Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Rugăciuni pentru Ioan Paul al II-lea

La a doua comemorare a morții papei Ioan Paul al II-lea, papa Benedict al XVI-lea a afirmat că "parfumul miresmei" iubirii sale față de Dumnezeu s-a răspândit în întreaga lume. Sfântul Părinte a prezidat luni, 2 aprilie, o sfântă Liturghie pentru papa Ioan Paul al II-lea, în Piața "Sfântul Petru". El a vorbit pe marginea lecturii evanghelice în care Maria, sora lui Lazăr, îi unge lui Cristos picioarele cu o sticlă de parfum scump și le șterge cu părul ei. Papa a spus că acest pasaj este plin de semnificații spirituale deoarece evocă "mărturia luminoasă pe care a oferit-o papa Ioan Paul al II-lea, a unei iubiri fără reținere față de Cristos".

Pancarte pe care scria "Sfânt acum" umpleau piața. Sora Marie-Simon-Pierre, călugărița franceză, care afirmă că vindecarea ei de boala Parkinson se datorează mijlocirii papei Ioan Paul al II-lea, a fost și ea prezentă la Liturghie.

În seara zilei de luni, 2 aprilie, în cripta bazilicii Vaticanului, a avut loc o priveghere de rugăciune la mormântul papei Ioan Paul al II-lea. După încheierea fazei diecezane a cauzei de beatificare și a sfintei Liturghii pentru predecesorul său celebrată de papa Benedict al XVI-lea, sute de tineri au dorit să fie din nou împreună ca acum doi ani, pentru a recita împreună rozariul, rugăciunea preferată a papei Ioan Paul al II-lea, însoțiți de cardinalul Stanislaw Dziwisz, arhiepiscop de Cracovia, și de arhiepiscopul Angelo Comastri, vicarul general al papei. În fața mormântului simplu, cerut de fostul pontif printre ultimele dorințe, s-au aflat și călugărițele care l-au îngrijit până la sfârșit și președintele Poloniei, Lech Kaczynski.

"Fiți santinelele dimineții!" le-a spus tinerilor cardinalul Dziwisz, care a ținut să îi mulțumească papei Benedict al XVI-lea pentru amintirea continuă a predecesorului său. Apoi a adăugat: "Ne-am adunat în jurul lui și acum doi ani. Eu eram la patul lui, împreună cu câteva persoane care sunt prezente și acum, iar voi, tinerii, erați sub ferestrele lui, în piață, pe străzile Romei și el vă auzea. Ce vă spune el acum? Să fiți speranța Bisericii, să fiți speranța papei Benedict al XVI-lea, să fiți speranța Bisericii de astăzi care înfruntă diverse probleme nicidecum ușoare și să luați pe umerii voștri, dar mai ales în inimă, toată moștenirea lui. El vorbește lumii prin intermediul vostru".

La meditațiile despre misterele de bucurie, în timpul Rozariului, arhiepiscopul Angelo Comastri a reparcurs etapele vieții regretatului pontif, explicând mai ales ce anume a însuflețit magisteriul său: "Experiența invaziei naziste și, mai târziu, a celei comuniste și drama Celui de-al Doilea Război Mondial l-au făcut să perceapă cât este de urgentă readucerea lui Dumnezeu în viața oamenilor". Arhiepiscopul Comastri a vorbit apoi despre vestirea misionară a papei Ioan Paul al II-lea, călătoriile sale, apelurile la pace și la apărarea vieții umane. În fine, prelatul s-a oprit la semnificația bolii din ultimii săi ani. Și dacă o dată cu suferința scădeau puterile sale fizice, creștea, în schimb, eficacitatea slujirii sale: "Papa Ioan Paul al II-lea a trăit misterul durerii care învinge, și ultima binecuvântare, de la fereastra Palatului Apostolic, strălucește în memoria noastră ca invitație la a ne dărui pentru Isus, până la ultima fărâmă de putere, până la ultima clipă a vieții".

La împlinirea a doi ani de la moartea papei Ioan Paul al II-lea, în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași a avut loc, începând cu ora 19.30 o priveghere de rugăciune, organizată de către tineri.

După Radio Vatican



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat