Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

* Ana Cricopol (Câmpulung Muscel). "Îndrăznesc să alătur trei documente care atestă suferințele prin care am trecut în anii cumpliți ai comunismului - suferințe pe care le trăiesc și în prezent, dar care nu m-au făcut atunci să mă îndepărtez de Biserică și de credința mea, oricât au fost ele de mari".
Vă rugăm să ne scuzați pentru întârzierea cu care vă răspundem la aceste scrisori, întârziere datorată timpului concentrat în care trebuie să rezolvăm probleme și situații, dar și al spațiului restrâns al revistei. Am selectat din prima dv. scrisoare câteva rânduri în care ați creionat foarte bine perioada unui regim fără Dumnezeu când s-au întâmplat atâtea atrocități și care a presărat pe cale atâtea victime. Un elocvent exemplu îl constituie și acela al martirilor din Biserica creștină, fie ortodoxă, greco-catolică sau romano-catolică... Nu puțini sunt cei care au fost torturați și care au murit în închisorile comuniste, așa cum s-a întâmplat și cu episcopul de Iași, Mons. Anton Durcovici, amintit de dv. în articolul publicat în Jurnalul literar. De asemenea, episcopii greco-catolici Ioan Suciu, Ioan Bălan, Tit Liviu Chinezu și mulți alții... Parafrazând o frază din cartea lui Nicolae Iorga intitulată Sate și preoți din Ardeal putem spune că din umilința acestor martiri a ieșit întărită credința noastră. Din suferințele și din lacrimile lor pe care numai Dumnezeu le poate cunoaște cu adevărat. Nouă, celor care trăim după ei, nu ne rămâne decât să fim demni de sacrificiile și de sângele vărsat de înaintașii noștri martiri, care au preferat să sufere și să moară decât să cedeze în fața răului care macină și astăzi omenirea. Pentru noi, urmașii acestor sfinți martiri, aceasta trebuie să fie o dovadă grăitoare că nimeni, niciodată, nu va face să se piardă credința și nu va face să dispară din această lume setea de Dumnezeu și de infinita lui iubire. ep. Ioan Ploscaru, el însuși victimă a comunismului, autorul cărții Lanțuri și teroare, publicată în anul 1994 la Editura "Signata", Timișoara, concentra în următoarele versuri acest "dor de cer" și această "dragoste de Dumnezeu": "N-au dușmanii, Doamne, atâta fier / lanțurile lor sunt prea puține / să ucidă dorul nost'de cer / să ne-nchidă dragostea de tine..." În ceea ce privește rugămintea dv. din cea de-a doua scrisoare, referitoare la scaunul cu rotile, pe care doriți să-l vindeți, vă puteți adresa Asociației Caritas din dieceza dv.

* Cristina Koch Smeu (Piatra Neamț). Vă mulțumim și de această dată pentru prolifica dv. colaborare la revistă și pentru frumoasele versuri dedicate Nașterii Sfintei Fecioare Maria din care selectăm: "Și această clipă-n zămislire... nouă / Rugăciune și cânt / Poartă coroniță de rouă / Din steluțe și soare, / În căușul de gând / Peste treaptă de altare / ...În Domnul! / Viață creștină dintr-un sfânt... Amin.

* Ramona Ciorbă (Pralea). Foarte emoționante cuvintele despre părintele Anton Dănculesei, cuvinte pornite din suflet, care arată recunoștința dv. pentru acest preot plecat la Domnul. Ne bucură că "popasul" lui în localitatea dv., timp de 33 de ani, a dat roade nu numai prin ceea ce a construit pe pământ, dar, mai ales, prin ceea ce a zidit în sufletele credincioșilor. Vom reda un fragment din scrisoarea dv.: "E mort, dar totuși e viu, a plecat, dar va exista mereu prin realizările sale pentru că a știut să sădească speranța, credința și iubirea în sufletele oamenilor ca virtuți care să le lumineze întreaga viață. Părintele Anton Dănculesei sălășluiește veșnic în sufletele creștinilor din Pralea, cei care i-au fost alături 33 de ani în realizarea planului lui Dumnezeu". Rugați-vă pentru ca astfel de lucrători în via Domnului să fie tot mai mulți.

* E.E.G. (Mircești). Vă mulțumim din suflet pentru aprecieri și îndeosebi pentru îndemnul adresat tinerilor de "a se apropia de Dumnezeu", de a-l adora deoarece "atunci când îl adorăm pe Isus simțim iubirea lui într-un mod special: ne dă forță, curaj, pace interioară". De asemenea, îi îndemnați pe tineri să se apropie mai mult și de sfânta Fecioară, care are nevoie de "iubirea și de mângâierea noastră". Vă mulțumim și pentru îndemnul la rugăciune pentru misionari și, în general, pentru întreaga lume. Aveți perfectă dreptate. Acum, mai mult ca oricând, este nevoie de rugăciune pentru ca lumea în care trăim să devină mai bună, mai curată, mai smerită.

* Liliana Adam (Luizi-Călugăra). "Oamenii, creaturi ale Domnului, sunt o minune în fața sa. (...) Isus însuși este o minune pentru că datorită lui orbii văd, paralizații umblă, leproșii se curăță, surzii aud... Adevărul este că în fața Domnului se deschid chiar și ușile zăvorâte, dacă vrea să intre cineva. (...) Dacă Cristos ne ia în serios, nu trebuie să ne temem de batjocura celorlalți. Dacă el ne acceptă, nu trebuie să ne întristăm când ceilalți ne resping. Dacă ne acceptăm unii pe alții suntem un alt Cristos".
Aveți dreptate, dacă relația noastră cu Dumnezeu există, nu trebuie să ne fie teamă de om. Suntem creați de Dumnezeu și de aceea, în ciuda păcatelor noastre, a orgoliului nemăsurat, a egoismului nostru, Dumnezeu se gândește mereu la noi și ne așteaptă. Nu suntem niciodată singuri pentru că, pe cărările acestei lumi, el merge alături de noi, ne vorbește, ne este călăuză. Dumnezeu nu ne părăsește niciodată, noi suntem cei care-l părăsim, care ne îndepărtăm de el și uităm să ne iubim unii pe alții așa cum numai el ne-a iubit. Vă mulțumim mult pentru reflecțiile dv. profunde și vă dorim numai bucurii și gânduri senine.

* Fabian Gherghel (Italia). "Ca să-ți fie ție bine" - așa le spun părinții copiilor când se hotărăsc să-i lase în grija altora și să plece peste hotare. Mă întreb eu: oare altă variantă nu este? Știm cu toții cât de greu este să câștigi un ban în țară, mai ales să întreții o familie. Pleacă tata, pleacă mama și rămân copiii în urmă suferind. (...) Dacă-i privești în ochi, nu au bucurii, cum ar trebui, ci numai lacrimi și tristețe. Dacă-i întrebi: Al cui ești tu, copile? El îți răspunde: Al bunicii!
Un subiect care a fost foarte mult mediatizat în ultimul timp la noi în țară. Un subiect dureros, mai ales atunci când noi înșine știm că pentru mulți a avut consecințe grave. Un adevărat semnal de alarmă pentru toți românii tentați să-și lase copiii în grija altora la o vârstă când este atât de mare nevoie de ei pentru a-i modela, pentru a-i educa. Dar un semnal de alarmă și pentru societate, care-i lasă descoperiți pe acești părinți și nu le oferă șansa de a-și putea crește copiii decent, găsind soluții în propria țară și nefiind nevoiți să migreze în alte țări. O rană deschisă care ne doare pe toți. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru cei care sunt în măsură să găsească soluții pentru a curma această stare gravă de lucruri, să înțeleagă această dramă a familiilor de români, a părinților care, plecând în străinătate, devin străini pentru proprii lor copii. Și ne întrebăm: Merită?

* Mihaela și Goran Pajkobith (Tribrode, Serbia). Nu de puține ori primim scrisori din partea celor care acum trăiesc pe alte meleaguri, dar care nu-și uită rădăcinile. Amintirile dragi de acasă sunt, cu siguranță, neprețuite comori. Și dacă, prin învățămintele și îndrumările noastre, v-am ajutat să deveniți cu adevărat creștini, să vă rugați și să trăiți în Cristos, înseamnă că dv. ați fost pământ bun care a dat roade, iar noi ne-am împlinit menirea. Faceți mereu din viața dv. o viață de slujire atât pentru cei apropiați, pentru familia dv., cât și pentru ceilalți. Rugați-vă mereu ca Domnul să vă dea forța necesară de a trece peste necazuri și de a învinge răul din jur. Chiar dacă prin prezența noastră fizică nu vă putem fi alături, vă suntem aproape prin rugăciune. Fiecare dintre noi avem o cruce de purtat, urmându-l pe Isus și în suferință și lacrimă. De aceea, trebuie să ne asumăm în viață și lacrima pentru a ne apropia de Dumnezeu. Și așa cum el nu a coborât de pe cruce, salvându-ne de la moarte, tot așa și noi nu trebuie să coborâm de pe cruce pentru a avea parte de Cristos. Vă dorim tuturor pace și bucurie, tărie și speranță, haruri divine și fie ca în toate încercările dv. dragostea și binele să învingă mereu.

* Georgeta Lorez (Huși). Vă mulțumim pentru scrisoarea trimisă și mai ales pentru profunzimea cuvintelor referitoare la credință și la Dumnezeu. Vă mulțumim și pentru aprecierile dv. referitoare la publicațiile al căror rol benefic l-ați evidențiat atât de bine. Am selectat câteva dintre aceste reflecții pe care le redăm în continuare: "Numai cei ce nădăjduiesc în Dumnezeu vor fi și sunt copii ai lui Dumnezeu, ei se vor mântui. (...) Prezența Mariei printre noi este un dar gratuit al Tatălui, care ne iubește fără condiție. Sperăm ca în viitorul apropiat să nu mai fie atâta ură, să fim mai uniți și mai generoși, așa cum îi place bunului Dumnezeu". Dar pentru aceasta, așa cum ați sesizat și dv., noi înșine trebuie să respectăm Biserica și pe slujitorii ei și să ne "respectăm unii pe alții, deoarece suntem temple vii în fața lui Dumnezeu". Fie ca Fecioara Maria, pe care ați invocat-o și în scrisoare, să ne aibă pe toți sub protecția ei și să ne ajute ca prin tot ceea ce facem pe pământ să ne câștigăm un loc în cer.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat