Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Adunarea generală AC

Casa părinților salezieni din Bacău a găzduit, în ziua de 13 octombrie, Adunarea Generală a Acțiunii Catolice "Sfântul Iosif" din Dieceza de Iași. Au participat 90 de persoane, președinți ai asociațiilor parohiale și responsabili ai celor trei sectoare asociative (copii, tineri și adulți), din 42 de parohii ale diecezei și din trei parohii simpatizante (Poiana Micului, Lilieci, Galbeni).

În prima parte a zilei, responsabilii diecezani AC au prezentat bilanțul anului asociativ 2006-2007. Fiecare sector asociativ a desfășurat activități diecezane care au avut un impact pozitiv asupra vieții asociative. A fost realizată și o prezentare a situației financiare. S-a vorbit și despre activitățile naționale inițiate de Federația Acțiunea Catolică din România (ACRO), la care au participat delegații numeroase.

A fost prezentată Adunării Generale propunerea de program de activități pentru anul asociativ următor. Proiectul a fost supus dezbaterii, iar în final a fost votat și adoptat. Astfel AC din Dieceza de Iași continuă itinerarul trienal, după mandatul papei Ioan Paul al II-lea, încredințat membrilor AC, reuniți în anul 2004 la Loreto:
- 2006-2007: contemplația - relansarea asociației parohiale;
- 2007-2008: comuniunea - promovarea dimensiunii zonale, sectoriale, diecezane;
- 2008-2009: misiunea - promovarea dimensiunii naționale și internaționale.

Tema noului an asociativ 2007-2008 este "Ucenici ai lui Cristos, prompți și fideli", cu motoul "Vino și urmează-mă" (Mt 19,21). Obiectivele urmărite sunt:
- Spiritualitate. Conștientizarea că viața de credință înseamnă un permanent răspuns la chemarea lui Cristos. Răspunsul trebuie să fie dat cu promptitudine și cu fidelitate în orice context, chiar și atunci când implică renunțarea.
- Formare. Formarea președinților parohiali și a responsabililor diecezani constituie o prioritate și în anul asociativ 2007-2008. Se va urmări și o formare specifică a asistenților spirituali și a responsabililor de laturi (liturgic, formativ, caritativ și cultural recreativ).
- Promovare. Promovarea dimensiunii zonale, sectoriale și diecezane vor sta în centrul atenției. Dimensiunea zonală oferă oportunitatea colaborării dintre parohii venind în întâmpinarea necesității teritoriului. Dimensiunea sectorială urmărește specificitatea fiecărei categorii în parte: copii, tineri, adulți.

A urmat sfânta Liturghie celebrată de o parte dintre asistenții spirituali ai asociației, alături de pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, care a prezentat membrilor AC, prezenți la Bacău, salutul PS Petru Gherghel. La predică, pr. Felix Roca, asistentul general, a vorbit despre importanța implicării în viața de apostolat și despre continuarea itinerarului început de AC Iași: "Dacă în anul contemplației l-am avut în centrul activităților noastre pe Cristos, sursă inestimabilă de energie, vă îndemn, dragi membri AC, să continuăm să-l purtăm în inimi și în centrul vieții noastre pe același Cristos și în acest an al comuniunii care începe astăzi, aici, la Bacău, pentru Acțiunea Catolică din Dieceza de Iași!".

Partea a doua a zilei a fost deschisă prin prezentarea unui film despre Jubileul AC "De 15 ani împreună!", activitate desfășurată la Comănești, în luna iulie. În continuare, Lidia Biciușcă, secretara diecezană, a realizat coordonarea alegerilor diecezane. A fost ales prin vot secret Comitetul Director, după care, prin împărțirea pe sectoare, s-au ales structurile zonale.

A fost o zi intensă de lucru, dezbatere, analiză și înnoire.

Încredințăm lui Dumnezeu acest nou început și reamintim ce spunea fericita Geanna Beretta Molla (membră AC): "Acțiunea Catolică este viață: cine vrea să adere nu trebuie să rămână inactiv, ci trebuie să participe cu toată voința și cu toată forța sa!".

Anca Lucaci



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat