Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Maica Domnului de la Guadalupe

Biserica "Ss. Apostoli Petru și Paul" din Bacău a găzduit, între 10 și 13 noiembrie, o copie a icoanei Maicii Domnului de la Guadalupe. Numeroși pelerini au stat ore întregi la rând pentru a se ruga în fața acestei icoane.

Prima zi, începând cu ora 13.00, când a sosit icoana, a cuprins un program de rugăciune, adorație și a continuat cu o noapte de priveghere. Duminică, 11 noiembrie, la ora 10.30, sfânta Liturghie solemnă a fost prezidată de PS Aurel Percă. În cadrul predicii, Excelența sa a subliniat necesitatea implicării Bisericii în lupta împotriva avortului. A urmat o noapte de priveghere animată de tinerii parohiei până luni la ora 7.00. În fiecare seară, după sfânta Liturghie de la ora 18.00, au fost proiectate filme pentru apărarea vieții, în conformitate cu mesajul Maicii Domnului.

Luni dimineața, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 7.00, pr. decan Isidor Dâscă transmis tuturor pelerinilor un mesaj de mulțumire și de încurajare în lupta pentru viață. După consacrarea la Maica Domnului de Guadalupe, icoana a fost condusă în procesiune pentru a merge mai departe, urmând itinerarul stabilit în România.

Pelerinajul în România s-a desfășurat în perioada 5-18 noiembrie, în Oradea, Zalău, Cluj- Gherla, Tg. Mureș, Brașov, Bacău, Ploiești, București, Sibiu, Orăștie, Arad, Reșița, Timișoara.

Sfânta Fecioară de Guadalupe este singura icoană care s-a "imprimat" ea însăși în interiorul tilmei lui Juan Diego. Portretul ei își păstrează în mod miraculos culorile din anul 1531, iar tilma care îi servește drept suport își păstrează proprietățile naturale. Este singura apariție a Maicii Domnului, confirmată de Biserica Catolică, în care ea apare însărcinată.

În secolul al XVI-lea, prin această apariție Maica Domnului a eradicat sacrificiile de vieți omenești (mai ales nou-născuți) în rândurile poporului păgân aztec și a dus la convertirea în masă a populației băștinașe la catolicism.

Prin apariția de la Guadalupe, Fecioara Maria a transmis un mesaj: viața trebuie respectată din momentul conceperii ei.

Pr. Valentin Aenoaei și pr. Alfos-Eugen Zelionka



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat