Figuri ilustre. Episcopul Anton Durcovici

Comemorăm anul acesta 60 de ani de la arestarea episcopului Anton Durcovici şi 57 de ani de la moartea sa martirică la închisoarea de la Sighetu Marmaţiei (10/11 decembrie 1951).

Cărţile şi studiile, care i-au fost dedicate în ultimii ani, relevă că în anul 1949 ep. Anton Durcovici devenise un simbol al rezistenţei anticomuniste prin credinţă, un model de păstor spiritual în anii prigoanei comuniste, ale cărui fapte şi acţiuni pastorale, alături de fidelitatea sa de nezdruncinat faţă de Sfântul Scaun aveau să-i aducă sfârşitul prin înfometare.

Documentele provenind din dosarul de urmărire informativă creat de securitate pe numele nunţiului apostolic Gerald Patrick O'Hara relevă existenţa în anul 1949 a unui plan secret al Ministerului Cultelor, potrivit căruia judeţele Trei Scaune, Odorhei şi Ciuc urmau să fie alipite jurisdicţional la Dieceza Romano-Catolică de Iaşi. Scopul era acela al creării unui pretext pentru înlăturarea ep. Anton Durcovici şi numirea la Iaşi a unui episcop maghiar. Totodată, se urmărea formarea unei "majorităţi" de credincioşi maghiari şi introducerea limbii maghiare în unele sate catolice din Moldova.

Se cuvine menţionat faptul că Nunţiatura Apostolică de la Bucureşti era la curent în martie 1949 cu organizarea unor acţiuni de rezistenţă a credincioşilor catolici împotriva emisarilor Uniunii Populare Maghiare, aceştia declarând că preferau trecerea la ortodoxie decât să fie maghiarizaţi cu forţa. Acţiunile emisarilor maghiari ce vizau "aţâţarea" credincioşilor catolici au fost conduse de deputatul maghiar Csiko, la ordinul expres al liderului comunist Vasile Luca (Laslo Luka) şi având suportul logistic al unor unităţi din armată şi securitate.

Agitaţiile şi provocările comuniste din primăvara anului 1949, problema "grupurilor de autoapărare" catolice, întreţinerea de către ep. Anton Durcovici a unei atmosfere anticomuniste în satele catolice au fost doar câteva dintre motivele pentru care securitatea a procedat la arestarea episcopului la 26 iunie 1949. De asemenea, în vederea trimiterii sale în faţa justiţiei comuniste, securitatea i-a fabricat un dosar de urmărire penală, una dintre acuzaţiile aduse episcopului fiind ordinul - inexistent de altfel - de creare a "gărzilor parohiale". Procesul politic nu a avut totuşi loc din lipsă de probe elementare, iar ep. Anton Durcovici a fost trimis la închisoarea din Sighetu Marmaţiei. Aici, episcopul a fost închis în plină iarnă într-o celulă neîncălzită şi neizolată ("în curent"), situaţie dramatică ce i-a grăbit sfârşitul.

Trupul neînsufleţit a fost preluat de o echipă de deţinuţi "muncitori", conduşi de pr. Daniel Micloş Berinde, care i-au confecţionat şi sicriul, depus apoi într-un loc secret din cimitirul oraşului.

La înmormântarea sa au fost folosite două lopeţi, două cazmale şi o greblă, ultima unealtă necesară la nivelarea locului respectiv! A fost prezentă, pe lângă deţinuţii "muncitori", şi o echipă de securişti condusă de directorul închisorii, Vasile Ciolpan. Lucrurile personale ale episcopului au fost puse într-un sac şi trimise la Bucureşti la Ministerul de Interne. Săculeţul conţinea inventarul obiectelor şi numărul celulei de la Sighet.

După zece ani a fost distrus dosarul penitenciar al deţinutului Durcovici, iar astăzi, la 58 de ani de la moartea sa, din cauza compoziţiei chimice a solului, este posibil ca oasele să se fi descompus.

La 20 de ani de la prăbuşirea regimului comunist, mormântul ep. Anton Durcovici continuă să fie tăinuit de autorităţile române, fapt ce ne împiedică pe noi de a-i acorda veneraţia cuvenită, aşezându-i rămăşiţele pământeşti la loc de cinste în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi. Memoria sa va dăinui însă mereu în mijlocul poporului credincios al României, pe care l-a iubit şi preţuit atât de mult.

Dr. Dănuţ Doboş