Fericitul Ieremia, om al speranţei

Duhul Sfânt a fost cel care a lucrat în viaţa fratelui Ieremia, şi acest lucru pentru că el a fost mereu un om atent la şoapta Duhului. Marea lui căutare de perfecţiune şi de a fi cât mai asemenea lui Dumnezeu l-a făcut să dorească să fie pe culmea înaltă a virtuţilor teologale.

Ieremia a înţeles că "virtuţile teologale întemeiază, însufleţesc şi caracterizează comportamentul moral al creştinului". Chiar dacă nu a studiat teologia, lumina Duhului Sfânt găsea loc suficient în simplitatea inimii sale, motiv pentru care învăţaţii şi mai marii timpului respectiv apelau deseori la sfaturile sale în probleme dificile şi importante.

Fratele Ieremia a fost şi un mare om al speranţei, asemenea lui Abraham, care ne este nouă, creştinilor, izvor şi model de speranţă.

Fericitul Ieremia a dorit nespus de mult să ajungă în împărăţia cerurilor şi să aibă parte de viaţa veşnică, punându-şi încrederea în făgăduinţele lui Cristos, căci "avem nevoie şi de o mare speranţă, care poate fi numai Dumnezeu. El este fundamentul speranţei, nu un Dumnezeu oarecare, ci acel Dumnezeu care are un chip uman şi care ne-a iubit până la sfârşit, pe fiecare om şi omenirea în ansamblul ei" (Benedict al XVI-lea, Spe salvi).

Farmecul şi frumuseţea virtuţilor ce iradiau în viaţa fratelui Ieremia erau semne că acela care are speranţă trăieşte diferit, fiindu-i dăruită viaţa nouă, iar cine este fără speranţă este fără Dumnezeu.

O viaţă puternic înrădăcinată în speranţă, în Cristos, se poate însuşi şi exercita în diferite "locuri", aşa cum găsim în Spe salvi: "Rugăciunea ca şcoală a speranţei; acţiunea şi suferinţa ca locuri de însuşire a speranţei; judecata ca loc de însuşire şi de exercitare a speranţei".

Fericitul Ieremia a cunoscut aceste locuri sfinte ale speranţei, le-a practicat şi aş vrea să amintesc aici doar un aspect din specificul vieţii şi spiritualităţii sale: rugăciunea pentru sufletele din purgator. În documentul citat găsim: "De o importanţă deosebită este rugăciunea pentru cei răposaţi. Dacă ei se află în purgator, există speranţa că în urma acestei purificări sunt invitaţi la fericirea divină. Ca atare, rugăciunea noastră nu trebuie să fie numai pentru noi, ci şi pentru cei răposaţi, căci mântuirea este nu doar un act personal, ci, în Biserică, primeşte un caracter comunitar".

Speranţa să fie şi pentru noi "coiful mântuirii noastre" (1Tes 5,8) pentru a putea fi în lumea aceasta pelerini care au privirea aţintită spre cele cereşti, esenţialul vieţii noastre.

Fr. Eugen Murariu

* * *

Mi-a fost dor... de România

Mi-a fost dor să vin acasă
Să-mi revăd ţara frumoasă,
Însă sutele de ani
M-au ţinut pe la romani.

Mi-a fost dor de pomi în floare,
De Moldova-n sărbătoare,
Însă drumul înapoi
Era-nchis până la voi.

Mi-a fost dor de clopot seara
Şi de plaiuri primăvara,
Însă cel ce m-a iubit
M-a oprit pentru sfinţit.

Mi-a fost dor cu-nflăcărare
Să revin din depărtare,
Însă cei ce sufereau
Zi de zi mă reţineau.

Mi-a fost dor destul de mult
Glasul mamei să-l ascult,
Însă Maica lui Isus
Mi-a spus că la cer s-a dus.

Pr. Eugen Budău

* * *

Drumul de întoarcere în România a rămăşiţelor pământeşti ale fericitului Ieremia (15-31 mai) va trece prin Bucureşti, Valea Mică, Bacău, Roman, Iaşi, Tomeşti, Piatra Neamţ, Suceava, Sasca, Baia, Cacica, Cluj, Alba-Iulia, Sibiu, Braşov, Oituz, Oneşti. În ziua de 31 mai, rămăşiţele pământeşti vor fi aşezate în cripta din sanctuarul "Fericitul Ieremia" din Oneşti.