Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Scrisoare către catolicii chinezi

Unul dintre șase locuitori ai acestei planete este chinez. Având o suprafață de 9.572.419 km2, Republica Populară Chineză are o populație de 1,3 miliard de locuitori și 56 de naționalități. Deși nu există statistici oficiale, se bănuiește că 12% dintre chinezi sunt creștini. Principalele religii din China sunt budismul, taoismul și islamismul. Dintre creștini majoritari sunt protestanții (35-50 de milioane), urmați de catolici (8-12 milioane). China are și 13 mii de ortodocși.

În decursul anilor, mulți dintre creștini au suferit pentru credința lor. Potrivit unui studiu recent, realizat de agenția Asia News, există și astăzi mulți creștini chinezi în închisoare. "Zeci de episcopi, spune studiul citat, se află fie izolați, fie sub controlul permanent al Poliției, la fel și preoții, unii dintre aceștia executând pedepse prin muncă silnică. La distrugeri de biserici, arestări, bătăi și condamnări sunt supuse și comunitățile de protestanți, în vreme ce micul grup de credincioși ortodocși nu este recunoscut ca religie oficială".

În ziua de 27 mai, în duminica Rusaliilor, papa Benedict al XVI-lea a semnat o scrisoare adresată episcopilor, preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor laici din Republica Populară Chineză. În cele 20 de capitole documentul pontifical, care a fost dat publicității la 30 iunie, oferă îndrumări privind viața Bisericii și opera de evanghelizare în China.

O profundă afecțiune pentru întreaga comunitate catolică din China și pasionată fidelitate față de valorile tradiției catolice pe tărâm bisericesc: acestea sunt cele două principii din care se inspiră Benedict al XVI-lea în scrisoarea către catolicii chinezi.

Pontiful trimite și un mesaj special autorităților civile în care reafirmă disponibilitatea la dialog și subliniază că nu vrea să se amestece în afacerile interne ale comunităților politice.

Scrisoarea ignoră expresia "Biserică patriotică". Așa cum a spus cardinalul Joseph Zen la ultimul Sinod al episcopilor, "În China, Biserica este în aparență divizată în două, una oficială, recunoscută de către guvern, și cealaltă clandestină, ce refuză să fie independentă de Roma. În realitate, ambele comunități doresc să fie fidele succesorului lui Petru și ambele comunități sunt controlate și suferă. Cei buni și credincioși nu aparțin doar uneia dintre părți".

Este amintită în schimb Asociația Patriotică, un organism dorit de către stat, străin față de structura Bisericii, și care reclamă supremația față de episcopi, în conducerea comunităților bisericești. Intențiile sale declarate sunt inconciliabile cu doctrina Bisericii.

Creștinii care și-au dat viața pentru credință sunt amintiți de mai multe ori în scrisoare, considerați ca fiind exemplu și temelie a noii evanghelizări.

Papa își îndreaptă atenția spre starea episcopatului chinez și înfruntă delicata temă a consacrărilor episcopale, care "atinge inima însăși a vieții Bisericii". Este reafirmat că numirea episcopilor revine papei "drept garanție a unității Bisericii" și că ordinarea episcopală ilegitimă reprezintă "o dureroasă rană pentru comuniunea eclezială".

Sfântul Părinte pune accentul pe importanța formării creștinilor, a clerului precum și a laicilor și nu omite să se oprească asupra rolului familiei în China, invitând catolicii "să simtă în mod mai viu și urgent misiunea lor" pentru binele întregii societăți.

Scrisoarea se încheie cu anunțarea din partea papei a instituirii unei zile de rugăciune pentru Biserica din China, la 24 mai, în comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria, Ajutorul Creștinilor.

În anul 1948, numărul catolicilor depășea 3 milioane, în prezent numărul lor este cuprins între 8 și 12 milioane; China are peste 100 de episcopi, dintre care 60% cu vârste de peste 80 de ani; preoții sunt în număr de 3.200; în cele 156 de comunități călugărești din China se află circa 6.000 de călugărițe; numărul seminariștilor este de 2.300, aceștia studiind în 30 de seminarii, dintre care 12 majore și 18 minore.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat