Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri interne

Crucea de Aur
Lech Kaczynski, președintele Republicii Polonia, cu prilejul vizitei oficiale de la București, din 7 octombrie, a avut o întâlnire la Ambasada Republicii Polone din București cu reprezentanți ai comunităților poloneze din România. Cu acest prilej, au primit distincții șase persoane. Între acestea a fost și pr. Marius Bucevski, căruia i s-a conferit Crucea de Aur pentru Merite Deosebite în semn de recunoaștere a activității sale în cadrul comunității poloneze din Solonețu Nou. La înmânarea distincției au fost prezenți și pr. Ștefan Babiaș, decan de Bucovina, și pr. Gabriel Bucur, paroh la Poiana Micului.

Școală nouă
A fost sfințit și inaugurat la 9 octombrie noul complex școlar (școală cu clasele I-VIII și grădiniță) din Poiana Micului, lucrare sponsorizată de Parlamentul Poloniei. Sărbătoarea a început cu celebrarea Liturghiei, la care a participat PS Petru Gherghel, însoțit de pr. Ștefan Babiaș, decan, de preoții din Decanatul de Bucovina și de pr. Iosif Dorcu, decan de Iași, și pr. Iulian Kropp, responsabil cu pelerinajele. Au mai participat o delegație de senatori ai Parlamentului Poloniei, precum și autoritățile locale. Copiii și tinerii din Poiana Micului, alături de cei din Solonețu Nou, au încheiat seara cu câteva cântece și dansuri specifice tradiției polone.

Pr. Gheorghe Peți
Comunitatea din Butea împreună cu preoții și surorile originari din localitate s-au adunat, la 11 octombrie, pentru a celebra 60 de ani de la mișcarea anticomunistă de apărare împotriva arestării preotului Gheorghe Peți în anul 1949 și comemorarea a 35 de ani de la trecerea lui la cele veșnice. Dr. Dănuț Doboș, după sfânta Liturghie, a prezentat figura parohului de Butea, pr. Gheorghe Peți, arătând eroismul pentru "apărarea credinței și adevărului, refuzând orice compromis cu forțele răului". A urmat mărturia oferită de Ioan Zapodeanu, victimă a evenimentelor tragice din anul 1949. Au fost și momente artistice susținute de tineri.

Cetățean de onoare
PS Petru Gherghel a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Iași, în cadrul Serii Valorilor desfășurată în Primăria Iași (Palatul Roznovanu), la 14 octombrie, ziua de vârf a Sărbătorilor Iașiului. Episcopul de Iași a primit distincția alături de PS Calinic Botoșăneanul, episcop vicar al Episcopiei Iașiului, și de scriitorul Horia Zilieru. În cuvântul său, PS Gherghel a spus că distincția este "un omagiu adus catolicilor ieșeni, care cu multă bucurie au făcut întotdeauna parte din istoria, cultura și civilizația acestei localități moldave, la a cărei dezvoltare au contribuit". A amintit apoi câteva contribuții la dezvoltarea și înfrumusețarea orașului. Începând cu anul 1992, aproape 50 de personalități sunt înscrise în Analele Primăriei, primind titlul de cetățean de onoare.

Responsabilii cu migranții
Prima întâlnire a responsabililor cu Oficiul pentru Migranți din diecezele și eparhiile catolice din România se va desfășura la Traian, între 4 și 6 noiembrie. PS Petru Gherghel, responsabil cu Oficiul pentru Migranți, în cadrul Conferinței Episcopilor din România, a propus, la întâlnirea episcopilor din luna mai 2009, de la Cluj Napoca, ca fiecare dieceză să numească un responsabil cu acest oficiu. Agenda de lucru de la Traian va include: prezentarea documentelor Peregrinans in terra și Erga migrantes, analizarea aspectelor de la întâlnirile internaționale de la Freising (despre pastorația rromilor și a nomazilor) și Roma, din luna martie (despre pastorația turismului) și din septembrie (pastorația străzii). Fiecare participant va face o prezentare a fenomenului migrației în zona din care provine.

Programul casei din Traian
La casa de reculegere de la Traian se vor organiza: 1. Exerciții spirituale pentru laici, în perioadele 11-13 decembrie 2009, 19-21 februarie 2010 și 19-21 martie 2010. 2. Curs biblic pentru persoane consacrate și laici, în fiecare a doua duminică din lună. 3. Exerciții spirituale pentru persoane consacrate, în perioada 13-19 decembrie. Detalii pe http://verbititraian.cnet.ro sau verbititraian@yahoo.com.

Liturghie pentru studenți
Odată cu începutul noului an universitar 2009-2010, se reia sfânta Liturghie pentru studenți, care va fi celebrată în fiecare duminică, la ora 12.30, în catedrala veche, "Adormirea Maicii Domnului", din Iași. Înainte de Liturghie este posibilitate de spovadă sau de asistență spirituală, precum și de pregătire liturgică (lecturi, cântări), începând cu ora 11.30. Responsabilii cu pastorația universitară: pr. Iosif Iacob (tel. 0744/135894, 0762/686321, e-mail: iosiac@ hotmail.com; iosifiac@yahoo.com) și pr. Lucian Farcaș (tel. 0723/287059, e-mail: lfarcas@itrc.ro; lfarcas58@ gmail.com).

Itinerar de formare
Congregația "Surorile Providenței" din Iași propune tinerelor cu vârsta cuprinsă între 17 și 23 de ani un itinerar de formare umană și spirituală, cu tema: "Caută și ochește centrul". Vor fi aprofundate valorile esențiale ale vieții plecând de la câteva modele de viață ale sfinților. Întâlnirile se vor desfășura în casa surorilor din Iași (Șos. Bârnova, 2, tel. 0232/233877, 0740/297188, e-mail: animavoc@gmail.com), în perioadele: 6-8 noiembrie, 19-21 martie 2010 și 12-16 iulie 2010, fiind organizate în colaborare cu pr. Florin Silaghi, SJ.

Pe scurt
- 25-26 septembrie: Consiliul Director Kolping România la Onești
- 1 octombrie: Marcarea Zilei Mondiale a Vârstnicului la Iași, Bacău, Roman, Onești, Suceava, Huși, Iugani, Săbăoani și Oțeleni
- 1-2 octombrie: Simpozionul internațional "Fidelitatea lui Cristos, fidelitatea preotului" organizat de Institutul Teologic Franciscan din Roman
- 10 octombrie: Întâlnirea anuală a educatoarelor de la grădinițele confesionale din Dieceza de Iași, organizată la Gherăești, cu participarea a 58 de educatoare
- 10 octombrie: Întâlnirea de toamnă a terezinelor din România, la Butea, cu depunerea voturilor de către 24 de noi surori și a primului angajament de către alte 16
- 11 octombrie: Întâlnirea diecezană a persoanelor consacrate din Dieceza de Iași la sanctuarul diecezan "Fericitul Ieremia" din Onești
- 11 octombrie: Sfințirea a patru noi statui în biserica "Sf. Tereza" din Iași, de PS către Aurel Percă
- 17 octombrie: Sfințirea Oratoriului "Maica Speranța" din Gherăeștii Noi, filială a Parohiei Barticești, de către PS Petru Gherghel
- 24 octombrie: Întâlnirea "Darul de a fi femeie" pentru tinere organizată de Surorile Maestre ale Sfintei Doroteea, Fiicele Sfintelor Inimi la Casa "Preasfânta Inimă a lui Isus" din Roman
- 21 octombrie: Sesiunea de comunicări științifice "Biserica Catolică în noul context european" organizată la Iași de Departamentul de cercetare al Facultății de Teologie Romano-Catolice din cadrul Universității "Al.I. Cuza" din Iași
- 28 octombrie: Întrunirea membrilor Consiliului Prezbiteral și ai Consiliului Pastoral Diecezan la Traian.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat