Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Anul 2006: 24 de misionari uciși

"Sângele martirilor e sămânța creștinilor", spunea Tertulian în vechime. Douăzeci și patru de misionari catolici - preoți, persoane consacrate și laici - au fost uciși în anul 2006, în timp ce își îndeplineau lucrarea misionară. Față de anul 2005, numărul celor uciși a scăzut cu unu și este aproape dublu față de anul 2004. Cinci dintre cei uciși în anul 2006 sunt din Europa.

Agenția misionară "Fides" a Vaticanului a publicat lista lucrătorilor pastorali care și-au pierdut viața pe câmpul de misiune. În această listă intră toți cei care au murit în mod violent sau care și-au sacrificat viața, conștienți fiind de riscurile la care se supun, fără să-și abandoneze misiunea. Trupurile multora dintre ei au fost găsite după ore sau zile de la deces.

Africa este continentul în care s-au înregistrat cele mai multe victime anul trecut: nouă preoți, o călugăriță și un voluntar laic au avut parte de moarte violentă. Națiunea cu cel mai mare număr de preoți uciși este Kenya, trei preoți, urmată de Nigeria, cu doi preoți.

Al doilea continent marcat de morți violente în anul 2006 este America de Sud, unde și-au pierdut viețile șase preoți, o călugăriță și un laic. Brazilia este națiunea în care Biserica a plătit un dublu tribut de sânge. Între victimele din acest continent se numără și o călugăriță din Statele Unite ale Americii implicată în reintegrarea socială a foștilor deținuți, ucisă tocmai de unul dintre ei, și un laic ucis în Guatemala, foarte probabil pentru că nu a cedat în fața celor ce căutau să-l șantajeze și a celor corupți.

Asia a fost scăldată de sângele a doi preoți, a unei călugărițe și a unui laic. În India au fost uciși un paroh și un laic, în timp ce la Ambon, în Molucche (Indonezia), teatru de ciocniri sângeroase și de violențe în ultimii ani, a fost ucisă o călugăriță. Lor li se adaugă un preot ucis în Turcia.

De o moarte violentă a avut parte și un călugăr în Oceania, ucis în Port Moresby (Papua Noua Guinee).

Dintre cei cinci uciși din Europa, trei sunt italieni și doi portughezi.

Andrea Santoro, preot din Dieceza de Roma, de 61 de ani, a fost ucis la Trabzon (Turcia) la 5 februarie 2006 în timp ce se ruga în biserică.

Părintele José Alfonso Moreira, călugăr portughez, a fost ucis la 9 februarie 2006 în reședința sa din Bailundo, în Angola. Avea 80 de ani. Tocmai se culcase, când 15 persoane înarmate, foarte probabil bandiți, au descins în camera sa și l-au ucis fără să-i dea timp să coboare măcar din pat. Preotul era iubit de toți pentru că a depus o autentică mărturie de iubire în misiune chiar în timpuri foarte grele.

Mons. Bruno Baldacci, preot italian din Dieceza de La Spezia, 63 de ani, a fost găsit în dimineața zilei de 30 martie 2006, în cameră, într-o parohie din Brazilia (Vitória da Conquista, statul Bahia). Trupul său prezenta semne evidente de lovituri.

Sora Leonella Sgorbati, italiancă de 66 de ani, a fost ucisă la 17 septembrie 2006 la Mogadiscio (Somalia) în timp ce se îndrepta spre spitalul în care își desfășura activitatea. Ucigașii, care erau ascunși în spatele unui automobil, au descărcat în trupul călugăriței șapte gloanțe.

Idalina Neto Gomes, 30 de ani, laică voluntară portugheză, a fost ucisă în primele ore ale zilei de 6 noiembrie 2006 de un grup de oameni înarmați, care au atacat reședința din Angonia (Mozambic), rănind alte două persoane și ucigându-l și pe paroh, Waldyr dos Santos, brazilian iezuit de 69 de ani.

Fides explică faptul că lista este provizorie; "trebuie să-i adăugăm pe toți cei despre care nu avem informații, care în orice colț al planetei suferă și plătesc cu viața credința lor în Cristos".

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat