Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Misiuni -

Gânduri de misionar

Credincioșii din Parohia "Sf. Nicolae" din Bacău au avut ocazia duminică, 5 august, să îl aibă oaspete pe pr. Isidor Mârț care le-a prezentat aspecte din experiența trăită în misiunea română din Maikona (Kenya).

Ucenicii pe care Isus i-a trimis în misiune, doi câte doi, prin localitățile prin care el avea să treacă, s-au întors la Isus cu mare bucurie în suflet și i-au destăinuit lucrările minunate pe care Dumnezeu le-a înfăptuit prin ei.

Tot la fel și noi, misionarii și toți credincioșii, avem parte de această bucurie a ucenicilor lui Isus ori de câte ori colaborăm prin rugăciunile și sacrificiile noastre la opera misionară de răspândire a iubirii lui Dumnezeu în lume.

La Botez, fiecare dintre noi a primit misiunea de a da mărturie prin întreaga sa viață despre iubirea și milostivirea lui Dumnezeu față de fiecare persoană umană, care ne este frate și soră. Astfel, fiecare creștin este un misionar al iubirii și milostivirii lui Dumnezeu.

În misiunea noastră din Kenya (Africa), am avut marea bucurie ca în acest an, de sărbătoarea Paștelui, să botezăm 64 de copii, tineri și adulți, dintre care patru persoane foarte în vârstă, depășind astfel numărul de 700 de persoane care au fost botezate de noi, misionarii români. De asemenea, de sărbătoarea Trupul și Sângele Domnului nostru Isus Cristos, un grup de 40 de copii l-au primit pentru prima oară pe Isus în sufletul lor, în sfânta Împărtășanie. În prezent, pregătim un grup de 125 de copii, tineri și adulți pentru primirea sfântului Botez.

Toate aceste bucurii pe care le trăim în misiune sunt rodul sprijinului spiritual și material al credincioșilor din țară, deoarece rugăciunea este cheia care deschide inima omului spre iubirea lui Dumnezeu și spre caritatea față de aproapele.

Noi, cei din misiune, fără ajutorul dv., n-am fi putut face nimic. Vă mulțumim din suflet pentru tot sprijinul spiritual și material pe care ni l-ați oferit și continuați să ni-l oferiți cu o așa de mare generozitate!

Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă răsplătească înmiit! Ne rugăm zilnic pentru dv. împreună cu credincioșii din Africa pe care îi sprijiniți.

Doar împreună cu dv. vom putea continua să vestim evanghelia și să oferim darul sfintelor sacramente fraților și surorilor, care până acum n-au avut parte de aceste bucurii.

Cât de frumos este când omul își deschide sufletul său harului mântuitor al lui Isus!

Vă mulțumim din suflet!

Cu bucurie și recunoștință,

Pr. Isidor Mârț



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat