Taizé - o redimensionare a propriei vieţi

Simplitate, lumină, pace, reconciliere şi speranţă... acestea sunt cele cinci cuvinte care au caracterizat privegherea de rugăciune ce a avut loc miercuri, 28 mai, la ora 19.30, în sala sinodală a catedralei romano-catolice din Iaşi.

Privegherea a constituit o etapă importantă a Pelerinajului de încredere în România întreprins de fratele Alois Löser, superiorul Comunităţii Taizé, împreună cu alţi fraţi călugări. Pelerinajul a debutat cu o întâlnire asemănătoare la Bucureşti şi s-a încheiat cu o priveghere de rugăciune şi diverse ateliere pe teme biblice, la Cluj-Napoca.

La întâlnirea de la Iaşi au participat tineri din Bacău, Săbăoani, Iaşi, cărora li s-a alăturat un grup de tineri ortodocşi de la biserica "Sfântul Haralambie" din Iaşi, precum şi numeroşi credincioşi şi preoţi împreună cu PS Petru Gherghel.

În acest cadru, altarul a ocupat un loc aparte, prin simplitatea sa, având crucea Taizé în mijloc, la dreapta icoana Maicii Domnului, iar la stânga icoana prieteniei, reprezentându-l pe Isus care pune mâna pe umărul sfântului Mina. Toate acestea împreună cu pânzele de culoare portocalie, sărbătoarea luminii şi cântecele au conferit un aer specific întâlnirii.

După cuvântul de început al PS Petru Gherghel, care a subliniat importanţa majoră ce o deţin întâlnirile de acest gen în viaţa Bisericii, întâlniri ce promovează comuniunea şi reconcilierea între oameni, atenţia a fost reţinută de meditaţia fratelui Alois. Ideea de bază a meditaţiei a constituit-o o întrebare: "Care este sursa, izvorul de la care ne alimentăm existenţa noastră de zi cu zi?" Răspunsul l-a oferit tot fratele Alois, spunând că sursa trebuie să fie mereu Isus Cristos, legătura profundă şi personală cu el, precum şi încrederea deplină în iubirea sa pentru noi. Învierea lui Cristos este lumina ce luminează viaţa şi oferă zilnic speranţa. Isus doreşte prietenia noastră, o prietenie profundă, care să ne ajute încet-încet să ieşim din noi înşine pentru a veni în întâmpinarea celui de lângă noi, a celui vulnerabil, a celui mai sărac dintre săraci pentru a oferi sau pentru a reda lumii o faţă mai umană, lume în care încrederea să primeze.

Bunătatea inimii, solidaritatea cu cei aflaţi în suferinţă, cu cei marginalizaţi, însinguraţi sau victime ale prejudecăţilor de orice fel, reprezintă o forţă prin care Domnul îşi face cunoscută lucrarea. Iertarea şi bunătatea îşi au sursa în reconciliere şi conduc inevitabil la pacea inimii. Căci reconcilierea înseamnă să mergi în întâmpinarea celuilalt, să cauţi comuniunea cu el. Deviza vieţii aceasta să fie: să fim purtători de pace şi iertare chiar în locul unde trăim sau muncim, să ne îndreptăm spre ceilalţi, aflaţi în nevoi, ieşind din propriul egoism şi fiind dispuşi să iubim mai mult.

Schimbarea lumii nu va veni din acţiuni spectaculoase, ci din perseverenţa cotidiană în a fi dispuşi să iertăm şi să iubim mai mult, împărtăşind, primind, îmbogăţindu-ne reciproc şi rămânând mereu în prezenţa Tatălui ceresc.

Întăriţi de această învăţătură, înălţaţi prin cântec şi rugăciune, la final fiecare a adus laudă Domnului pentru acest mare har ce ne-a fost oferit şi a primit binecuvântarea specială a fratelui pelerin.

Mihaela Coşa