Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Gânduri crestine -

Îți mulțumim pentru Maria

Luna septembrie cheamă pe creștini la o nouă euharistie mariană, aceea a aurorei. Cum altfel putem considera nașterea preacuratei Fecioare Maria decât ca o auroră creștină?

Sfânta Biserică, în tresăltare de bucurie, spune: "Din tine a răsărit soarele dreptății, Cristos, Dumnezeul nostru, care, dezlegând blestemul, ne-a dat binecuvântarea și, biruind moartea, ne-a dăruit viața veșnică".

De aceea Dumnezeu a ales-o și a iubit-o mai mult decât pe toate făpturile. Trimisul Domnului, Gabriel, putea să-i adreseze salutul care avea să devină ecou permanent în omenire: "Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!" (Lc 1,28).

Evanghelistul Luca notează cu precizie numele Fecioarei din Nazaret, căreia i se adresează arhanghelul Gabriel: "Maria", care, pe lângă înțelesul biblic de "doamnă", "stăpână", mai înseamnă și "steaua mării", "pentru că poate fi comparată foarte bine cu un astru care trimite raza fără a fi alterată. Ea este steaua strălucitoare și admirabilă, înălțată deasupra mării", a lumii. Sfântul Bernard, meditând asupra marilor și amenințătoarelor primejdii în care se află sufletul creștinului, oferă încurajarea stăruitoare de a alerga la Maria: "Privește steaua mării, cheam-o pe Maria!". Urmând-o pe ea, nu te vei rătăci; rugând-o pe ea, nu vei dispera; având-o pe ea protectoare, nu te vei teme, vei ajunge la scop și vei înțelege cât de frumos este să spui: "Și numele Fecioarei era Maria!".

Pentru ca Euharistia Mariei să fie la unison cu aceea a Fiului dumnezeiesc Isus, a trebuit să se împlinească în ea profeția bătrânului Simeon: "Sabia îți va străpunge sufletul" (Lc 2,35). Observația sfântului Bernard este cât se poate de grăitoare: "Puterea durerii a străpuns sufletul tău și astfel te putem numi, nu fără motiv, mai mult decât martiră (regină a martirilor), pentru că în tine participarea la pătimirea Fiului a depășit cu mult în intensitate suferințele fizice ale martiriului". Și mai departe, concluzia aceluiași sfânt Bernard, cinstitor și iubitor exemplar al Maicii sfinte: "În Fiul a acționat iubirea mai mare decât oricare altă iubire. În mamă a acționat iubirea cu care nu se poate compara nici o altă iubire, după aceea a lui Cristos".

P.A.D.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat