Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Gânduri crestine -

Apostolul neamurilor (VIII)

"Nu vreau, fraților, ca voi să rămâneți în neștiință cu privire la cei decedați, ca să nu vă întristați ca aceia care nu au speranță. Căci dacă noi credem că Isus a murit și a înviat, la fel, prin Isus, Dumnezeu îi va aduce pe cei adormiți împreună cu el" (1Tes 4,13-14).

Întemeiată de sfântul Paul, în a doua sa călătorie misionară, în colaborare cu ucenicii Sila și Timotei, comunitatea creștină din Tesalonic, foarte receptivă și trăitoare în Duhul Sfânt, totuși nu este scutită de felurite încercări, îndeosebi din partea iudaizanților.

Nevoit să plece din mijlocul neofiților creștini, apostolul ține legătura cu ei, prin scrisori, așa cum făcea și cu alte comunități evanghelizate de el.

Canonul Sfintelor Scripturi conține, printre altele, și două scrisori pe care apostolul neamurilor le adresează tesalonicenilor.

În prima, care este și cea mai veche scriere din Noul Testament, scrisă în anul 50, în Corint, sfântul Paul le cere să umble "în dragostea lui Dumnezeu" și să întrețină dragostea frățească prin muncă.

Informat despre îngrijorarea tesalonicenilor cu privire la cei decedați, apostolul îi liniștește, îndreptându-le atenția spre Isus, cel care a murit și a înviat.

Ancorat total în adevărul învierii lui Isus, fără de care zadarnică ar fi predicarea evanghelică și credința creștinilor, același apostol îi asigură că tocmai așa cum Isus a murit și a înviat, la fel, și aceia care trăiesc și mor în Cristos vor fi aduși de Dumnezeu să fie împreună cu el. Această încredințare luminoasă îl face pe fiecare creștin să răzbată cu succes prin toate dificultățile vieții pământești, susținut de darul înșeptit al Duhului Sfânt, cel trimis de Isus de la Tatăl.

P.A.D.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat