Apostolul neamurilor (XI)

În partea a doua a primului capitol, din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Timotei (1Tim 1,12-18), autorul îşi schiţează vocaţia, oferită ca model pentru ucenic.

Îşi exprimă recunoştinţa pentru faptul că Isus Cristos l-a găsit "vrednic de încredere pentru slujirea sa", deşi anterior fusese un "defăimător, un persecutor şi un insultător", justificându-şi comportamentul prin "neştiinţă", adică necunoaşterea corectă a lui Isus, fiind trup şi suflet ataşat sinagogii.

Transformarea sa, din prigonitor în apostol, se datorează "harului Domnului nostru, care s-a revărsat din plin, împreună cu credinţa şi iubirea care sunt în Cristos Isus" (v. 14). Ce mărturie sinceră, autocritică, despre convertirea sa! "Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi, între care eu sunt primul" (v. 15).

Cristos şi-a arătat îndelunga răbdare faţă de Saul, pentru a face din el "un model pentru cei care vor crede spre viaţa cea veşnică". Preamărirea unicului Dumnezeu încununează convertirea şi vocaţia sa: "Regelui veacurilor, celui nepieritor, celui nevăzut şi unicului Dumnezeu să-i fie cinste şi glorie, în vecii vecilor. Amin".

Timotei, care înseamnă cinstitor de Dumnezeu, este discipolul de încredere al lui Paul. El l-a însoţit pe marele apostol în ultimele călătorii misionare, participând la înfiinţarea comunităţilor creştine din Filipi şi Tesalonic, rânduit episcop în Efes. Apostolul îi scrie pentru a-l încuraja, la începutul misiunii sale pastorale.

Considerându-l ca fiul său sufletesc, îl îndeamnă să susţină "lupta cea bună, păstrând credinţa şi conştiinţa curată" (v. 18).

Sfântul Paul se exprimă ca un încercat apostol care a dus permanent, el însuşi, lupta cea bună pentru evanghelie, aşteptând cu o conştiinţă bine verificată, coroana de la dreptul judecător.

P.A.D.