Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Lenea - Raportul deformat cu propriile responsabilități

În Cartea Apocalipsei Ioan, la îndemnul lui Cristos, scrie "îngerului Bisericii din Laodiceea: Cunosc faptele tale că nu ești nici rece, nici cald. O, de ai fi sau rece, sau cald! Dar pentru că ești astfel, căldicel, nici cald, nici rece, te voi vărsa din gura mea" (Ap 3,14a.15-16). O astfel de stare nu poate să fie acceptată de Cristos, plin de dragoste și de grijă față de om și față de binele lui. Starea aceasta îl caracterizează pe cel care este sub stăpânirea lenei.

Lenea este definită de dicționare astfel: înclinația celui căruia nu-i place, care nu dorește, nu vrea să muncească, căruia îi place să stea fără să muncească; trândăvie; lâncezeală. Pentru a descrie lenea, sfântul Toma de Aquino folosește două concepte: tristețe pentru binele divin și repulsie față de activitate.

Lenea înseamnă tristețe pentru binele divin deoarece în fața binelui suprem persoana atinsă de lene simte plictiseală, dezinteres, delăsare. Este normal ca pentru ceea ce este bun și frumos o persoană să simtă entuziasm, dorință, bucurie. Lenea este și repulsie față de o activitate semnificativă, deoarece determină trândăvie, apatie, indolență. Cea mai mare nepăsare, în acest sens, este aceea față de îndatoririle religioase.

Când cineva începe să fie deranjat de Dumnezeu, când nu se mai roagă, nu mai participă la Liturghie, nu îi mai pasă de aproapele... începe să fie victima lenei. În schimb, iubirea față de Dumnezeu creează neliniște (într-un sens bun), însuflețire, dorință de Dumnezeu. Despre această stare vorbește sfântul Augustin: "Ne-ai creat pentru tine, Doamne, și neliniștită este inima noastră până nu se va odihni în tine". Charles de Foucauld spunea: "Îndată ce am descoperit că există un Dumnezeu, am înțeles că nu puteam face altceva decât să trăiesc pentru el". Părintele Lorenzo Milani, un mare educator, folosea ca slogan expresia din engleză I care, care înseamnă îmi pasă, îmi stă la inimă.

Biblia scoate în evidență gravitatea păcatului de lene. Cartea Proverbelor spune cu ironie: "Leneșul bagă mâna în blid, dar cu mare greutate o duce la gură" (Prov 26,15). Apoi avertizează: "Mâna leneșului aduce sărăcie" (Prov 10,4). Oferă și un sfat: "Du-te, leneșule, la furnică și ia aminte... Până când, leneșule, vei mai sta culcat?" (Prov 6,6-9). În parabola talanților servitorul care a primit un talant este leneș deoarece nu a făcut altceva decât să îl îngroape (Mt 25,14-29).

Lenea pare să se răspândească foarte mult și, din păcate, chiar în mijlocul tinerilor. Pentru unii tineri par să devină modele acele persoane care, fără să muncească, dobândesc avere cu ușurință. Acești tineri sunt fără dorință de viață, refuză orice efort, nu își asumă responsabilitățile, pretind ajutor permanent de la părinți, nu oferă nimic în schimb. O astfel de existență este dramatică din toate punctele de vedere! Împotriva unui astfel de stil de viață trebuie acționat rapid. Cum? În primul rând, părinții trebuie să educe copiii să îndeplinească diferite sarcini, să își asume responsabilități, să ducă la îndeplinire unele angajamente. Este verificat faptul că atunci când se oferă totul "pe tavă" copiii sunt defavorizați foarte mult. Motoul călugărilor benedictini ora et labora (roagă-te și muncește) evidențiază două aspecte ale vieții care pot ține departe de creștin viciul lenei. Primul pas, pentru a îndepărta lenea, este acela de a stabili o scară de valori în care Dumnezeu să fie pe primul loc. Iar Dumnezeu ne dă multe de făcut tocmai pentru că îi pasă de noi... I care!

Un proverb spune că lenea este perna diavolului. Iar Confucius zicea: "Lenea merge atât de încet încât sărăcia nu face nici un efort să o ajungă".

Pr. Felix Roca



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat