Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Istorie -

Marcu Glaser

Continuăm prezentarea de scurte biografii ale martirilor Bisericii locale din anii regimului ateo-comunist. În acest număr: episcopul Marcu Glaser, administrator apostolic al Diecezei de Iași în perioadele 18 octombrie 1944 - 30 octombrie 1947; 26 iunie 1949 - 25 mai 1950).

Episcopul romano-catolic Marcu Glaser s-a născut la 25 aprilie 1880, în Colonia Landau, din Ucraina, într-o familie germană deportată în sudul Rusiei țariste. A studiat la Seminarul din Saratov și apoi în Colegiul "Germanicum" din Roma. A obținut doctoratul în filozofie și teologie. În ziua de 24 iulie 1907, a fost sfințit preot la Minsk. În perioada 1907-1916, a îndeplinit funcțiile de subdirector și profesor la Seminarul Teologic din Saratov, iar în 1916, a fost transferat la Chișinău, unde a fost numit decan și paroh de Basarabia. În perioada 1917-1920 a îndeplinit funcția de vicar general al Basarabiei. Pentru meritele sale, în 1924, a fost numit camerier secret al papei Pius al XI-lea, iar în 1930, prelat papal.

La 1 aprilie 1939, a fost numit rector al Seminarului din Iași, iar la 26 iulie 1942, superior al Misiunii catolice din Transnistria, cu reședința la Odessa. În această localitate, a fost consacrat episcop de Cesaropolis, la 25 iulie 1943.

Din cauza evoluției nefavorabile pentru România a luptelor de pe frontul de Est, episcopul M. Glaser s-a refugiat în România, iar în septembrie 1944, la moartea episcopului de Iași, M. Robu, Sfântul Scaun l-a numit administrator apostolic al Diecezei de Iași.

La 12 aprilie 1945, Nunțiatura Apostolică din România a cerut Ministerului Cultelor recunoașterea oficială a episcopului Glaser ca administrator apostolic al Diecezei de Iași. Cererea a fost repetată la 11 iunie 1945, însă fără un rezultat pozitiv. La 8 aprilie 1946, ministrul Cultelor, Mihail Ralea, îl informa pe nunțiul Andrea Casullo cu privire la faptul că guvernul comunist nu-i putea acorda lui M. Glaser agrementul legal până la "procurarea unui aviz favorabil din partea Comisiunii Aliate de Control". Pretextul invocat de ministrul Ralea era legat de faptul că episcopul Glaser era născut în Ucraina și ar fi activat până la 23 august 1944 pe teritoriul sovietic. "Or - scria ministrul Ralea - pentru bunele raporturi cu marea aliată din răsărit, nu putem săvârși acte care să ne pună într-o dubioasă și necorectă atitudine". Atât autoritățile comuniste românești, cât și cele sovietice treceau premeditat sub tăcere faptul că, în perioada 1942-1944, episcopul Glaser a trebuit să suporte vexațiuni din partea armatei germane, în special din partea trupelor SS care încercaseră să facă să înceteze orice activitate religioasă în rândul populației catolice din jurul Odessei, păstorită de episcopul Glaser.

Începând cu 1945, episcopul Glaser a fost chemat în repetate rânduri în fața autorităților sovietice, care l-au supus unor lungi și chinuitoare interogatorii cu privire la activitatea sa de la Iași și Odessa, precum și sub pretextul unei presupuse călătorii făcute de episcop în Germania, în 1942. Inițial, episcopul M. Glaser a refuzat să compară în fața anchetatorilor, și numai după repetate amenințări ale ofițerilor NKVD, a decis să se prezinte la interogatorii. Pericolul a fost conștientizat de la început de episcopul Glaser, iar interogatoriile au durat circa patru ani.

Episcopul M. Glaser a rămas în fruntea Diecezei de Iași până la numirea episcopului Anton Durcovici, după care a fost ales vicar general al acestuia. În această perioadă, l-a însoțit deseori pe episcop în vizitele canonice din dieceză și l-a ajutat la administrarea Mirului. După arestarea episcopului Durcovici, la 26 iunie 1949, M. Glaser a preluat conducerea Diecezei de Iași, fiind însă împiedicat sistematic de regimul comunist să desfășoare o activitate pastorală normală.

În anul 1950, episcopul Glaser a fost supus unor anchete repetate din partea Securității din Iași, situație care i-a provocat un atac de cord. A murit la 25 mai 1950, în condiții neelucidate pe deplin la această dată.

Dănuț Doboș



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat