Tinerii: problemă sau resursă?

Cred că nu există tânăr care să nu simtă felul în care adulţii îl privesc şi ce părere au în general despre tineri. Astfel îşi dă seama că, în funcţie de ambient şi interese, sunt multe atitudini faţă de lumea tinerilor. Acest lucru nu poate să îi fie indiferent unui tânăr deoarece un lucru este să simţi că ceilalţi te privesc cu încredere şi speranţă şi alt lucru este să constaţi că faci parte dintr-o categorie căreia puţin îi mai lipseşte să fie considerată "demonizată".

"Cine sunt pentru tine tată, mamă, profesor, soră, preot, politician...?" Cred că mulţi dintre cei care se ocupă de tineri ar gândi (şi poate nu ar avea curajul să răspundă): eşti o problemă, nu eşti coerent, nu se poate avea încredere în tine, nu vrei să studiezi, nu eşti capabil de sacrificiu, trăieşti cum vrei tu ... Nu putem însă să ne gândim la tineri fără să fi făcut în prealabil o alegere categorică, poate împotriva curentului: aceea de a fi mereu de partea lor! Don Bosco spunea: "Este de ajuns să fiţi tineri pentru ca eu să vă iubesc". Papa Ioan Paul al II-lea le spunea tinerilor din Kazahstan, duminică, 23 septembrie 2001: "Tu eşti un gând al lui Dumnezeu, tu eşti o bătaie a inimii lui Dumnezeu, tu ai o valoare, într-un anumit sens, infinită, tu contezi pentru Dumnezeu în individualitatea ta irepetabilă". Papa Benedict al XVI-lea în mesajul pentru Cea de-a XXIII-a Zi Mondială a Tineretului din 2008 îşi exprimă marea încredere în tineri: "Este nevoie de tineri care lasă să ardă în interiorul lor iubirea lui Dumnezeu şi să răspundă cu generozitate apelului său urgent... vă asigur că Duhul lui Cristos vă invită astăzi pe voi, tinerii, să fiţi purtători ai veştii celei bune a lui Cristos celor de vârsta voastră... Voi cunoaşteţi idealurile lor, limbajele lor, dar şi rănile, aşteptările şi totodată dorinţa de bine a celor de vârsta voastră".

Din toate aceste fragmente reiese atitudinea Bisericii faţă de tineri: o atitudine plină de speranţă, încredere, dar în acelaşi timp plină de conştiinţa responsabilităţii pe care o are în privinţa educării lor. Tocmai de aceea Biserica încearcă să fie atentă la întrebările, problemele, aspiraţiile tinerilor, la setea lor de Dumnezeu şi de valori autentice. Apoi, Biserica nu poate să nu îl propună pe Cristos ca model de viaţă, care, dacă este urmat, oferă existenţei sens şi împlinire. Însă această aventură a urmării lui Cristos nu poate fi trăită de unul singur, ci trebuie să fie împărtăşită cu ceilalţi care s-au decis să fie prieteni ai lui Cristos, formând astfel marea familie a Bisericii. În această familie nimeni nu este în plus, nimeni nu este izolat, nimeni nu este anonim, deoarece fiecare este "un gând al lui Dumnezeu", "o bătaie a inimii lui Dumnezeu". Iată cum înţelege Biserica să îi educe pe tineri: este atentă la viaţa lor, propune exemplul lui Cristos, construieşte comuniunea şi pune în valoare identitatea fiecăruia în parte.

E adevărat că nu tot timpul transpare acest gând al Bisericii faţă de tineri în modul de a gândi al celor care se ocupă de ei, dar acest lucru nu trebuie să fie o piedică pentru ca tinerii să se simtă iubiţi şi încurajaţi să contribuie în orice domeniu, punând în valoare calităţile lor.

Mă interesează şi părerea ta despre raportul dintre Biserică şi tineri. Dacă doreşti, poţi să îmi scrii la: pr.felixroca@gmail.com.

Pr. Felix Roca