Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Prezentarea Cărții sinodale

În solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, joi, 8 decembrie 2005, a fost prezentată la Iași Cartea sinodală, rodul Sinodului Diecezei de Iași, desfășurat în perioada 2001-2004.

La Liturghie au participat, alături de PS Petru Gherghel și PS Aurel Percă, responsabilii oficiilor diecezane, membri ai Consiliului Prezbiteral, ai Comisiei Pastorale, ai Comisiei de Pregătire a Cărții Sinodale, membri sinodali: preoți, persoane consacrate, credincioși.

La ora 11.00 procesiunea a pornit din catedrala veche. Cei aproape 100 de preoți au intrat în noua catedrală. Corul seminarului a animat cântarea.

La începutul Liturghiei, episcopul de Iași i-a salutat pe toți, subliniind că tocmai în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, când "îi aducem mulțumiri lui Dumnezeu cel întreit pentru tezaurul de credință primit de la părinții conciliari", împlinindu-se 40 de ani de la încheierea Conciliului Vatican II, este proclamată Cartea sinodală, "rodul reflecțiilor, muncii și rugăciunilor întregii Biserici".

La omilie, Preasfințitul, bazându-se pe textele biblice și pe învățătura Conciliului, a vorbit despre Maria, capodopera creației și a mântuirii. Biserica locală, prezentând astăzi Cartea sinodală prin mâinile Mamei noastre cerești, vrea să spună: Totus tuus, Marie. "Cu aceste sentimente și cu bucurie ne dispunem să înaintăm în larg și să aruncăm cu încredere mreaja apostolatului nostru", a spus păstorul diecezei.

La ofertoriu s-au adus la altar, pe lângă pâine și vin, daruri care semnificau evenimentele celebrate: o icoană a sfintei Fecioare, o lumânare, Cartea sinodală, documentele Conciliului Vatican II.

După rugăciunea de după împărtășanie, PS Aurel Percă a prezentat Cartea sinodală, subliniind pe scurt etapele străbătute de la începerea Sinodului până azi. Având 290 de pagini, Cartea sinodală cu titlul "Biserica, noul popor al lui Dumnezeu, este trimisă în misiune la oamenii de astăzi" are trei părți.

PS Petru Gherghel a dat citire apoi decretului de prezentare a Cărții: "În vederea unui angajament total, îndrăznesc să prezint, cu reînnoit curaj, acest ghid de credință și de trăire pastorală, ca un prim prinos al muncii sinodale, și ținând cont de întreaga învățătură creștină, precum și de normele de drept canonic pentru Biserica Universală, prezint și promulg Cartea sinodală a Bisericii noastre locale".

"La cuvântul tău, voi arunca mreaja!" este răspunsul Bisericii locale la motoul Sinodului "Înaintează în larg".

Cartea sinodală a fost încredințată în mod deosebit vicarilor episcopali, responsabililor de oficii din cadrul episcopiei. Aproape 35 de preoți și laici au primit câte un exemplar. Aceștia vor trebui să prezinte acele precizări ce urmează să constituie Instrucțiunea de aplicare a Cărți sinodale.

Va urma o perioadă de analiză a documentului, de cunoaștere a conținutului, iar, începând cu Întâmpinarea Domnului 2006 (2 februarie), acesta va intra în vigoare pentru a fi aplicat.

Ce înseamnă Cartea sinodală pentru Dieceza de Iași? L-am întrebat pe PS Aurel, coordonatorul Sinodului la finalul Liturghiei. Iată răspunsul: "La 40 de ani de la încheierea Conciliului, un eveniment de har, Biserica locală de Iași se relansează pentru a continua să înainteze în larg, în spirit de fidelitate reînnoită față de evanghelia lui Cristos și față de magisteriul Bisericii, având-o drept protectoare pe acest drum pe Preasfânta Fecioară Maria".

Evenimentele din solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, 40 de ani de la Conciliu, prezentarea Cărții sinodale reprezintă pentru Biserica locală de Iași o invitație de a deveni ca Maria, frumoasă, sau, cum spune apostolul Paul, "fără pată și fără vreun rid sau ceva asemănător, ci sfântă și neprihănită" (Ef 5,27). Este același îndemn pe care îl lansa lectura a doua: "Să fim și noi ca niște instrumente care cântă gloria sa" (Ef 1,3-6.11-12).

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat