Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Iugani - Explozie de tinerețe

Întâlnirea tinerilor de duminică, 6 mai, din Parohia "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iugani, gazda Zilei Tineretului la nivel diecezan din acest an, a constituit posibilitatea unei întâlniri în bucurie, prin ceilalți, cu Domnul.

Textul evanghelic care i-a condus pe tineri a fost "Așa cum eu v-am iubit, așa să vă iubiți unul pe altul" (In 13,34). Au participat PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, 60 de preoți, autorități locale și județene, peste șapte mii de persoane.

În mesajul adresat de PS Petru Gherghel tinerilor din dieceză este formulată invitația de a pătrunde cel mai profund adevăr primit de la Dumnezeu, iubirea. O invitație la iubire, primirea și purtarea ei în mediile în care trăim. În același mesaj era lansată și invitația participării la Ziua Tineretului, la nivel diecezan, de la Iugani.

Numărul tinerilor prezenți a fost 4.640 înscriși, la care se adaugă tinerii din Iugani și tinerii care nu au trecut pe la centrele de primire -, dintr-un număr de 119 parohii participante. Trebuie menționată și implicarea asociațiilor prezente în dieceză: Acțiunea Catolică, Scout, Kolping.

Programul a început sâmbătă, 5 mai, când au avut loc Laboratoarele de idei, prin care s-a dorit să se propună tinerilor interesați idei pentru o mai bună angajare în comunitățile din care provin: Voluntariatul (Claudiu Petrina - Caritas, Iași), Teatru social (Cornel Bulai - Kolping Moldova), Jocuri de grup (pr. Antonio Ferrari - Iozefini, Roman), Teoria și tehnica afișului (pr. Tiziano Baracco - Salezieni), Abilități manuale (Fiicele Duhului Sfânt - Iugani). Tot din programul de sâmbătă a făcut parte și momentul intitulat Plen - Marele joc (Iosif Ilieș, Salezieni). Seara, la ora 20.30, în biserică a avut loc o oră de rugăciune.

A doua zi, duminică, începând cu ora 9.00, tinerii au luat parte la un program cultural-religios din care au făcut parte următoarele momente: salutul din partea parohiei Iugani (pr. paroh Marcel Blaj); salutul pr. Felix Roca, responsabilul Oficiului pentru Pastorația Tinerilor, Copiilor și Asociațiilor; Imnul 2007; pantomimă (un grup din Iași); mărturii pe baza mesajului Sfântului Părinte - în stil talk-show (mărturii: Adrian Secal, Claudia și Mihai Benchea, Adelina Cata; melodii: Andrei Laslău; dans (Liceul Catolic din Bacău); melodie - Isabela Nechifor (Liceul Catolic din Iași); repetiția cântărilor de la Liturghie.

Liturghia, prezidată de episcopul Aurel Percă, a început la ora 11.00, fiind precedată de o procesiune.

În cadrul liturgiei cuvântului lecturile au fost proclamate de o tânără și un tânăr din Iugani.

La începutul predicii, PS Anton Coșa a mulțumit tinerilor pentru că au răspuns invitației PS Petru Gherghel de a participa la Ziua Tineretului.

PS Anton a afirmat că armonia și indisolubilitatea grupului sunt date de fiecare tânăr în parte, de implicarea personală de care dă dovadă în relație cu celălalt. Astfel, asemănându-i pe tineri cu un buchet de flori, a subliniat faptul că frumusețea buchetului este oferită de frumusețea fiecărei flori în parte.

Excelența sa a mai accentuat importanța modului de relaționare din cadrul grupului, expresie a unui raport autentic în relația cu Dumnezeu. Indiferent de felul cum suntem, a mai afirmat predicatorul, Dumnezeu ne-a creat unici, după cum și atenția pe care ne-o acordă, permanent, este una excepțională. În finalul cuvântului de învățătură, PS Anton, dorind să evidențieze cum trebuie să fie iubirea pentru ceilalți, a prezentat drept exemplu "măsura iubirii" divine ca izvor al acțiunilor.

La ofertoriu, darurile au fost aduse de către o tânără aspirantă la viața consacrată și de către reprezentați ai organizațiilor Scout, Kolping și Acțiunea Catolică: pâine, vin, o Biblie, o lumânare, însemnele organizațiilor, tabloul reprezentând sigla Zilei Tineretului din acest an de la Iugani, simboluri ale tinerilor (manual, căști, cd-player) și flori. Reprezentanții tinerilor au proclamat și invocațiile la rugăciunea credincioșilor.

Finalul Liturghiei a fost marcat de o atmosferă incandescentă creată de tineri, prin agitarea pancartelor, care arătau comunitățile din care proveneau grupurile, a steagurilor, a stegulețelor, tot acest cadru fiind imagine a exuberanței tinerești, expresie a sentimentului de a fi împreună cu ceilalți. PS Aurel a mulțumit tinerilor prezenți pentru participare și i-a îndemnat să fie purtători de iubire în comunitățile din care provin. A urmat și momentul mult așteptat, aflarea parohiei în care se va desfășura în anul următor acest eveniment. Anunțul a fost făcut, iar crucea a fost preluată de către Parohia "Sfântul Nicolae", din Bacău.

După-amiază, la aproape o oră după terminarea sfintei Liturghii, a urmat Festivalul tinerilor, care a cuprins: Imnul 2007, dans (Liceul Catolic din Bacău), creație muzicală (Parohia "Sfântul Anton", Iași; text: Oana Zapalie, Anca Ciobanu, Adriana Doboș; muzica: Ionuț Ciobanu, Andrei Doboș), recital Lidia Petrescu: Hai să cântăm, Întoarce-te, Cântecul Mariei, Noi suntem speranța lumii, creație muzicală - Camelia Enășcuț (Traian - NT), pantomimă (un grup din Iași), dans modern (Facultatea de Teologie Iași), creație muzicală - Bety Antal (Valea Mare), dansuri populare (Pildești), dialoguri cu PS Aurel Percă și PS Anton Coșa moderate de pr. Felix Roca, discurs de final, mulțumiri, invitația de a participa în 2008 la Ziua Tineretului.

Iulian Roca



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat