Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Mesajul sfintilor -

Fericitul Ieremia - Pelerinul iubirii

Aducerea rămășițelor pământești ale fericitului Ieremia în România constituie un eveniment important pentru Dieceza de Iași și nu numai. Vor avea loc diferite celebrări și manifestări legate de acest eveniment în perioada 15-31 mai. Despre fericitul Ieremia s-a mai scris în această revistă. Despre descoperirea fratelui Ieremia și procesul îndelungat care a dus la cercetarea mormântului său se referă articolul din acest număr.

Fericitul Ieremia este un frate simplu și modest care a înțeles că în urmarea lui Cristos orice graniță și frontieră dispare. Astfel, însuflețit de o dorință arzătoare, de a fi sfânt, ajunge în Italia după un timp îndelungat de peripeții. Pentru el era mult mai importantă patria celor vii și patria Ierusalimului ceresc, luptând o viață întreagă pentru a dobândi meritul de a fi cetățean al cerului. De aici începe drumul spre maturizarea credinței.

O dată plecat de pe meleagurile Moldovei, el nu va mai pune piciorul pe pământ românesc, fapt pentru care nu va fi cunoscut nici de conaționalii săi din acele timpuri, nici după aceea până spre anul 1905.

Imediat după înmormântarea fratelui Ieremia, invocând numele său și trecând pe la mormânt, mulți credincioși au avut parte de minuni, motiv pentru care se găsesc 146 de documente cu mărturii directe, de aceea la 25 septembrie 1627, papa Urban al VIII-lea a semnat începerea cauzei și numirea comisiei pentru desfășurarea procesului apostolic. În anul 1631 Sfântul Scaun a reluat cauza și a inițiat o nouă fază, apoi procesul de beatificare a fratelui Ieremia a avut o pauză vreme de câțiva ani buni, până în anul 1672.

La 29 decembrie 1674 este prezentată cauza la Congregația pentru Rituri și papa Clement al X-lea dispune deschiderea cazului. La 3 martie 1677 papa Inocențiu al XI-lea semna decretul de reîncepere a cauzei.

La 26 septembrie 1687 papa Inocențiu al XI-lea acceptă să vorbească despre eroicitatea virtuților slujitorului lui Dumnezeu, Ieremia.

În anul 1905 românul Gheorghe Sion, cercetător pasionat de cărți care priveau România, găsește într-un anticariat din Roma, o carte veche: Vita di Fra Geremia Valacco (Viața fratelui Ieremia Valahul). Acestui cercetător i-a atras atenția adjectivul "Valahul" și a cumpărat cartea fără ezitare.

În anul 1914 această carte, care este și prima biografie a fratelui Ieremia, scrisă de pr. Francesco Severini de Napoli, a ajuns în mâinile lui Nicolae Iorga. Însă, din cauza războiului, figura românului virtuos nu a mai reprezentat un interes de maximă atenție.

Interesul pentru fratele Ieremia a luat avânt atunci când Gheorghe Sion a donat cartea luată de la Roma, bibliotecii Universității din Cluj.

Cartea a trecut prin mâinile pr. Ilie Daianu, care, după ce a citit-o, în anul 1926 a scris un articol pentru o revistă. După 10 ani, în anul 1936, a mers în Italia și a vizitat locurile pe unde a trăit fratele Ieremia, luând multe notițe, pe care, din păcate, nu le-a publicat.

Profesorul ortodox Grigore Manoilescu, în anul 1946, se duce în Italia unde găsește o biografie modernă despre fratele Ieremia realizată de Severini sub îngrijirea filozofului Francesco Orestano, Un eroe romeno in terra italiana (Un erou român pe pământ italian). Manoilescu, după multe cercetări, ajutat de prof. Giulio Cremona, descoperă locul exact al mormântului, iar la 16 iunie 1947 obține autorizațiile civile și bisericești necesare pentru a putea efectua cercetări la mormântul fratelui Ieremia.

Spre marea lor bucurie găsesc un sarcofag de marmură unde, într-un sicriu de lemn, zăceau rămășițele lui pământești. Lângă acest sicriu a fost descoperită și o placă de marmură pe care erau scrise următoarele cuvinte: "Hic iacet Fr. Ieremia a Valacchia. Q. Obyt di V Marty MDXXV".

Fr. Eugen Murariu, OFMCap.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat