Jacques Maritain

Considerat unul dintre exponenţii cei mai mari şi mai discutaţi din istoria gândirii şi culturii catolice din anii 1900, Jacques Maritain spunea despre sine: "Sunt poate un filozof sau un scriitor, dar sunt mai ales un căutător al absolutului". Realismul filozofiei lui Maritain, ce urmează tradiţia sfântului Toma de Aquino, reprezintă o deschidere pentru filozofia din viitor.

Născut la Paris, la 18 noiembrie 1882, filozoful Jacques Maritain a fost unul dintre principalii exponenţi ai gândirii sfântului Toma de Aquino. Atras iniţial de filozofia lui B. Spinoza, s-a îndreptat ulterior spre cea a lui Henri Bergson. În 1901, Maritain a întâlnit-o pe viitoarea lui soţie, Raissa Oumansoff. Afectaţi de ariditatea spirituală a intelectualităţii franceze, cei doi au decis să se sinucidă. I-au salvat însă provocările lansate de H. Bergson în cadrul curentului pozitivist. În 1906, influenţaţi de scriitorul Léon Bloy, Jacques şi Raissa Maritain s-au convertit la catolicism. După aprofundarea ştiinţelor naturale la Heidelberg, Maritain a abandonat filozofia lui H. Bergson şi a început să studieze scrierile sfântului Toma de Aquino. În 1914, a fost numit asistent la Institutul Catolic din Paris, iar în 1921 a devenit profesor.

Încă din primele sale scrieri (La science moderne et la raison, 1910; La philosophie bergsonienne, 1913 etc.), Maritain a apărat filozofia tomistă şi credinţa catolică.

Din 1920, şi-a îndreptat atenţia spre aspectele sociale, dezvoltând şi principiile umanismului creştin. În această perioadă a scris numeroase cărţi, abordând diverse domenii: religia, cultura, epistemologia, filozofia ştiinţei, filozofia politică (Le Docteur angelique, 1930; De la philosophie chrétienne, 1933; Humanisme intégral, 1936; De la justice politique, 1940 etc.).

În 1940 s-a mutat în Statele Unite, unde a predat la universităţile din Princeton şi Columbia (1941-1944). Cărţile sale din această perioadă (Les droits de l'homme et la loi naturelle, 1942; Christianisme et démocratie, 1943; Principes d'une politique humaniste, 1944; La personne et le bien commun, 1947 etc.) au abordat noi domenii: filozofia politică, estetica, filozofia educaţiei, metafizica.

În perioada 1944-1948 a fost ambasador al Franţei la Vatican. În 1948, Maritain s-a întors la Princeton ca profesor emerit. În acest timp, a continuat să scrie în domeniul filozofiei politice, al esteticii, al religiei, al filozofiei morale şi al filozofiei istoriei. În 1960, Maritain s-a întors în Franţa. După moartea Raissei, Maritain s-a mutat la Toulouse, unde a trăit în cadrul Ordinului "Micii Fraţi ai lui Isus", care i-a oferit inspiraţie pentru alte cărţi: De la grâce et de l'humanité de Jésus, 1967; De l'Église du Christ. La personne de l'Église et son personnel, 1970 etc. A murit la 28 aprilie 1973 şi a fost înmormântat la Kolbsheim (Franţa).

Amploarea operei sale, influenţa asupra doctrinei sociale a Bisericii, preocuparea pentru apărarea drepturilor omului şi a credinţei catolice au făcut din J. Maritain una dintre personalităţile marcante ale catolicismului. Alături de Dante Alighieri, Duns Scotus, sfântul Filip Neri, sfântul Carol Borromeu, papa Leon al XIII-lea etc., Jacques Maritain poate fi considerat un ucenic fidel al sfântului Toma de Aquino.

Calea sfinţeniei este deschisă tuturor oamenilor. E nevoie doar de curaj şi entuziasm pentru a o străbate.

Emanuel Imbrea

* * *

"Atâta vreme cât există lumea, creştinul trebuie să caute întotdeauna noi progrese şi îmbunătăţiri pentru mai multă dreptate şi comuniune pe pământ, pentru o împlinire mai profundă şi mai completă a evangheliei... Aşa cum creştinii trebuie să se străduiască neîncetat, fiecare în viaţa proprie, pentru mântuirea veşnică a sufletelor lor şi a lumii, la fel şi ei, în decursul secolelor, trebuie să se străduiască neîncetat să găzduiască şi să împlinească din ce în ce mai bine în această lume speranţa pământească a omului în evanghelie" (Despre filozofia istoriei, 4, 9).