Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Aniversare la Bacău

Episcopia Romano-Catolică de Iași și Decanatul de Bacău organizează la Bacău, în ziua de 1 septembrie, o serie de manifestări religioase și culturale dedicate împlinirii a 400 de ani de la întemeierea Episcopiei Romano-Catolice de Bacău.

Prin aceste manifestări Biserica locală dorește să cinstească istoria și memoria înaintașilor care au trăit pe aceste pământuri strămoșești și să-și arate sentimentele de pioasă amintire față de credincioșii catolici din Bacău, față de călugării, preoții și episcopii care au slujit pe aceste plaiuri.

Programul manifestărilor va începe la ora 10.00 cu dezvelirea și binecuvântarea monumentului comemorativ, amplasat în Str. Bucovinei, 21. Vor lua cuvântul PS Petru Gherghel și Romeo Stavarache, primarul Bacăului. Se va merge apoi în procesiune spre biserica "Sfinții Petru și Paul", unde la ora 11.00 se va celebra sfânta Liturghie. La ora 12.00, în biserică, se va desfășura momentul comemorativ istoric, prezidat de pr. dr. Ștefan Lupu, și lansarea cărții Catolicii din Bacău, coordonată de dr. Dănuț Doboș. Cu acest prilej vor lua cuvântul: pr. decan Isidor Dâscă - Cuvânt de deschidere; pr. dr. Anton Despinescu - Marco Bandini și Bacăul; dr. Dănuț Doboș - Figuri ilustre din istoria Bacăului; ing. Gheorghe Bejan - Catolicii din Moldova; PS Petru Gherghel - Concluzii. La ora 13.00 se va desfășura un moment cultural, urmat de o masă festivă pentru invitați la subsolul bisericii "Sfinții Petru și Paul". Urmare a unei cereri adresate de Episcopia Romano-Catolică de Iași și de Decanatul Romano-Catolic de Bacău, Primăria Municipiului Bacău a aprobat amplasarea unui monument comemorativ pe Str. Bucovinei.

Vechea biserică, mănăstirea și reședința episcopală au fost distruse la 23 septembrie 1676 de o revărsare a râului Bistrița.

Părintele decan Isidor Dâscă adresează invitația pentru credincioși de a participa la acest eveniment și de "a aduce mulțumire Domnului și prețuire înaintașilor noștri în credință".

* * *

Ad perpetuam rei memoriam!
Spre veșnică și pioasă amintire!
Aici s-au aflat: biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" (sec. XV-XVII), devenită catedrală (sec. XVII); Mănăstirea Franciscanilor Observanți (sec. XV-XVII); reședința Episcopiei Romano-Catolice de Bacău (1607-1818) și cimitirul catolic (sec. XV-XX).
În catedrală au fost înmormântați episcopii:
- Bernardino Quirini + 17 septembrie 1604;
- Ieronim Arsengo + 16 aprilie 1610;
- Valerian Lubieniecki + 12 decembrie 1617;
- Marco Bandini + 26 ianuarie 1650.
Mormintele lor au rămas fără cruci. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Bacău, 1 septembrie 2007
Episcopia Romano-Catolică de Iași
(text de pe monumentul comemorativ)

Dr. Dănuț Doboș



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat