Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Solidarizare în problema catedralei din București

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București a organizat joi, 15 februarie, o acțiune de protest în vederea opririi construirii imobilului cu patru subsoluri și 19 etaje care se înalță lângă catedrala "Sfântul Iosif" din București.

La manifestarea care s-a desfășurat în fața sediului Guvernului din Piața Victoriei și în fața sediului Președinției de la Palatul Cotroceni au participat ÎPS Ioan Robu, PS Cornel Damian, împreună cu peste 200 de preoți și persoane consacrate. Dieceza de Iași s-a solidarizat la această manifestare prin participarea la protest a patru reprezentați de la episcopie alături de alți preoți din Dieceza de Iași.

"Prezența preoților și a persoanelor consacrate, precum și rugăciunea lor în cele două puncte, se preciza în comunicatul de presă emis de arhiepiscopie, au ca scop notificarea protestului Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București în legătură cu refuzul Guvernului României și a celorlalte autorități de a respecta Hotărârea Senatului României referitoare la oprirea construirii imobilului".

La 9 noiembrie 2006, Senatul României a adoptat Hotărârea nr. 40/2006, prin care cerea Guvernului României: 1. Oprirea de îndată a lucrărilor construcției. În termen de 15 zile să întocmească un proiect de lege pentru exproprierea terenului pe care se construiește imobilul; 2. Exproprierea se va efectua în interes public, cu despăgubirea investitorului; 3. Ministerul Public (Parchetul General) va cerceta aspectele de legalitate ale autorizației de construcție, spre a stabili, dacă e cazul, răspunderea vinovaților.

Cu toate că această Hotărâre a Senatului a fost publicată în Monitorul oficial din 17 noiembrie 2006, cei în drept nu au răspuns, iar construirea imobilului nu a încetat, ci, din contră, a avansat până la etajul al 13-lea.

Arhiepiscopia de București a înaintat scrisori de protest la cele două instituții vizate: Guvernul și Președinția României. Delegații care au fost purtătorii de cuvânt în fața celor două instituții au declarat: "Catedrala "Sfântul Iosif" din București este un simbol național al existenței noastre, iar dacă autoritățile refuză să ne dea dreptate într-o cauză mai mult decât evidentă, ne vedem nevoiți să ne considerăm o minoritate religioasă persecutată în această țară care tocmai a fost acceptată în comunitatea Uniunii Europene".

Sfântul Scaun sprijină cauza Arhiepiscopiei de București prin declarațiile și demersurile care sunt cunoscute și autorităților române. Acest gest neobișnuit din partea arhiepiscopiei a avut loc la mai puțin de o lună de când papa Benedict al XVI-lea, primind în Vatican, sâmbătă, 20 ianuarie, pe noul ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu situația catedralei catolice din capitală. Pontiful a amintit, între altele, că: "Este important... să se garanteze tuturor accesul echitabil la o justiție independentă și transparentă, capabilă să lupte în mod eficient împotriva celor care nu respectă binele comun și care deturnează legile în profitul lor"; "În această privință, nu pot să nu îmi exprim neliniștea privind cazul catedralei "Sfântul Iosif" din București, în favoarea căreia arhiepiscopul de București a făcut numeroase demersuri pe lângă instanțele competente ale statului, pentru a prezerva patrimoniul istoric pe care îl constituie și valorile credinței pe care le reprezintă, nu numai pentru comunitatea catolică, ci pentru toată populația română".

Totodată Episcopia de Iași a adresat o scrisoare de solidaritate la acțiunea de protest desfășurată la 15 februarie și tot o astfel de scrisoare a sosit și din partea Bisericii Ortodoxe din România.

Doar Senatul României să fie singura instituție care a înțeles nedreptatea care se face Bisericii Catolice din România?

Pr. Cristinel Farcaș



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat