Figuri ilustre. Ep. Anton Durcovici

Născut la 17 mai 1888 la Bad Deutsch Altenburg (Austria), a urmat Seminarul "Sfântul Duh" din Bucureşti şi cursuri de specializare (licenţă şi doctorat) la universităţile Urbaniana, Angelicum şi Gregoriana din Roma. A fost hirotonit preot la 24 septembrie 1910, în bazilica din Lateran, iar după întoarcerea în Arhidieceza de Bucureşti a activat în calitate de preot colaborator, capelan, profesor de religie, director al Convictului "Sfântul Andrei", canonic al catedralei "Sfântul Iosif", vicar general, prefect şi rector al Seminarului şi Academiei Teologice "Sfântul Duh" din Bucureşti.

La 30 octombrie 1947 a fost numit de papa Pius al XII-lea episcop de Iaşi, fiind consacrat la 5 aprilie 1948 în catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti. A urmat, la 14 aprilie acelaşi an, instalarea Mons. A. Durcovici ca episcop, în catedrala din Iaşi.

În condiţiile extrem de dificile în care a trebuit să-şi înceapă activitatea la Iaşi, dublate de contextul social-politic ostil catolicilor, ep. A. Durcovici a fost nevoit să suporte presiunile extraordinare declanşate asupra sa de poliţia politică. Astfel, episcopul a fost urmărit pas cu pas de Securitate, fiindu-i întocmite dosare de urmărire informativă şi un dosar de urmărire penală. Notele informative redactate de securişti şi de unii colaboratori ai Securităţii conţin numeroase acuzaţii aduse episcopului Anton Durcovici, cu scopul de a-l incrimina şi trimite în faţa unui tribunal militar. Aceste note îl calificau drept un duşman al regimului comunist şi coordonator al rezistenţei anticomuniste din partea Bisericii Catolice din România.

Într-adevăr, considerând că Biserica era în anii 1948-1949 în "ajun de încercări", ep. Anton Durcovici a iniţiat unele acţiuni menite să asigure continuitatea Bisericii, acţiuni bazate pe îndemnul adresat credincioşilor de a păstra credinţa catolică şi legăturile de fidelitate cu Sfântul Scaun.

La 11 ianuarie 1949, ofiţerii de Securitate ieşeni N.A. Pandelea şi A. Nussem au propus arestarea ep. A. Durcovici pe motiv că devenise "o piedică în drumul spre socialism". Arestarea s-a produs însă câteva luni mai târziu, la 26 iunie 1949, în apropierea localităţii Popeşti- Leordeni de lângă Bucureşti, dată la care episcopul urma să dea Mirul la câteva sute de tineri. A fost depus în arestul central al Securităţii din Bucureşti, unde a fost supus unor anchete dure. În iunie 1950 a fost transferat la Penitenciarul Jilava, iar la 17 septembrie 1951, a fost trimis la "Colonia de muncă Dunărea" (denumirea secretă a vestitului penitenciar de exterminare de la Sighetu Marmaţiei), după ce fusese condamnat în lipsă la "închisoare administrativă" de celebra Comisie militară alcătuită din generalii Al. Nicolschi şi Vl. Mazuru.

Ep. A. Durcovici a murit la Sighetu Marmaţiei, la 10/11 decembrie 1951, în condiţii neelucidate pe deplin. Există însă câteva mărturii ale unor preoţi care au consemnat moartea acestuia, prin înfometare. Securitatea care l-a arestat şi i-a provocat moartea prin suferinţe consemna în mod laconic sfârşitul vieţii episcopului martir: "Durcovici Anton a decedat în luna decembrie 1951 la Dunărea. Dosarul Dur(covici) trebuie predat la A.S. (Arhiva Securităţii), B.3 (Biroul 3). Semnalat la Cabinet că a decedat"!

Trupul episcopului martir a fost preluat de directorul închisorii, Vasile Ciolpan, şi îngropat într-un loc secret din oraşul Sighetu Marmaţiei (probabil în cimitirul orăşenesc).

Dr. Dănuţ Doboş