Răspundem cititorilor

Vasile Sfarghiu (Câmpulung Moldovenesc). "În numărul din luna aprilie al acestei publicaţii la rubrica "Poşta redacţiei" a primit răspuns pr. Iosif Agiurgioaiei din Câmpulung Moldovenesc. Onestitatea şi buna credinţă mă obligă la despicarea apelor. Cine-i fără de prihană? Fiecare în această viaţă pământească a săvârşit bunele şi mai puţin bunele sale fapte. Pe cele mai multe dintre acestea dacă nu le-a pedepsit justiţia lumească, rămâne a le pedepsi justiţia cerească. Nu cred să fi primit cineva mandatul cerului ca în numele său să-i judece pe pământeni, prin prisma propriilor sale idei, nu întotdeauna învelite în puritate sufletească, de multe ori preconcepute şi răutăcios influenţate. În materialul de faţă se pun în discuţie fapte individuale ale lui Emil Bodnăraş şi nu "la parchet" a celor ce au guvernat ţara în numele "secerei şi ciocanului". A-i pune în cârcă acţiuni săvârşite de cei ce au aparţinut familiei comuniste ne-ar teleporta în epoca pe care o dezavuăm...".

Aveţi tot dreptul să fiţi de altă părere. Nimeni nu vă împiedică. Totuşi daţi-ne voie şi nouă să avem rezerve faţă de cele scrise de dv. şi să ne gândim în continuare la cei închişi sau împuşcaţi, la cei prigoniţi sau care au avut parte de privaţiuni şi suferinţe în regimul în care E. Bodnăraş avea un post cheie. Trebuie să vă răspundeţi dv. şi apoi şi altora (mai ales celor care au făcut ani de puşcărie şi mai sunt în viaţă) la întrebările pe care vi le sugerează dl. Dănuţ Doboş în răspunsul la cele scrise de dv.: "Emil Bodnăraş rămâne ceea ce a fost de fapt: un comunist vinovat, alături de întreaga şleahtă condusă de Gheorghe Gheorghiu Dej, de sutele de mii de morţi din anii regimului comunist, de sutele de mii de români ale căror destine au fost frânte în lagărele de muncă, inclusiv în şantierele grele conduse de armata comunistă a tovarăşului Bodnăraş etc. Crezul politic al lui Emil Bodnăraş nu era unul naţional, ci era cel al unei ideologii ateiste în numele căreia a fost martirizată Biserica, au fost distruse elitele naţionale şi au fost nenorocite vieţile a milioane de români având consecinţe ce le simţim şi astăzi. Să nu-i atribuim unui membru al unui regim criminal condamnat de istorie sentimente naţionale şi patriotice. Unde era "crezul confesional" al lui Bodnăraş atunci când subordonaţii săi îl împuşcau la Jilava, la 21 februarie 1951, pe părintele erou Dumitru Matei, sau când la 10 decembrie 1951, episcopul martir Anton Durcovici era înmormântat în secret, pentru ca nimeni, niciodată să nu-i cunoască mormântul? Unde era crezul naţional al tovarăşului Bodnăraş atunci când la ordinul său au fost arestaţi toţi ofiţerii care, în numele patriei, luptaseră împotriva armatelor lui Stalin? În ceea ce ne priveşte, ne asumăm spiritul de justiţie din textul despre tovarăşul E. Bodnăraş, fiind convinşi, asemeni unei aserţiuni a lui Camus, că este nevoie în unele situaţii şi de participarea morală, pentru a da viaţă argumentelor. Şi pentru a nu uita de crimele monstruoase ale duşmanilor Bisericii şi poporului român, ne asumăm şi dezvăluirea unor fapte şi evenimente din trecutul nu prea îndepărtat!".

Ştefan Ferenţ (Traian, BC). Este foarte important faptul că suferinţele pe care le-aţi îndurat în război v-au întărit în credinţă şi v-au conştientizat că numai suferind la rândul nostru ne putem asuma crucea Mântuitorului, aducând prinos de recunoştinţă pentru marea lui jertfă făcută din iubire pentru noi. Vă mulţumim pentru scrisoarea care este în acelaşi timp şi o rugăciune adresată lui Isus în semn de iertare pentru păcatele noastre pe care el şi le-a asumat până la moartea pe cruce.

H. Totoescu (Siret). "Am avut norocul să pot participa la pelerinajul organizat la basilica minor din Cacica cu ocazia Zilei Bolnavului la nivel diecezan. De ce Ziua Bolnavului? Ce rol joacă bolnavul în viaţa societăţii? Cine face parte din această categorie poate să-şi dea mai bine seama; pentru că unindu-şi propria suferinţă cu cea a lui Isus, după cum a spus PS Aurel Percă la predică, ajută la coborârea milostivirii divine asupra întregii lumi".

Aşa cum bine aţi remarcat şi dv. în scrisoarea trimisă, bolnavii au un rol important în viaţa societăţii, iar noi trebuie să le acordăm toată dragostea şi tot respectul. Să ne amintim că Maica Tereza de Calcutta spunea "cât de importante sunt rugăciunile făcute de cei bolnavi, care, prin suferinţa lor, sunt mult mai aproape de Dumnezeu". Ea însăşi, ori de câte ori avea nevoie de ajutor divin, le cerea tuturor persoanelor bolnave să se roage lui Dumnezeu pentru a obţine acest ajutor în misiunea sa. Şi ajutorul venea de fiecare dată. Aşadar, bolnavii nu trebuie ignoraţi sau îndepărtaţi, ci, dimpotrivă, trebuie respectaţi şi iubiţi căci ei sunt fiii predilecţi ai lui Dumnezeu.