Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri externe

Sinod dedicat Scripturii
La primirea membrilor consiliului ordinar al Secretariatului General al Sinodului Episcopilor, reunit pentru pregătirea Sinodului Episcopilor, papa Benedict al XVI-lea a afirmat la 25 ianuarie că speră ca acest sinod pe tema Scripturii să ajute Biserica să redescopere importanța cuvântului evangheliei pentru viața de zi cu zi. Sinodul, care se va desfășura între 5 și 26 octombrie în Vatican, va reflecta asupra temei: "Cuvântul lui Dumnezeu în viața și misiunea Bisericii". "Lineamenta", documentul cu liniile generale propuse Sinodului, va fi publicat în curând. Liniile generale, alături de un chestionar, vor fi trimise conferințelor episcopale, sinoadelor Bisericilor Catolice Răsăritene, organizațiilor Curiei Romane și ordinelor călugărești. Răspunsurile vor fi folosite pentru scrierea instrumentului de lucru al Sinodului, "Instrumentum laboris". Acesta va fi al doilea Sinod al Episcopilor prezidat de papa Benedict al XVI-lea, după cel din octombrie 2005, pe tema Euharistiei.

Papirus vechi
Papa Benedict al XVI-lea a primit luni, 22 ianuarie, drept cadou pentru Sfântul Scaun unul dintre cele mai străvechi manuscrise ale evangheliei, care demonstrează realitatea istorică a Scripturii: papirusul Bodmer 14-15 (P75), datat între anii 175 și 225 d.C. Donatorii papirusului sunt Frank Hannah și familia sa, din Statele Unite. Manuscrisul a aparținut înainte bibliotecii Fundației Bodmer din Cologny, lângă Geneva, Elveția, și se află acum în Biblioteca Apostolică a Vaticanului. Papirusul conține fragmente din Evanghelia după sfântul Luca și primele paisprezece capitole din Evanghelia după sfântul Ioan, în total 144 de pagini.

Aniversare
Papa Benedict al XVI-lea i-a primit în audiență la 8 februarie pe reprezentanții și episcopii prieteni ai Comunității Sant'Egidio, cu ocazia celei de-a 39-a aniversări a acesteia. Papa le-a spus reprezentanților: "Punând rugăciunea și Liturghia în centrul existenței sale, Comunitatea Sant'Egidio caută să fie aproape de cei care se află în situații de sărăcie și marginalizare socială". Au participat la audiență ep. Vincenzo Paglia de Terni Narni-Amelia, îndrumătorul spiritual, și Andrea Riccardi, fondatorul grupului. Comunitatea Sant'Egidio a fost înființată la Roma în februarie 1968. Astăzi are peste 50.000 de membri, toți voluntari, în peste 70 de țări.

Viața consacrată
Potrivit unui departament dedicat vieții consacrate, din cadrul Curiei Romane, institutele de viață consacrată și societățile de viață apostolică de drept pontifical sunt 1.788, dar există și circa 2.200 de institute de drept diecezan de asociații de credincioși înființate de episcopi, cu perspectiva de a se transforma în institute de viață consacrată. Sunt 137.058 de preoții călugări, 3.581 de membri ai institutelor seculare sacerdotale, 524 de diaconi permanenți călugări, 55.030 de călugări cu voturi solemne, 280 de membri ai institutelor seculare laice, pentru un total de bărbați consacrați de 196.473. Mai sunt 47.626 de călugărițe, 767.459 de surori și 21.006 de fecioare consacrate în institute seculare, cu un total al femeilor consacrate de 836.091. Toate persoanele consacrate sunt 1.032.564, reprezentând circa 1/1000 din credincioșii catolici din întreaga lume. Mănăstirile în lume sunt circa 3.529, cu circa 47.626 de călugărițe și 8.107 de novice și postulante.

Pe urmele lui Augustin
Sfântul Părinte va merge la Vigevano și Pavia, Italia, în zilele de 21 și 22 aprilie, pentru a vizita mormântul unuia dintre cei mai mari învățători ai săi, sfântul Augustin de Hippona. În prima zi este programată o celebrare euharistică în Piazza Ducale. Apoi pontiful va vizita catedrala "Sf. Ambrozie", unde se va întâlni cu voluntari și cu persoane cu dizabilități. A doua zi, îi va vizita pe pacienții de la Spitalul "Sf. Matei" al diecezei, apoi va celebra Liturghia și se va întâlni cu studenți și profesori universitari. După întâlnire, papa se va ruga în biserica "Sf. Petru" înaintea mormântului sfântului Augustin. "Poporul și casa lui Dumnezeu în doctrina sfântului Augustin despre Biserică", este tema tezei de doctorat a Sfântului Părinte.

Cancer, nu avort
Arhiepiscopul Guillermo Jose Garlatti de Bahia Blanca a deschis cauza de beatificare pentru slujitoarea lui Dumnezeu Maria Cecilia Perrin de Buide, care a refuzat să își trateze cancerul pentru a o putea naște pe fiica ei. Cecilia a murit la 1 martie 1985, la vârsta de 28 de ani, când și-a dat viața pentru fiica ei și a refuzat să facă avort. În februarie 1984, pe când era deja însărcinată, Cecilia a fost diagnosticată cu cancer. Fiica ei Augustina s-a născut în iulie 1984. Când a născut, cancerul ajunsese deja să îi stăpânească trupul, fără posibilitate de tratare, Cecilia murind după opt luni. Rămășițele ei pământești se află la cimitirul Mariapolis Lia din Buenor Aires, sute de oameni vizitând locul an de an. La 10 noiembrie 2005, Sfântul Scaun a declarat-o pe Cecilia slujitoare a lui Dumnezeu, permițând astfel deschiderea cauzei de canonizare.

Între români
Comunitatea românilor catolici din Londra a primit la 18 februarie vizita pastorală a PS Alan Hopes, episcopul auxiliar al Diecezei de Westminster, care este și responsabil cu comunitățile etnice din dieceză. Ca un gest de apreciere și de prietenie, cuvântul de introducere al episcopului a fost rostit în limba română. Pr. Robert Mățău, capelanul român, a mulțumit pentru urările și cuvintele adresate și l-a asigurat pe episcopul Hopes de deschiderea comunității românești spre colaborare și integrare în viața și activitatea diecezei, păstrându-și identitatea și tezaurul spiritual. După Liturghia, celebrată în engleză și în română, la care au răsunat cântecele românești, episcopul Hopes s-a întâlnit cu credincioșii românii.

Pas important
Vizita istorică la papa Benedict al XVI-lea a primului ministru al Republicii Socialiste Vietnam, Nguyen Tân Dung, de joi, 25 ianuarie, a fost definită de Sfântul Scaun un "pas important" către "normalizarea raporturilor bilaterale". Se remarcă faptul că în ultimii ani s-au deschis "spații de libertate religioasă pentru Biserica Catolică în Vietnam". A fost prima vizită a unui prim-ministru vietnamez la Sfântul Părinte. Audiența a durat 25 de minute și s-a încheiat cu un schimb de daruri. La întâlnirea desfășurată cu ușile închise au mai asistat doi interpreți, precum și Ngo Yen Thi, șeful Comisiei Vietnameze pentru Problemele Religioase. În cursul aceleiași zile, primul ministru vietnamez s-a întâlnit și alți oficiali ai Vaticanului.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat