Ziua Mondială a Misiunilor

Slujitori şi apostoli ai lui Cristos

Cea de-a LXXXI-a Zi Mondială a Misiunilor, cu tema "Slujitori şi apostoli ai lui Cristos", se va celebra anul acesta duminică, 19 octombrie. Două linii principale sunt punctate de mesajul papei Benedict al XVI-lea: actualitatea şi urgenţa misiunii, pe de o parte, şi o privire de ansamblu asupra lumii contemporane, pe de altă parte.

Ziua Mondială a Misiunilor reprezintă un timp în care Biserica este chemată, mai mult ca de obicei, să revină asupra identităţii sale misionare de a fi "casă de rugăciune pentru toate popoarele" (Is 56,7). Urgenţa de a evangheliza toate neamurile rămâne o prioritate a Bisericii, nu doar o opţiune pastorală, deoarece "mandatul de a-i evangheliza pe toţi oamenii constituie viaţa şi misiunea esenţială a Bisericii" (Paul al VI-lea, Exortaţia apostolică Evangelii nuntiandi, 14). Nu este, desigur, nici întâmplătoare, nici convenţională această insistenţă: ea ne provoacă să depăşim astfel închiderea în propriile comunităţi parohiale, izolarea în autosuficienţă, pentru a intra într-o dinamică a comuniunii şi împărtăşirii.

Izvorul misiunii este iubirea lui Dumnezeu; numai din această sursă se naşte iubirea faţă de întreaga omenire şi impulsul către misiunea ad gentes. Aşa cum Sfântul Părinte a afirmat şi într-un mesaj anterior, misiunea, dacă nu se naşte dintr-un profund act de iubire divină, se reduce la o simplă activitate filantropică şi socială. Aceasta este de fapt şi inima mesajului creştinismului: din experienţa iubirii lui Dumnezeu se nasc dorinţa şi exigenţa interioară ca toţi oamenii să primească aceeaşi iubire. "Numai din acest izvor se pot lua atenţia, tandreţea, compasiunea, primirea, disponibilitatea, interesul faţă de problemele oamenilor şi toate celelalte virtuţi necesare mesagerilor evangheliei pentru a părăsi toate şi a se dedica total şi necondiţionat răspândirii parfumului carităţii lui Cristos în lume". Cu cât eşti mai pătruns de Cristos, cu atât eşti mai deschis spre nevoile oamenilor. Se pot întrevedea şi în acest mesaj liniile fundamentale ale celor două enciclice şi gândirea profundă a Sfântului Părinte care se îndreaptă totdeauna către esenţe.

Ca păstor grijuliu al turmei lui Cristos, Benedict al XVI-lea arată ca-ntr-o oglindă situaţia lumii de astăzi care "suferă şi nutreşte speranţa de a intra în libertatea fiilor lui Dumnezeu" (Rom 8,19-22). "Omenirea are astăzi nevoie să fie eliberată şi răscumpărată" de multiplele situaţii care o zguduie şi o înrobesc: violenţa dintre indivizi şi popoare, sărăcia milioanelor de locuitori, discriminările, persecuţiile, nedreptăţile. Viitorul omului este pus în pericol de multiplele atentate la viaţa lui, ceea ce face ca "să fim apăsaţi de nelinişte, oscilând între speranţă şi angoasă" (GS) şi să ne îngrijorăm. Tot aici Sfântul Părinte evocă rolul progresului care trebuie să aibă ca scop demnitatea şi binele omului, altfel riscă doar să sporească dezechilibrele sociale deja existente. Progresul, aşadar, nu poate reprezenta o soluţie la nenumăratele probleme cu care se confruntă omul. "Nu ştiinţa îl răscumpără pe om. Omul este răscumpărat prin intermediul iubirii" (Spe salvi). Speranţa nu se poate regăsi decât dincolo de lumea văzută, căci speranţa este o persoană, Cristos, singurul Răscumpărător: "Cine nu-l cunoaşte pe Dumnezeu, deşi poate avea speranţe multiple, în fond este fără speranţă, fără marea speranţă care susţine toată viaţa" (Ef 2,12). Cristos este viitorul şi evanghelia sa poate schimba viaţa; ea "dăruieşte speranţa, deschide larg poarta întunecată a timpului şi luminează viitorul omenirii şi al universului".

În acest mesaj papa evocă în special figura sfântului Paul, apostolul neamurilor, model al angajării apostolice. Anul Paulin este un motiv în plus pentru noi toţi, laici, persoane consacrate, preoţi, de a ne reîntoarce la spiritul evangheliei, de a fi purtători şi mărturisitori de Cristos.

Minodora Mărtinaş