Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Gânduri crestine -

Apostolul neamurilor (IV)

"Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei care sunt sub Lege, ca să primească înfierea. Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu l-a trimis pe Duhul Fiului său în inimile noastre, care strigă: Abba, Tată! Așa încât nu mai ești sclav, ci fiu, iar dacă ești fiu, ești și moștenitor prin Dumnezeu" (Gal 4,1-7).

Sfântul Paul rezumă prin aceste cuvinte taina răscumpărării neamului omenesc.

Acestor șapte versete din prima parte a capitolului al 4-lea din Scrisoarea către Galateni, în traducerea Noului Testament făcută de pr. Alois Bulai și pr. Anton Budău, publicată la Editura "Sapientia", Iași, 2002, li se dă ca titlu: "Fiii liberi ai lui Dumnezeu în Cristos". Ele ar mai putea fi considerate și ca "optimismul Întrupării".

De fapt, Dumnezeu-iubirea, trimițând în lume pe Fiul care ia trup omenesc, se face păcat, ca să plătească dreptății divine prețul răscumpărării neamului omenesc de sub jugul păcatului.

În felul acesta, Fiul poate dispune de toți oamenii pe care i-a adoptat prin opera sa răscumpărătoare, numindu-i chiar frați ai săi, îndemnându-i să se adreseze lui Dumnezeu cu numele de Tată: "Tatăl nostru, care ești în ceruri..." (Mt 6,9). Iar după Înviere, arătându-i-se Mariei Magdalena, îi spune: "Du-te la frații mei (ucenici) și spune-le: mă urc la Tatăl meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru" (In 20,18).

Prin urmare, sclavia păcatului este abolită. Apostolul încununează această eliberare în demnitatea de fiu și cu aceea de moștenitor al lui Dumnezeu, prin Cristos.

Ce perspectivă încurajatoare! În marea sărbătoare a Crăciunului, suntem chemați să aprofundăm taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu și privilegiul de beneficiari care ni se oferă.

Vom primi cu multă smerenie și grijă îndemnul părintesc al sfântului papă Leon cel Mare (440-461), care, într-o primă cuvântare a sa la Nașterea Domnului, spunea: "Recunoaște-ți, creștinule, demnitatea ta și, pentru că ești făcut părtaș la natura divină, să nu degenerezi printr-o conduită nedemnă, întorcându-te la nemernicia de mai înainte! Prin sacramentul Botezului, ai devenit templu al Duhului Sfânt. Să nu alungi, cu faptele tale rele, un oaspete atât de ilustru!".

P.A.D.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat