Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Isus din Nazaret

Ultima carte a papei, semnată Joseph Ratzinger / Benedict al XVI-lea, poartă titlul Isus din Nazaret. Cartea s-a pus în vânzare în librării începând cu 16 aprilie, iar după zece zile în Italia erau vândute 510.000 de exemplare, în Germania 480.000 și în Polonia 100.000. Ea a apărut în limbile italiană (Ed. Rizzoli), germană (Ed. Herder) și poloneză (Ed. Wydawnictwo M). În curând va fi tradusă în alte 30 de limbi, printre care și română.

Traducerea în limba greacă va cuprinde și o scrisoare a patriarhului ecumenic Bartolomeu I care își exprimă "deosebitul și marele său interes" pentru carte, cu speranța că va înlesni dialogul teologic, în vederea "unei depășiri definitive" a divizării dintre Biserica Catolică și cea Ortodoxă.

Isus din Nazaret este prima parte dintr-o lucrare în două volume care examinează viața publică a lui Isus de la botezul său în Iordan până la schimbarea la față. Al doilea volum ar trebui să trateze despre începutul și sfârșitul drumului pământesc al lui Isus.

Joseph Ratzinger a început scrierea cărții în timpul vacanței din anul 2003, dând forma finală la primele patru capitole în vara lui 2004. "După alegerea mea în scaunul episcopal al Romei, am folosit toate momentele mele libere pentru a lucra la ea, scrie el. Deoarece nu știu cât timp și câtă forță mi se va mai da, m-am decis să public primele 10 capitole".

Cartea oferă o introducere în principiile creștinismului, dar este și un eseu care păstrează disciplina academică ce caracterizează scrierile și discursurile teologului Joseph Ratzinger. După cum este notat în prefață, lucrarea reflectă căutarea personală a lui Joseph Ratzinger a "chipului lui Isus". Sfântul Părinte prezintă figura lui Isus, după 50 de ani și mai bine de cercetări, de studii, de lecturi, de meditații personale.

Tema centrală a lucrării pornește de la convingerea că, pentru a putea înțelege figura lui Isus Cristos, este necesar să se pornească de la unirea sa cu Tatăl.

Pentru Joseph Ratzinger, credința și cercetarea critică sunt complementare, nu antagonice. Textul biblic, spune papa, conține toate elementele necesare pentru a susține faptul că figura istorică a lui Isus Cristos este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, care a venit pe pământ pentru a mântui omenirea: "Am încredere în evanghelii, scrie papa. Am dorit să încerc să îl prezint pe Isus din evanghelii ca fiind adevăratul Isus, ca "Isus istoric" în adevăratul sens al expresiei".

Această concluzie este importantă dacă ne gândim că din anii '50 ai secolului trecut se spunea că Isus istoric era diferit de Cristos cel plăsmuit de credință și prezentat de Biserici; în zilele noastre sunt mulți care gândesc că Cristos prezentat de Biserici este un Cristos fals, un Cristos care nu corespunde realității istorice.

Isus din Nazaret are un ochi îndreptat și spre prezent. Din meditarea asupra ispitirilor lui Isus, de exemplu, derivă învățătura care pune în gardă oamenii asupra cedării ademenirii de a rezolva problemele lumii fiind atenți doar la aspectele materiale; întrebarea "Dar cine este cu adevărat aproapele?", pusă în parabola bunului samaritean, devine prilejul de a reflecta asupra responsabilităților colonialismului și erorilor Occidentului față de lumea a treia, sau asupra alienării omului care totuși trăiește în abundența bunurilor materiale.

Cartea afirmă că înțelegerea umanității și divinității lui Isus nu este doar un act de credință, dar și de "logică"; este o invitație pentru cititori de a se apropia de Isus văzând în el pe Cristos Mântuitorul și de a străbate, asemenea discipolilor, parcursul vieții sale publice, începând cu botezul până la schimbarea la față.

"Aici se ivește marea întrebare care ne însoțește în întreaga carte, spunea cardinalul Schönborn la prezentarea cărții: ce anume a adus Isus cu adevărat, din moment ce nu a adus pacea în lume, nici bunăstarea pentru toți, ori o lume mai bună? Ce a adus? Răspunsul este foarte simplu: Dumnezeu. L-a adus pe Dumnezeu... Aceasta este premisa pentru poruncile iubirii de aproapele. Fără primatul lui Dumnezeu, demnitatea omului nu rezistă mult".

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat