Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Gânduri crestine -

Apostolul neamurilor (XI)

În partea a doua a primului capitol, din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Timotei (1Tim 1,12-18), autorul își schițează vocația, oferită ca model pentru ucenic.

Își exprimă recunoștința pentru faptul că Isus Cristos l-a găsit "vrednic de încredere pentru slujirea sa", deși anterior fusese un "defăimător, un persecutor și un insultător", justificându-și comportamentul prin "neștiință", adică necunoașterea corectă a lui Isus, fiind trup și suflet atașat sinagogii.

Transformarea sa, din prigonitor în apostol, se datorează "harului Domnului nostru, care s-a revărsat din plin, împreună cu credința și iubirea care sunt în Cristos Isus" (v. 14). Ce mărturie sinceră, autocritică, despre convertirea sa! "Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoși, între care eu sunt primul" (v. 15).

Cristos și-a arătat îndelunga răbdare față de Saul, pentru a face din el "un model pentru cei care vor crede spre viața cea veșnică". Preamărirea unicului Dumnezeu încununează convertirea și vocația sa: "Regelui veacurilor, celui nepieritor, celui nevăzut și unicului Dumnezeu să-i fie cinste și glorie, în vecii vecilor. Amin".

Timotei, care înseamnă cinstitor de Dumnezeu, este discipolul de încredere al lui Paul. El l-a însoțit pe marele apostol în ultimele călătorii misionare, participând la înființarea comunităților creștine din Filipi și Tesalonic, rânduit episcop în Efes. Apostolul îi scrie pentru a-l încuraja, la începutul misiunii sale pastorale.

Considerându-l ca fiul său sufletesc, îl îndeamnă să susțină "lupta cea bună, păstrând credința și conștiința curată" (v. 18).

Sfântul Paul se exprimă ca un încercat apostol care a dus permanent, el însuși, lupta cea bună pentru evanghelie, așteptând cu o conștiință bine verificată, coroana de la dreptul judecător.

P.A.D.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat