Mânia - Raportul deformat cu diversitatea aproapelui

Păcatul mâniei se cuibăreşte în sufletul celui care are o relaţie dezechilibrată cu lucrurile din lume, cu alţii şi cu Dumnezeu. Cel mânios, în relaţia cu aproapele, doreşte să îl distrugă, se bucură de răul său, se lasă dominat de trăiri negative pe care nu le controlează cu raţiunea. Potrivit Sfintei Scripturi mânia exprimă atitudini de ură, de aversiune, de duşmănie, de neacceptare, de răzvrătire etc. Prima crimă din istoria omenirii, aceea a lui Cain, este consecinţa mâniei sale. În limbajul profeţilor mânia are şi un sens pozitiv de neresemnare în faţa răului şi de luptă împotriva lui. Însuşi Cristos este încercat de o "mânie sfântă" când îi alungă pe negustorii din templul din Ierusalim.

Mânia unei persoane nu loveşte doar pe aproapele, ci duce la autodistrugere. De aceea este foarte important să se cunoască simptomele analizând reacţiile personale în faţa diferitelor provocări. Există reacţii emotive, cum ar fi indignarea, care este atitudinea în faţa unei nedreptăţi suportate. Uneori indignarea este reacţia ce derivă dintr-o atitudine de apărare a dreptăţii, alteori este exagerată în comparaţie cu răul primit şi atunci devine supărare nefondată ce poate duce şi la dorinţa de răzbunare. Există reacţii verbale ce sunt îndreptate de către cel mânios împotriva altor persoane şi împotriva lui Dumnezeu. Ridicarea tonului vocii, jignirea, înjurătura şi blestemul sunt exteriorizări verbale ale atitudinii interioare a celui stăpânit de mânie. În al treilea rând există reacţii fizice atunci când se ajunge la bătaie, rănire sau chiar omucidere. Orice persoană ar trebui să se analizeze periodic în ceea ce priveşte reacţiile sale, pentru a nu lăsa ca astfel de sentimente să îl stăpânească. Mânia, dacă nu este "domesticită", poate să explodeze oricând, mai ales în momentele de tensiune, făcând ca mintea să îşi piardă luciditatea şi voinţa să fie deposedată de libertatea de acţiune. Când ura, cu ostilitatea şi aversiunea sa împotriva unei persoane sau a mai multor persoane, se cuibăreşte în inima omului, mânia are un larg orizont de necontrolat.

În Sfânta Scriptură se găseşte şi remediul împotriva acestui păcat capital. Cristos spune: "Fericiţi cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul". Privind la atitudinea lui Cristos în diferitele situaţii în care a întâlnit răutatea şi nedreptatea contemporanilor săi, creştinul poate învăţa să fie blând şi poate cere de la Cristos acest dar necesar în trăirea relaţiilor interumane. "Nu ucide", spune Cristos şi imediat adaugă: "Nu te mânia pe fratele tău" (Mt 5,21). Dacă facem un examen de conştiinţă serios ne dăm seama că avem de ce să ne acuzăm în acest domeniu. Mai ales în raport cu membrii familiei cuvintele nepotrivite ies atât de uşor de pe buzele noastre şi rănesc atât de mult, pornind de la lucruri banale. Multe dintre obişnuitele noastre discuţii cu alte persoane sunt, de atâtea ori, pline de judecăţi, de acuze, de condamnări. Doar noi suntem cei mai buni, cei care avem dreptate, în timp ce alţii greşesc mereu, sunt răi şi nedrepţi. În felul acesta, aşa cum spune sfântul Toma de Aquino, mânia este cea care, în măsura cea mai mare, împiedică uzul raţiunii. În schimb, respectul, recunoaşterea valorilor prezente în viaţa aproapelui şi iertarea sunt valori care, dacă sunt trăite, fac în aşa fel încât între oameni să domnească pacea şi armonia.

Pr. Felix Roca