Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri interne

Semicentenar

Parohia Onești "Sfinții Apostoli Petru și Paul" a celebrat, duminică, 26 iunie, în cadru festiv, împlinirea a 50 de ani de existență. La ora 10.30, în prezența Mons. Jose Edson di Oliveira Santana (din Brazilia), cu participarea foștilor parohi și vicari ai acestei comunități, dintre care amintim pe pr. Victor Blazutti, primul paroh al comunității catolice din Onești, pr. Isidor Mocanu, cel de-al patrulea paroh, și pr. Iosif Păuleț, actualul paroh și decan de Trotuș, în prezența unui mare număr de credincioși oneșteni și oaspeți s-a celebrat Liturghia hramului. Predicator a fost pr. Alois Bulai. Seara, la casa tineretului de lângă parohie, a avut loc un simpozion care a marcat cei 50 de ani de existență a Parohiei Catolice Onești. Programul a mai inclus o suită de cântece prezentate de corul "Caelestis", dansuri populare, luări de cuvânt. La această manifestare au fost prezente și autoritățile locale. (Pr. Marian Gașpal)

Din nou acasă

La Faraoani, cu ocazia împlinirii anul acesta a 275 de ani de la înființarea canonică a Parohiei Faraoani, a avut loc prima întâlnire a preoților și persoanelor consacrate originari din acest sat. La Liturghia solemnă de duminică, 24 iulie, au participat 17 dintre cei 25 de preoți în viață originari din localitate (cinci au trecut la Domnul; primul preot din Faraoani s-a născut în 1813 și a murit în 1886), 28 dintre cele 41 de surori și 32 dintre cele 34 de fecioare consacrate.

Sfințiri de biserici

* Consacrarea altarului și sfințirea bisericii "Fericitul Ieremia" din Bacău (str. Digu Bârnat, 4) vor avea loc sâmbătă, 6 august. La Liturghia care va începe la ora 11.00 vor fi prezenți PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă și PS Virgil Bercea. Lucrările de construire au fost începute în toamna anului 1990. Biserica are lungimea de 75 m, lățimea de 30 m, înălțimea cupolei centrale 19 m, iar înălțimea turnului până la vârful crucii de 67 m. Paroh al comunității este pr. Isidor Dâscă.

* Biserica din Târgu Frumos va fi sfințită în ziua de 13 august, la ora 11.00. Celebrarea va fi prezidată de către PS Petru Gherghel. Parohia "Sfântul Anton de Padova" din Târgul Frumos a luat ființă în anul 1991. Lucrările la actuala biserică au început în anul 1992, fiind coordonate de către pr. Maricel Medveș. Din anul 2002 au fost inițiate finisările interioare și exterioare duse la bun sfârșit în anul 2005 de către pr. paroh Iulian Faraoanu.

Pe scurt
- 26 iunie și 3 iulie: Sfințiri și dedicări de altare la Vaslui și Voievodeasa în cinstea sfinților Petru și Paul
- 2 iulie: Întâlnire la Gherăești a preoților și persoanelor consacrate originari din sat
- 3 iulie: Pr. Isidor Mocanu, pr. Alois Bișoc și pr. Iosif Gîrleanu au sărbătorit la Hălăucești 40, respectiv 30 și 10 ani de preoție
- 18-21 iulie: Tabără de vară pentru copii la Gioseni, organizată de Centrul Diecezan Caritas și Congregația Surorile Providenței din Iași
- 18-27 iulie: Schimb de experiență româno-francez la nivel de copii (Săveni, Roman, Săbăoani și Bacău)
- 22-24 iulie: Campus al ACA, zona Roman, la Mănăstirea "Maica Unității", din Viișoara, Piatra Neamț
- 23-24 iulie: Vizită pastorală în Parohia Horlești
- 28 iulie: Vizita unui grup al AC Como (Italia) la Iași.

Numiri și transferuri în dieceză

Începând cu 1 august, PS Petru Gherghel i-a numit sau i-a transferat pe următorii:

Parohi: pr. Daniel Ghitiu - Gherăești; pr. Iulian-Eugen Kropp - Târgu Frumos; pr. Alfons-Eugen Zelionka - Poiana Micului; pr. Adrian Gherghelucă - Bârgăuani; pr. Marius-Stanislav Bucevski - Solonețu Nou.

Misiuni speciale: pr. Iulian Faraoanu - pastorație pentru români și studii în Italia (Roma); pr. Fabian Doboș - pastorație și studii în Italia; pr. Marius Mîrț - studii în SUA (Washington, DC); pr. Mihai Iștoc - pastorație în Italia; pr. Ioan Șandor - pastorație în Austria; pr. Maricel Mititelu - pastorație și studii în Italia; pr. Antonio-Vasile Popescu - pastorație în Dieceza de Chișinău; pr. Daniel Iacobuț și pr. Eduard Patrașcu - continuă studiile în Italia.

Vicari: pr. Iosif Agiurgioaie - Tomești și profesor la Școala de Dascăli; pr. Cristinel Farcaș și pr. Iulian Tancău - Iași "Adormirea Maicii Domnului"; pr. Mihail-Daniel Farcaș - Roman "Sfânta Tereza a Pruncului Isus"; pr. Marcelin Chelaru - Suceava; pr. Adrian Chili - Gioseni; pr. Anton Lucaci - Rădăuți; pr. Sergiu Antal - Focșani; pr. Petru Antonică - Oțeleni; pr. Adrian Burcă - Moinești; pr. Petrică Butnariu - Mărgineni; pr. Paul Agu - Tămășeni; pr. Daniel Budău - Sagna; pr. Cătălin-Cristian Burcă - Răducăneni; pr. Iulian Farțade - Adjudeni; pr. Romeo Neculai - Roman "Fer. Ieremia Valahul"; pr. Claudiu Robu - Roman "Inima Neprihănită a Mariei"; pr. Ciprian Tiba - Săbăoani; pr. Iosif Tiba - Gherăești.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat