Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Nebunia și curajul iubirii

A-l iubi pe Cristos mai presus decât orice pe lume și a abandona totul pentru el pare în ochii lumii un act de nebunie. În cel mai bun caz, cel care își pune întreaga existență în mâinile Domnului și se încredințează voinței sale divine poate apărea în ochii lumii ca o persoană curajoasă. Abandonarea lumii în favoarea lui Dumnezeu este percepută deopotrivă ca un act de curaj și de nebunie.

Există în evanghelie câteva personaje care, o dată ce l-au descoperit pe Domnul, lasă totul deoparte și își concentrează întreaga existență asupra acestei descoperiri uimitoare. De parcă lumea așa cum o știau până în momentul întâlnirii cu Cristos a încetat să mai existe. Nu e vorba numai de apostoli, care își abandonează modul de viață pentru a-l însoți pe Isus. E vorba de mulți alții pe care descoperirea Mântuitorului îi face să lase totul deoparte pentru a mărturisi și altora bucuria întâlnirii cu el. În fiecare din ei, "nebunia" iubirii lui Cristos se manifestă în diverse feluri.

E prima dată "nebunia" uimirii: samariteana căreia Isus îi vorbește la fântâna din Sihar "și-a lăsat urciorul, a plecat în cetate" (In 4,28) pentru a vesti tuturor întâlnirea cu el; femeile care descoperă mormântul gol, "cu bucurie mare, au alergat să dea de știre discipolilor lui" (Mt 28,8); apoi, este uimirea lui Ioan și Petru, care "alergau împreună" (In 20,4) pentru a-l căuta pe Domnul dispărut din mormânt.

Găsim după aceea "nebunia" contemplării: Maria lasă în grija surorii sale Marta treburile casei pentru a sta "la picioarele Domnului" și a asculta "cuvântul lui" (Lc 10,38-42).

Urmează "nebunia" faptelor de sacrificiu, a jertfelor: gestul păcătoasei care i-a uns picioarele lui Isus, cheltuind salariul unui muncitor pe un an întreg ("trei sute de dinari") cu această dovadă de iubire (Mc 14,3-9); abandonarea în mâinile providenței a văduvei sărmane care face pomană cu ultimii ei bănuți, "tot ce mai avea la viața ei" (Mc 12,42-44).

Toți cei care îl întâlnesc pe Isus "aleargă", "strigă", dau "tot", "dau de știre" altora despre experiența lor..., nu-și pot stăvili emoția și surprinderea..., sunt entuziaști, îi contaminează pe cei din jur cu bucuria lor imensă... Isus însuși își îndeamnă discipolii în modul cel mai explicit cu putință: "Ceea ce eu vă spun în întuneric, spuneți la lumină și ceea ce vă spun la ureche predicați de pe acoperișuri" (Mt 10,27). Or, ce metodă mai convingătoare de a predica există decât însuși entuziasmul care cuprinde întreaga ființă a celor care l-au văzut pe Domnul? Oare nu-i mustra apostolul Paul pe galateni tocmai pentru că-și pierduseră entuziasmul (Gal 4,15), care transmite credința mai mult decât orice altă predică?

Dar cel mai mare "nebun" al evangheliei e Isus însuși. El, Fiul lui Dumnezeu, vrea să fie botezat de Ioan, unul cel mai mic față de "cel mai mic din împărăția cerurilor" (Mt 11,11). Refuză onorurile lumești în favoarea păcii rugăciunii (In 6,15). Se dă pe mâna arhiereilor pentru împlinirea Scripturii, când ar fi putut chema îngerii în ajutorul său (Mt 26,53). În jertfa supremă percepută de lume ca nebunie stă însăși dumnezeirea lui Cristos, pentru că "nebunia crucii este puterea lui Dumnezeu" (1Cor 1,18), iar "nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii" (1Cor 1,25). Căci "Dumnezeu a ales cele nebune ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți" (1Cor 1,27).

În fine, să nu uităm pe unul dintre cei mai cunoscuți "nebuni" după Cristos, pe Francesco Bernardone, fiul bogatului negustor de postavuri din Assisi, pe care lumea l-a considerat nebun atunci când a ales să bată desculț drumurile prăfuite ale Italiei sfârșitului de secol XI pentru a predica evanghelia. Acum, "sărăcuțul" Francisc este unul dintre cei mai venerați sfinți: "nebunul" vede fața lui Dumnezeu Tatăl. Așadar, "dacă cineva dintre voi crede că este înțelept în lumea aceasta, să devină nebun ca să ajungă înțelept" (1Cor 3,18-19). Căci a fi nebun după Cristos este și a fost dintotdeauna cea mai prețioasă formă de înțelepciune.

Claudia Stan



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat