Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Legea si dreptul tau -

Curier juridic

- Antonia Enășoaia (Șcheia). "... Am lucrat 11 ani, o lună și 21 de zile pe cartea de muncă. Am dreptul la pensie și la ce vârstă? Eu am 53 de ani...."

Conform articolului 41 din legea 19/2000, pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraților care îndeplinesc cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.

Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați, iar stagiul minim de cotizare atât pentru femei, cât și pentru bărbați este de 15 ani (creșterea stagiului minim de cotizare de la 10 ani la 15 ani se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi). Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați.

Conform art. 48 din aceeași lege, "femeile care au realizat stagiul complet de cotizare și care au născut cel puțin trei copii și i-au crescut până la vârsta de zece ani, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu un an pentru trei copii și cu doi ani pentru patru sau mai mulți copii".

Conform datelor furnizate de dv. cu privire la anii de muncă, vârsta pe care o aveți în prezent și având în vedere și textele enunțate mai sus, la data pensionării ar trebui să îndepliniți două condiții: să aveți 60 de ani împliniți și să fi lucrat în sistemul public de pensii un stagiu minim de cotizare de zece ani (acest stagiu este valabil până la 1 aprilie 2015 când stagiul minim de cotizare, atât pentru bărbați, cât și pentru femei va fi de 15 ani). Cum dv. veți împlini 60 de ani, după anul 2015, vi se vor aplica noile prevederi legale cu privire la stagiul de cotizare, în sensul că va trebui să dovediți că ați realizat un stagiu minim de cotizare de 15 ani, și nu de zece.

Chiar dacă ați avut patru copii, nu beneficiați de reducerea vârstei standard de pensionare întrucât nu ați realizat stagiul complet de cotizare de 30 de ani, așa cum prevede textul menționat mai sus.

- R.M.A. (Bacău). "Sunt încadrată într-un grad de handicap (II) care mi-a fost acordat permanent din anul 2007, dar am acest grad din anul 2005, cu revizuire anuală a certificatului medical de grad. Aș dori să știu în valoare de câți lei are drept o persoană cu dizabilități la medicamente prescrise lunar pe rețeta eliberată de medicul de familie. Am o pensie lunară de 230 lei și vreau să știu dacă am vreo șansă să primesc o mărire de pensie".

Articolul 10 din legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap arată că acestea beneficiază de asistență medicală gratuită, inclusiv de medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condițiile stabilite prin contractul cadru. În condițiile în care nu cunoaștem conținutul acestui contract cadru, pentru lămurirea acestor aspecte ar fi bine să vă adresați Casei de Asigurări de Sănătate din Bacău.

În ceea ce privește majorarea pensiei stabilită în favoarea dv., în condițiile în care va fi promulgată vreo lege care să prevadă majorări de pensie și veți îndeplini condițiile stabilite prin lege, atunci aveți dreptul la majorarea acesteia.

Av. Mihaela Ciobanu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat