Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

A trecut la cele veșnice PS Sebastian Kräuter

Excelența sa Sebastian Kräuter, episcop emerit de Timișoara, în al 86-lea an al vieții, al 62-lea an al preoției sale și al 18-lea an al episcopatului său, după o grea și lungă suferință, întărit cu sfintele sacramente, a adormit în Domnul în ziua de 29 ianuarie.

Născut la 22 decembrie 1922, în localitatea Nițchidorf, județul Timiș, PS Kräuter a absolvit studiile de filozofie și teologie la Seminarul Teologic Romano-Catolic din Timișoara, unde, la 2 iunie 1946, a fost sfințit preot de episcopul Augustin Pacha. În perioada 1946-1964 a fost capelan în Parohia Giarmata, după care Konrad Kernweisz, ordinarius de Timișoara de atunci, l-a numit paroh al aceleiași parohii. Ca decan de Timiș și ca examinator prosinodal s-a aflat timp de mai mulți ani în serviciul ordinariatului și al confraților săi districtuali.

Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit "ordinarius ad nutum Sanctae Sedis" la 7 octombrie 1983, ulterior, la 14 martie 1990, numindu-l în scaunul episcopal al Timișoarei. Consacrarea ca episcop a avut loc la 28 aprilie 1990, în catedrala romano-catolică din Timișoara. La 28 august 1999, atingând limita de vârstă, papa Ioan Paul al II-lea i-a acceptat cererea de renunțare la conducerea pastorală a diecezei.

Alăturându-se celor care și-au exprimat regretul față de decesul ES Sebastian Kräuter, PS Petru Gherghel împreună cu PS Aurel Percă au transmis un mesaj de condoleanțe ES Martin Roos, episcop de Timișoara, în ziua de 31 ianuarie, în care au arătat durerea și sentimentele de regret pentru pierderea suferită.

Înmormântarea a avut loc la 1 februarie, la Timișoara. Liturghia pontificală "Requiem" a fost celebrată în catedrala "Sfântul Gheorghe", fiind prezidată de ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop de București. După Liturghie a urmat ritul înmormântării în cripta catedralei.

În România, actualmente, sunt 18 episcopi catolici (zece romano-catolici și opt greco-catolici).

Marcelin Blaj



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat