Ioan Maria Vianney

Cunoscut şi iubit sub numele de "Parohul de Ars", Ioan Maria Vianney este propus de papa Benedict al XVI-lea ca model pentru toţi preoţii în acest An al Sfintei Preoţii, când se împlinesc 150 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.

Se naşte la Dardilly, aproape de Lyon, în anul 1786, într-o familie de agricultori; copilăria şi tinereţea le petrece lucrând pământul, păstorind oile şi vitele. La vârsta de 17 ani îşi exprimă dorinţa de a deveni preot. Abatele Balley, paroh din Ecully, de care aparţine cătunul natal al lui Ioan Vianney, îl ia alături de el şi începe să-l introducă în studiile seminariale la o vârstă când alţii le terminaseră. În anul 1810 intră în seminarul mic de la Verrieres, apoi trece la seminarul mare din Lyon. Simţea o imensă dificultate în a citi şi a învăţa o pagină de filozofie sau de teologie; pentru aceasta, este eliminat din institut, dar, la recomandările şi insistenţele parohului de Ecully, este reprimit. Unul dintre profesori s-a adresat episcopului, spunându-i: "Păcat..., omul acesta este un model de pietate". "Model de pietate?", exclamă prelatul; "Atunci, eu îl primesc şi Dumnezeu va face restul".

În anul 1815 este sfinţit preot, la vârsta de 29 de ani, dar nu i se dă dreptul de a spovedi. După o "ucenicie" de trei ani pe lângă parohul Balley, este trimis la Ars, un sat mic din ţinutul Dombes, mai întâi ca vicar capelan şi apoi ca paroh.

Ars număra atunci 230 de oameni care locuiau în case acoperite cu paie; singurele locuri de întâlnire şi distracţie erau patru cârciumi cu respectivele terase de dans. Încă din primele zile, tânărul paroh începe să predice din amvon împotriva lor, cu o severitate ce ar fi putut să îndepărteze de el sufletele sătenilor. Dar s-a întâmplat contrariul; după zece ani, Ars este complet transformat: cârciumile sunt goale, biserica plină, deoarece severitatea parohului nu era niciodată lipsită de o incontestabilă bunătate şi ingeniozitate.

Avea numai haina pe care o purta pe el, dar era în stare să se lipsească de ea, de încălţăminte şi de ciorapi, dacă întâlnea pe stradă vreun calic cu care schimba până şi pantalonii, furişându-se în spatele unui gard, dacă ai săracului erau mai prăpădiţi.

Timp de 42 de ani duce o existenţă sfântă. Se scula dimineaţa, îşi făcea rugăciunile, celebra sfânta Liturghie, spovedea, preda învăţătura creştină, spovedea iarăşi până noaptea târziu, dacă era cazul. Se hrănea, un timp, numai cu cartofi fierţi şi plăcintele numite "înşală foamea". Înfiinţează şi organizează în Ars o mică şcoală şi un orfelinat.

Cea mai mare parte din viaţa lui şi-o petrece ascultând spovezile miilor de credincioşi care i se adresau omului căruia, cu aproape 40 de ani în urmă, i se interzisese de a spovedi.

Un avocat venit din Paris, când s-a întors acasă şi a fost întrebat ce a văzut la Ars, a răspuns: "Pe Dumnezeu într-un om".

La vârsta de 73 de ani, în ziua de 4 august 1859, îşi încheie viaţa pământească dăruită lui Dumnezeu. Îndată după moartea lui, biserica şi casa parohială unde a slujit devin loc de pelerinaj. În anul 1925, papa Pius al XI-lea îl ridică la cinstea sfintelor altare şi îl proclamă "patron al clerului".

La una dintre lecţiile sale de catehism, sfântul Ioan Maria Vianney spunea: "Datoria omului şi cele mai frumoase activităţi ale lui sunt să se roage şi să iubească. Dacă voi vă rugaţi şi iubiţi pe Dumnezeu şi pe oameni, iată, aceasta este fericirea omului pe pământ".

(După Vieţile sfinţilor, Editura ARCB)