Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Gânduri crestine -

Noblesse oblige

Dacă ați înviat împreună cu Cristos, râvniți la cele de sus, unde Cristos șade de-a dreapta lui Dumnezeu..., căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă acum cu Cristos, în Dumnezeu (Col 3,1-3).

În solemnitatea Sfintelor Paști, sărbătoarea sărbătorilor, creștinii salută cu entuziasm învierea lui Isus Cristos, temelie a credinței.

Entuziasmul este justificat prin faptul că, pe parcursul Postului Mare, ascultând îndemnul la convertire, l-au îndeplinit, printr-o spovadă bună, rugăciune ferventă și fapte de iubire creștinească față de aproapele. În același timp, și-au împrospătat credința în evanghelie.

În noaptea sfântă a Paștelui, în lumina lui Cristos, și-au reînnoit promisiunile de la Botez, lepădându-se de Satana, de faptele lui, hotărâți a-l urma pe Isus Cristos, ca niște ucenici fideli.

Salutându-l pe dumnezeiescul Mântuitor care a murit și a înviat, creștinii exprimă de fapt moartea și învierea lor: au murit pentru păcat și au înviat la viața harului.

Importantă este continuarea. În acest sens, se poate aprecia observația sfântului apostol Paul, făcută creștinilor din Colose, prin scrisoarea din care am citat sub titlul acestui articol. Cei care se bucură sincer de învierea lui Cristos, îl asigură că, ajutați de harul său, au înviat și ei. Ca atare, vor avea mereu în vedere lucrurile de sus, pe care Fiul Tatălui le-a arătat și le-a îndeplinit. Trăind mereu în unire cu Cristos: calea, adevărul și viața, când Cristos se va arăta, și voi vă veți arăta, împreună cu el, plini de slavă (Col 3,4).

Preacurata regină a cerului, care s-a bucurat nespus de mult de învierea Fiului său, la care apelăm, salutând-o în toată luna mai, să se roage ca bucuria noastră să fie deplină.

P.A.D.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat