disperat. Deodată întunericul s-a prăbușit peste mine și nu am mai știut nimic. Când mi-am revenit eram pe patul unui spital, iar alături de mine surioara mea mă ținea strâns de mână și-mi murmura implorându-mă: "Nu muri, te rog, nu muri...am nevoie de tine...". Deși pierdusem foarte mult sânge, eram în afara oricărui pericol. Când tata a venit la spital i-am mulțumit că m-a salvat. Atunci el mi-a spus, cu un glas posomorât: "Nu eu te-am salvat, ci surioara ta. A ieșit afară și a țipat până când a venit cineva și a chemat salvarea. Când am venit eu acasă, tu erai deja la spital...". O priveam pe surioara mea ca pe cea mai de preț comoară din lume și mă durea sufletul că nu mă gândisem la faptul că în mod egoist voiam să renunț la viață, când ea se agăța de mine cu toată ființa ei. Astăzi, privind în urmă, îmi dau seama că Dumnezeu mi-a dat această șansă nu întâmplător. Îmi este rușine de lașitatea mea, de faptul că am renunțat atât de ușor la luptă, ignorând iubirea inocentă a unui copil pentru care eu eram universul lui. Această experiență m-a maturizat și m-a trezit la viață, o altă viață, trăită în Cristos. În rugăciunile mele mă rog permanent ca toți cei care sunt bântuiți de asemenea gânduri negre să caute bine în sufletul lor și să vadă că nu sunt singuri și că Dumnezeu îi iubește și îi vrea fericiți".

Am redat aproape în întregime scrisoarea dv. pentru că drama pe care ați trăit-o este drama atâtor adolescenți - și nu numai - care se abandonează celui rău și-și curmă viața pe care Dumnezeu le-a dăruit-o, lăsând în urmă durere și lacrimi. Experiența dv. este, în același timp, și un semnal de alarmă pentru părinții care, uneori în mod nechibzuit, pleacă la muncă în străinătate, lăsându-și copiii singuri sau cu alte rude care nu-i pot înlocui oricât de mult s-ar strădui. Un semnal de alarmă, așadar, pentru părinți, dar și pentru societatea în care trăim, deoarece sunt foarte multe familii cu copii mulți în situații disperate care nu pot supraviețui cu un salariu mizer și în condiții de sărăcie de nedescris. Un semnal de alarmă pentru toți cei care pleacă lăsându-și copiii acasă, iar atunci când se întorc sunt asemenea unor străini pentru proprii lor copii. Un semnal de alarmă pentru fiecare dintre noi, care acordăm prea multă importanță bunăstării materiale cu prețul pierderii armoniei familiale și a iubirii dintre părinți și copii. Sperăm ca această experiență să fie ca o învățătură pentru fiecare dintre noi, fie că suntem părinți sau copii.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat