Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Legea si dreptul tau -

Curier juridic

- Nița Iacob (Tămășeni). "În actul de vânzare-cumpărare încheiat de mine și soțul meu este trecută suprafața de 700 m.p., dar în realitate noi am cumpărat o suprafață mai mare și am plătit prețul integral. De altfel am și stăpânit tot ceea ce am cumpărat. În prezent, Primăria a eliberat titlul de proprietate pentru diferența de teren unei alte persoane. Sunt proprietară cât sunt în viață pe întreaga suprafață de teren sau doar pentru 700 m.p.?"

Am verificat actele comunicate atât în prima scrisoare, cât și cele trimise cu a doua scrisoare și, conform actelor de proprietate pe care le aveți (contractul de vânzare-cumpărare încheiat între dv. și Andrici), sunteți doar proprietara suprafeței de teren menționată în contract. Pentru diferența de teren pe care o stăpâniți, în cazul în care nu ar fi fost eliberat titlul de proprietate ați fi putut cere în instanță să se constate că ați dobândit prin uzucapiune (adică ați folosit o perioadă mai mare de 30 de ani suprafața din litigiu) un drept de proprietate cu privire la acel teren. În condițiile în care s-a eliberat titlu de proprietate trebuie mai întâi să promovați o acțiune de anulare a titlului de proprietate și ulterior să solicitați constatarea uzucapiunii. Dacă titlul a fost eliberat și pentru terenul de 700 m.p., atunci acesta a fost eliberat cu încălcarea dreptului dv. de proprietate, întrucât, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare, sunteți proprietara acestei suprafețe de teren. (Av. Mihaela Ciobanu)

- Pavel Jitaru (Cleja). "Am și eu două întrebări: 1) Cum se poate obține titlu de proprietate pentru o suprafață de teren care a aparținut părinților bunicii mele? 2) Aș dori să știu dacă fratele mamei mele mai are drept la moștenire asupra averii rămase de la bunica mea, în condițiile în care acesta nu a acceptat succesiunea?"

1) În această situație trebuie eliberat certificat de moștenitor pe numele părinților bunicii, iar ulterior bunica dv. (în situația în care este în viață, altfel moștenitorii acesteia) va împărți printr-un act de partaj voluntar întocmit la notar, împreună cu fratele ei, toate bunurile rămase de pe urma părinților săi, inclusiv terenul la care faceți referire. În situația în care partajul nu este posibil pe cale amiabilă, puteți opta pentru realizarea acestuia pe cale judecătorească.

2) Pentru a răspunde complet la această întrebare ar fi fost util să ne prezentați în copie actele la care faceți referire în întrebarea dv. Totuși, țin să vă precizez că, în situația în care fratele mamei nu a acceptat în termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii (adică data decesului) moștenirea după părinții săi, acesta nu mai poate pretinde nici un drept cu privire la această moștenire. Acceptarea succesiunii se poate realiza fie în mod expres, printr-o declarație dată în fața notarului public, fie în mod tacit, prin preluarea unor bunuri din moștenire. În situația în care este posibilă realizarea partajului pe cale amiabilă, întrucât fratele mamei ar pretinde o serie de bunuri fără a fi îndreptățit, există alternativa partajului pe cale judecătorească. Vă precizez, de asemenea, că nu aveți nici o obligație sau drept față de unchiul dv. În caz de deces, în situația în care nu lasă testament, acesta va fi moștenit, potrivit legii, de soția și de frații săi, inclusiv mama dv. În ceea ce privește ultima lămurire solicitată, din descrierea dv. rezultă că titlul de proprietate a fost inițial emis pe numele socrului dv., față de moștenirea căruia fratele vitreg nu are nici un drept. În atare situație, aveți la îndemână posibilitate anulării pe cale judecătorească a modificărilor aduse în mod nelegal la titlu de către fratele dv. Răspunsurile date au avut în vedere doar susținerile dv., fără a fi consultate actele la care ați făcut referire. Problemele juridice prezentate de dv. sunt complexe, iar un răspuns corect și bine documentat s-ar fi putut da doar după consultarea actelor la care v-ați referit și după alte lămuriri. (Av. Tudor Duca)



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat