Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Scrisoare pastorala -

Scrisoare către persoanele consacrate

Iubirea cere iubire

Gratis ați primit, gratis să dați (Mt 19,8).

Cea de-a XI-a Zi Mondială a Persoanelor Consacrate se celebrează în întreaga lume la 2 februarie. În acest sens, PS Petru Gherghel a adresat o scrisoare persoanelor consacrate din Dieceza de Iași, intitulată Iubirea cere iubire. Redăm fragmente din scrisoare.

Dragi frați și surori,
Dumnezeu, care este iubire (1In 4,8) și care atât de mult a iubit lumea, încât ni l-a dat pe Fiul său unul-născut, ca oricine crede în el să nu moară, ci să aibă viața veșnică (cf. In 3,16), ne-a împărtășit o mulțime de daruri cerești. (...)

Nimeni nu poate număra darurile pe care Dumnezeu le-a îndreptat și le îndreaptă spre oameni. Printre acestea strălucește un dar special pe care l-a făcut unor suflete privilegiate, darul vieții consacrate.

Mă bucur să vă semnalez în acest context cele spuse de papa Ioan Paul al II-lea despre acest mare dar: "Viața consacrată, profund înrădăcinată în exemplul și învățătura lui Cristos Domnul este un dar al lui Dumnezeu Tatăl făcut Bisericii sale prin Duhul Sfânt. Profesiunea sfaturilor evanghelice are menirea de a face ca trăsăturile caracteristice ale lui Isus - curat, sărac și ascultător, să devină vizibile în mijlocul lumii în mod exemplar și permanent, iar privirea credincioșilor este chemată să se îndrepte spre misterul împărăției lui Dumnezeu, care acționează deja în istorie, și care așteaptă să-și dobândească deplina dimensiune în ceruri" (VC 1).

Darul vieții consacrate, un dar sublim
Analizând ce vrea să spună acest cuvânt donum - dar, constatăm un lucru ce ne impresionează. Este vorba de ceva oferit gratuit, fără plată, adică spus mai direct și pe înțelesul nostru - un cadou.

Dumnezeu face cadouri libere, gratuite, semne ale predilecției sale față de oameni, față de făpturile sale.

Aici intră locul persoanelor consacrate, aici ne găsim noi, preoții, și aici vă regăsiți voi, dragi persoane consacrate, dragi frați și surori. (...)

Când părinții sinodali s-au întrunit la Roma la chemarea papei Ioan Paul al II-lea în 1994, în luna octombrie, ei au subliniat rolul deosebit al vieții consacrate în viața Bisericii, în istorie și în mijlocul poporului creștin și au susținut că "viața consacrată a fost și rămâne un dar prețios și necesar pentru prezentul și viitorul poporului lui Dumnezeu, deoarece ea aparține intim vieții, sfințeniei și misiunii ei; viața consacrată este așezată în însăși inima Bisericii ca element decisiv pentru misiunea ei".

Biserica, așadar, a primit de la Dumnezeu un dar special prin toate formele de viață consacrată și prin toate persoanele ce aleg această formă de viață. Persoanele consacrate sunt ca un ferment pentru poporul lui Dumnezeu și ca un stimul pentru a înțelege natura intimă a vocației creștine (cf. AG 18).

Zi aniversară
Anul acesta se împlinesc zece ani de la prima zi specială dedicată vieții consacrate.

În fiecare an, din voința expresă a papei Ioan Paul al II-lea, persoanele consacrate au ziua lor la 2 februarie - sărbătoarea Întâmpinării Domnului. Este un moment fericit de a relua motivația pe care a avut-o Sfântul Părinte atunci când a stabilit această zi specială.

Motivele au fost și am vrea să rămână mereu cele trei:

a) mai întâi pentru a mulțumi Părintelui ceresc și pentru a-l preamări pe Dumnezeu pentru acest mare dar, care îmbogățește viața Bisericii și îmbucură comunitatea creștină cu atâtea carisme și cu atâtea suflete dăruite cauzei împărăției lui Dumnezeu;

b) în al doilea rând această zi are scopul de a promova cunoașterea și prețuirea vieții consacrate din partea întregului popor al lui Dumnezeu;

c) în al treilea rând această fericită zi le privește direct pe toate persoanele consacrate, care sunt invitate să celebreze împreună și în mod solemn, lucrările minunate pe care Dumnezeu le-a realizat în ele, ca să descopere astfel razele frumuseți divine revărsate în ele pentru binele și folosul întregii Biserici.

Dragi persoane consacrate, dragi frați și surori,
Acesta este motivul pentru care mă bucur să vă adresez această scrisoare pentru a trăi împreună marea lucrare a lui Dumnezeu săvârșită în voi și prin voi în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Cunoscând marele dar pe care Dumnezeu vi l-a făcut și l-a făcut Bisericii, să-l lăudăm pe el care-și iubește Biserica și să facem cunoscut oamenilor că el îi iubește pe toți și îi cheamă la o bucurie adevărată căutând și năzuind spre sfințenie și așteptând împlinirea făgăduințelor sale în împărăția cea veșnică.

Vă fac cunoscut și cu această scrisoare că lumea are nevoie de mărturia voastră, că aveți o chemare sfântă și nobilă și că tot ceea ce ați primit în dar trebuie să oferiți și celorlalți cu aceeași generozitate. (...)

În primul său mesaj pentru ziua vieții consacrate papa Ioan Paul al II-lea, spunea:

"Este cu adevărat o mare urgență ca viața consacrată să se dovedească mereu plină de bucurie și spirit sfânt, să se avânte cu curaj pe toate căile vieții de misiune și să se prezinte în forță cu o mărturie vie și actuală, deoarece omul contemporan ascultă cu plăcere mai mult pe martori decât pe maeștri, ori dacă-i ascultă pe maeștri o face pentru că sunt martori" (EN 41).

Aceasta e marea chemare pe care o aveți ca persoane consacrate și aceasta trebuie să fie bucuria fiecăruia și fiecăreia pe drumul vocației proprii.

Ziua de 2 februarie, zi simbolică pentru toți
Când s-a pus problema să existe o zi destinată vieții consacrate, Sfântul Părinte a hotărât ca ea să fie sărbătoarea Prezentării Domnului la Templu.

În această zi, Maria și Iosif, după ce s-au învrednicit să-l primească pe Isus ca pe un dar ceresc în casa lor, s-au hotărât să-l ducă, după prescrierile legii, la templu "pentru a-l oferi Domnului" (cf. Lc 2,22). Acum are loc schimbul de daruri: Dumnezeu le oferă un Fiu, iar ei îl prezintă în dar Tatălui.

Prezentarea lui Isus la templu constituie o imagine a oferirii totale pe care fiecare persoană consacrată o face atunci când se angajează la profesiunea sfaturilor evanghelice. Fiecare persoană consacrată a primit un dar, un favor din partea lui Dumnezeu, și ea la rândul său se prezintă înaintea Domnului ca un dar de sine lui Dumnezeu, Bisericii și poporului. (...)

Un adevărat mister, un adevărat schimb de daruri
Dragi persoane consacrate,
Mă bucur să vă prezint în numele meu, al PS Aurel și a vicarului nostru episcopal pentru viața consacrată, pr. Alois Fechet, un gând de prețuire, de recunoștință și mulțumire pentru marele dar al vocației, pe care l-ați primit și îl aveți, ca semn de predilecție din partea întregii Sfinte Treimi. (...)

Tuturor har și binecuvântare pentru ziua voastră.

Iași, 15 ianuarie 2007

Petru Gherghel, episcop de Iași

* * *

În lume există în cadrul Bisericii Catolice peste un milion de bărbați și femei care formează împreună marea familie a persoanelor consacrate și a membrilor societăților de viață apostolică. În Dieceza de Iași sunt 15 congregații de bărbați și 42 de congregații de femei, cu 72 călugări (nu sunt incluși preoții călugări) și 532 de călugărițe.

* * *

Program
Membrii Comisiei Diecezane a Vieții Consacrate, care s-au întrunit la Mărgineni la 3 decembrie 2006, au propus două momente de întâlnire pentru persoanele consacrate din Dieceza de Iași.
- 2 februarie. În această zi, la nivel de parohie, fiecare comunitate să pregătească unele momente din cadrul sfintei Liturghii pentru a celebra cu bucurie și recunoștință darul vieții consacrate împreună cu credincioșii din comunitatea locală;
- 4 februarie. În această zi se vor organiza întâlniri pe diferite zone: Iași (Casa Surorilor Providenței), Roman (Casa de Reculegere din Traian), Bacău (Oratoriul "Maria Bambina" din Parohia "Sf. Cruce"), Onești (Seminarul Fraților Capucini). Aceste întâlniri au ca temă de meditație: "Maria, model de ascultare a cuvântului", și ca scop trăirea unui moment de formare și de fraternitate între persoanele consacrate din diferite comunități.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat