Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri externe

Scrisoare către episcopi
Scrisoarea Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea către episcopii Bisericii Catolice cu privire la iertarea episcopilor excomunicați în anul 1988 în urma deciziei arhiepiscopului Marcel Lefebvre de a-i consacra fără acordul Vaticanului a fost publicată joi, 5 martie. Papa explică motivația ridicării excomunicărilor: "Am făcut acest act de bunăvoință paternală deoarece acești episcopi mi-au transmis în repetate rânduri suferința lor profundă provocată de situația în care se găsesc". În fața diverselor acuze papa scrie: "Un gest umil al unei mâini întinse" a dat naștere "unui adevărat vacarm"; cu toate acestea - se întreabă papa - este atât de greșit să ieși în întâmpinarea fratelui care "are ceva împotriva ta" și să cauți împăcarea?".

Preoți uciși
Pr. Daniel Matsela Mahula, 33 de ani, din Dieceza de Klerksdorp, a fost ucis la 27 februarie, în Africa de Sud, în timp ce se afla la volanul autoturismului său. A fost atacat de patru bandiți, în apropiere de Bloemholf. Pr. Lionel Sham, 66 de ani, paroh la Mohlakeng, în Arhidieceza de Johannesburg (Africa de Sud), a fost ucis la 7 martie, după ce a fost răpit din casa sa. Duminică, 8 martie, a fost ucis în Burundi părintele Révocat Gahimbare (39 de ani), paroh la Karuzi. Preotul a fost ucis de patru bandiți deghizați în polițiști, care jefuiau mănăstirea călugărițelor "Bene Maria". Părintele a sărit în ajutorul călugărițelor, dar jefuitorii l-au împușcat mortal. În orașul brazilian Recife, capitala statului Pernambuco, a fost ucis la 19 martie pr. Ramiro Ludena Y Amigo, 64 de ani, originar din Spania, angajat în ajutorarea copiilor străzii.

Identitatea creștină
Președinții conferințelor episcopale din sud-estul Europei au participat în Turcia la întâlnirea "Identitatea creștină într-o lume multiculturală și multietnică", între 3 și 8 martie, desfășurată sub formă de pelerinaj pe urmele apostolului Paul. Lucrările au început la Iskenderun, în Anatolia orientală, și s-au încheiat cu o Liturghie în catedrala catolică din Istanbul. La pelerinajul din Turcia au participat reprezentanții din Albania, Bosnia și Herțegovina, Grecia, România (PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București), din Balcani și PS Anton Coșa, episcop de Chișinău.

Icoana sfântului Paul
Comunitatea de români catolici din Kingsbury, Londra, a întâmpinat duminică, 8 martie, pelerinajul cu icoana sfântului Paul organizat cu ocazia Anului Paulin în unele parohii ale Diecezei de Westminster, unde pentru câte o săptămână icoana este expusă spre venerare în biserică, iar în fiecare zi sunt recitate rugăciuni speciale, litania sfântului Paul, cateheze etc.

Seminar despre media
La Roma, în zilele de 9 și 10 martie, s-a desfășurat Seminarul episcopilor responsabili pentru comunicațiile sociale în cadrul Conferințelor Episcopilor din toată lumea, promovat de Consiliul Pontifical pentru Comunicații Sociale. Întâlnirea a pornit de la mesajul papei pentru Cea de-a XLIII-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale, care are ca temă: "Noi tehnologii, noi relații. Promovarea unei culturi a respectului, dialogului și prieteniei". Din România a participat ÎPS Ioan Robu.

Distincție
Card. Renato Raffaele Martino, președintele Consiliului Pontifical pentru Dreptate și Pace, a primit Ordinul "Steaua României" în grad de Mare Cruce, oferit de președintele României, Traian Băsescu, distincția fiindu-i înmânată cu ocazia concertului de orgă organizat de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun la 24 martie în biserica "Sfânta Fecioară a Carmelului" din Traspontina, Roma, și susținut de maestrul Felician Roșca. Manifestarea face parte dintr-o serie de "concerte de recunoștință" grupate sub numele generic "Întâlnirea cu celălalt. Demnitate și solidaritate", oferite de Ambasada României pentru reprezentanții Bisericii Catolice în semn de recunoștință pentru susținerea comunităților creștine românești din Italia.

Charles Darwin
Anul 2009 marchează două secole de la nașterea lui Darwin și un secol și jumătate de la publicarea lucrării "Originea speciilor". Sunt planificate evenimente și publicații în întreaga lume. La Roma, în perioada 3-7 martie, a avut loc Conferința "Evoluția biologică: fapte și teorii. O evaluare critică la 150 de ani de la "Originea speciilor"", organizată de Sfântul Scaun și Universitatea "Notre Dame" din statul american Indiana. Conferința s-a bucurat de participarea a circa 40 de relatori - oameni de știință, filozofi și teologi - provenind din Europa, Statele Unite ale Americii, Canada și din partea Sfântului Scaun. S-a făcut deosebirea clară între domeniul științei și cel al teologiei. S-a vorbit despre evitarea contrastului radical între evoluționism și creaționism, care par să se excludă reciproc.

Întâlnire Taizé
Lituania va găzdui o întâlnire Taizé în perioada 1-3 mai, la Vilnius, oraș proclamat anul acesta capitala europeană a culturii. Tinerii sunt încurajați să participe la această întâlnire și să se întâlnească într-un climat de rugăciune și de comuniune fraternă. Vor fi găzduiți în familiile și în parohiile din Vilnius. Programul întâlnirii de la Vilnius și indicații practice pentru înscriere se găsesc pe situl www.taize.fr.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat