Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru familii -

Nimeni nu te poate înlocui!

(din scrisoarea unui copil către mama din străinătate)

Sunt de două săptămâni în vacanță și dacă mă veți întreba cum am terminat anul școlar vă voi spune că bine, dar nu e adevărat. Am multe note mici pe care nu mi le explic. Chiar și învățătoarea mi-a spus că nu știe ce se întâmplă, că nu mai sunt ca altădată. Nu i-am răspuns nimic. Eu știu în sufletul meu ce se întâmplă, dar nu pot spune doamnei învățătoare. Sincer, mamă, mi-e dor de tine! Mi-e dor de tata, mi-e dor să vă aud, să știu că sunteți aici cu mine.

Știu, ați ales să plecați ca să ne fie mai bine. Mai întâi tata, apoi tu, mamă. Ați plecat amândoi și m-ați lăsat în grija bunicii. Ea e bătrână. Dacă strig mai tare, îmi face observații. Dacă privesc la televizor, mă amenință că mă spune vouă. Dacă nu mă vede învățând, îmi spune că nu o să fiu bun de nimic în viață. Dacă mă vede plângând, îmi spune că sunt un morocănos și un alintat și că s-a săturat de mine. Eu o înțeleg, e bătrână și are nevoie de liniște. La anii ei nu eu trebuia să fiu alături de ea, ci ea trebuia să se simtă bine în prezența nepotului ei. Dar nu are încotro. M-ați lăsat în grija ei, iar ea face ce poate.

Mi-e dor, mamă, de tine! Ceea ce mi-ai trimis ultima dată, acele jocuri pentru computer, le au și prietenii mei, iar bicicletei i s-a rupt lanțul. Acum nu știu dacă mai vreau o alta. Nu-mi mai trebuie nici jocuri pentru computer și, nu o să mă crezi, dar nu-mi mai trebuie nici dulciuri. Am nevoie de tine, chiar dacă uneori ai fost aspră cu mine, m-ai certat și chiar m-ai bătut atunci când am greșit. Ceartă-mă, bate-mă, fă-mi ce vrei, dar vino acasă! Nu-mi mai trebuie banii tăi și nici banii tatălui, nu-mi mai pasă de motivele pentru care ați plecat. Prefer să beau mereu ceai, dar să fiu cu tine și cu tata sau măcar cu tine. Nu mai vreau să stau cu bunica.

Să nu mă înțelegi greșit, bunica e o femeie bună, dar nu înțelege că mi-e dor de voi.

În primele săptămâni m-am bucurat că am rămas cu ea. Am zis că voi face ceea ce vreau, dar acum m-am plictisit. Ea nu mă sărută așa cum mă sărutai tu. Nu m-a luat niciodată în brațe. Îmi spune că sunt mare și că trebuie să-mi fie rușine. Dar în clasa a III-a, pot spune că sunt mare? Și dacă sunt mare, nu trebuie să mă iubească nimeni?

Acum două săptămâni, la premiere, unii dintre colegii mei au venit cu părinții. I-am văzut atât de fericiți și pe unii și pe alții încât am izbucnit în plâns. Recunosc, eu nu am luat nici un premiu, dar nici nu am fost motivat să învăț. Cine să se bucure de notele mele? Bunica? Ei îi este indiferent. Îmi repetă toată ziua că trebuie să învăț și atât.

Nu o să mă crezi, dar nu mai sunt nici ministrant. Am lipsit o dată de la Liturghia de duminică și de atunci nu am mai mers să ministrez. Mi-a fost frică. Părintele a trimis un alt ministrant după mine, dar mi-e rușine să merg, știind că am lipsit în acea duminică. Dacă ai fi fost alături de mine, nu m-aș fi temut. Cred că nu aș fi lipsit nici de la Liturghie în acea duminică.

Poate veniți în luna august. Aud că atunci vin mulți dintre cei plecați în străinătate. M-aș bucura să vă văd și să vă simt aproape măcar o lună.

Mamă, promite-mi că vii. Eu te voi aștepta, indiferent de promisiunile tale. Eu voi încerca să fiu cuminte și s-o ascult pe bunica. Dar tu ești și vei rămâne mama mea. Deocamdată, nimeni nu va putea să te înlocuiască în viața mea. Ești unică, ești mama mea și, indiferent de lipsurile pe care le avem, te aștept să fii cu mine. Mamă, mi-e dor de tine! Te aștept! Promite-mi că vii! Voi fi cel mai cuminte copil din lume. (Răzvan)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat