Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Anul Sfintei Scripturi -

Sindromul Iona

Vitalitatea Sfintei Scripturi ține cu siguranță de impulsul Duhului Sfânt și se manifestă în orice timp. Ilustrarea comportă însă numaidecât factorul uman. Dar un activism convenit de cine știe ce comunitate impulsivă nu poate suplini și cu atât mai puțin substitui ceea ce ar trebui să se întâmple ca firesc în această direcție. O provocare însă este: de ce se constată oare situații stranii?

În timp ce fel de fel de indivizi cu creierul spălat și cu câteva formule bine ticluite te acostează peste tot fără să-și facă scrupule, cei capacitați cu sacramentul Mirului pentru a da mărturie și catehizați în precedență nu-și prea fac simțit rolul. Să nu aibă nimic de spus sau de prezentat în mod concret?

Ar fi interesant dacă - punându-și măcar problema - s-ar recunoaște într-un "personaj biblic" așa cum au făcut-o cei obsedați de "pățania" profetului Iona. În fiecare dintre noi există un Iona îndărătnic sau laș, în stare să se sustragă planului lui Dumnezeu, s-au pronunțat cei înclinați să pună diagnostice. Sindrom să fie? Trebuie să supunem această înclinație din noi unui continuu proces de convertire, au propus cei generoși și cu soluții la îndemână. "Să-l convertim odată pe acest Iona!", ar suna mai plastic spus și mai angajant. Există însă și analize mult mai profunde ale fenomenului.

Astfel, impresionat de aspectul dramatic al experienței lui Iona, cardinalul biblist Carlo Maria Martini spunea: "Încerc să-mi imaginez situația profetului Iona în timp ce era aruncat în marea învolburată. Primul său contact e cu valurile zbuciumate: o realitate obscură și indefinibilă, o masă fără formă și fără răgaz, care îl constrânge să se adapteze în fiecare moment la noi și neprevăzute lovituri ale valurilor pentru a nu se scufunda imediat... În timp ce se zbate, epuizat de-acum și lipsit de speranță, vede apropiindu-se peștele cel mare. Îi trec prin minte o nouă serie de gânduri și spaime: ar fi de preferat să moară scufundat în apa mării sau mai degrabă să fie înghițit și devorat de imensul pește? Și - pentru o clipă - i se face lumină în inimă: dar dacă acest pește este diferit de ceilalți, adică, dacă înseamnă refugiu de viață și nu aducere de moarte?".

Se spune că în momentele cruciale ale vieții - cum ar fi în pragul morții (fie ea și numai clinică) - toate experiențele vieții sunt retrăite într-o altă lumină. Chiar dacă această retrăire durează fracțiuni de secundă, importantă este lumina. Lumină de o clipă care nu înseamnă nici sclipire și nici pâlpâire. Înseamnă ceva suficient de puternic care să marcheze tot restul vieții. Poate că pentru Iona nu a fost suficientă acea experiență: în final se va dovedi ranchiunos și contrar milostivirii divine. Însă misiunea, de care inițial a voit să scape, și-a împlinit-o. Dar de ce oare Dumnezeul Bibliei preferă oameni ezitanți ca acest Iona?

Pr. Cristian Chinez



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat