Tablete spirituale

Isus la Iaşi

Pe Calvar, în fine, a ajuns Isus,
Călăi fără suflet, pe cruce l-au pus.
E bătut în cuie-n văzul tuturor;
Sângele îi curge, rănile îl dor.

Jupuită-i pielea de căderi pe brânci,
Spinii din coroană-i sapă răni adânci.
Erau vremuri crude, cu zbiri şi tirani,
Când carnea umană nu făcea doi bani.

Când Isus, în fine, a ajuns la Iaşi,
Au trecut pe-alături, având spor la paşi,
Oameni ce pe cruce nu l-au pus nicicum;
Lăsându-l să moară, şi-au văzut de drum.

Erau plini de milă toţi, într-adevăr,
Nu puteau să-i smulgă nici un fir de păr;
Persoana umană este lucru sfânt;
L-au lăsat deci teafăr în ploaie şi vânt.

Curge ploaia rece, cu zloată de sus,
Ud până la piele, strigă atunci Isus:
"Oamenii aceştia nu îţi sunt pe plac
Iartă-i, Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac".

Toţi se află-n casă, se-ncălzesc la foc.
Nimeni nu-i pe stradă. Fără de noroc,
Doar Isus e-afară şi, plângând amar,
Lângă-un zid se-ntreabă: "Iar sunt pe Calvar?".

Versificare şi adaptare de pr. Claudiu Dumea după pr. G.A. Studdert-Kennedy, Indifference