Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Darul lui Dumnezeu pentru viața lumii

Cel de-al 49-lea Congres Euharistic Internațional, având tema: "Euharistia, dar al lui Dumnezeu pentru viața lumii", s-a desfășurat la Quebec (Canada), în perioada 15-22 iunie.

Precedentul Congres a avut loc în Guadalajara (Mexic) în anul 2004. Canada a găzduit a doua oară un congres euharistic, după cel din Montreal, din anul 1910.

În cele șapte zile, congresul a cuprins celebrări euharistice (izvor și culme a întregii vieți creștine), adorații, mărturii, conferințe, întâlniri de rugăciune, cateheze (componente ale congresului euharistic menționate de Ritualul roman la numărul 112).

La deschidere au participat 40 de cardinali, 200 de episcopi și circa 13.000 de pelerini. Card. Jozef Tomko, președintele emerit al Comitetului Pontifical pentru Congresele Euharistice Internaționale, a fost trimis special din partea Sfântului Părinte. În omilia ținută la deschidere, cardinalul s-a oprit asupra temei, amintind că "Euharistia nu este un obiect, ci este o persoană; nu este un om mort, ci o persoană vie".

Între cardinalii prezenți a fost și Marc Ouellet, arhiepiscop de Quebec și primat al Canadei, care a vorbit despre coincidența congresului cu sărbătorirea celor 400 de ani de la întemeierea orașului, "leagănul evanghelizării Americii de Nord".

În mijlocul pelerinilor a sosit Chivotului Noului Legământ, simbol al pregătirii spirituale la congres, ajuns la Quebec, după ce a parcurs 1.200 km în toată lumea.

S-a vorbit despre faptul că Euharistia, dar al lui Dumnezeu prin excelență, trebuie să deschidă inimile spre comuniunea cu cei mai din urmă și mai oropsiți.

Joi, 19 iunie, 15.000 de persoane au participat la procesiunea euharistică pe străzile orașului Quebec.

"Euharistia este o întâlnire de iubire cu Domnul care ne transformă viața": este reflecția pe care Benedict al XVI-lea a oferit-o tinerilor, într-un video-mesaj transmis în timpul privegherii de rugăciune de sâmbătă seara. Papa a reafirmat locul central al misterului euharistic în viața fiecărui creștin și a îndemnat tineretul catolic să arate celor de-o vârstă cu ei frumusețea mesajului evanghelic. Congresul s-a încheiat duminică cu sfânta Liturghie numită "statio orbis", în cadrul căreia Sfântul Părinte a ținut omilia printr-o video-conferință transmisă din Vatican prin satelit. Papa i-a invitat pe păstori și pe credincioși la o atenție reînnoită în pregătirea pentru primirea Euharistiei prin sacramentul Spovezii. În final a anunțat că următorul congres va avea loc la Dublin (Irlanda), în anul 2012.

După Ritualul roman De comunione et de cultu mysterii eucaristici extra missam (1973), nr. 109, congresul euharistic este ca o adunare într-o locație în care o Biserică locală invită alte Biserici din aceeași regiune sau din aceeași națiune sau din lumea întreagă. Scopul său este de "a face totdeauna ca Domnul nostru Isus Cristos să fie mai bine cunoscut, iubit și slujit în misterul Euharistiei, centrul vieții Bisericii și misiunii sale pentru mântuirea lumii". (Papa Ioan Paul al II-lea)

Primul astfel de eveniment euharistic a avut loc la Lille, în Franța, în anul 1881, cu scopul de a spori înțelegerea și participarea la misterul euharistic în toate aspectele sale. Este semnificativ faptul că inițiativa a fost luată de o femeie, Emilie Tamisier, care a primit încurajare și binecuvântare de la papa Leon al XIII-lea. Congresul euharistic internațional poate fi convocat de Sfântul Părinte într-un sediu propus de un episcop titular sau de o conferință episcopală. Congresele diecezane sau naționale pot fi convocate de episcopi în diecezele, respectiv în națiunile lor.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat