Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Anul Euharistiei -

Cina cea de taină

Lucrarea asupra căreia ne-am oprit atenția este o reprezentare a ultimei Cine a lui Isus cu apostolii, o pictură murală realizată de Domenico Ghirlandaio în 1486 în refectorul Mănăstirii "San Marco" din Florența.

Este o lucrare de dimensiuni mari (400x800 cm), în care Ghirlandaio (ca și în alte tratări ale aceluiași episod biblic) propune o compoziție picturală inspirată din temele similare ale lui Andrea del Castagno: aceeași dispunere a personajelor, aceeași relație între ele, respectarea strictă a regulii perspectivei în pictură stabilită de Alberti. Leonardo da Vinci, a cărui Cină de taină de la "Santa Maria delle Grazie" a revoluționat tehnica de reprezentare a acestui episod biblic, își desăvârșește capodopera la câțiva ani după moartea lui Ghirlandaio, la sfârșitul secolului al XV-lea; pasul epocal făcut de el cu această frescă este remarcabil în ceea ce privește comunicarea și legătura intrinsecă și extrinsecă dintre personaje. Spre deosebire de Leonardo, Ghirlandaio este mai puțin interesat de expresia dramatică, de relațiile interpersonale ale oamenilor pe care îi reprezintă și pare a se concentra cu precădere asupra traducerii cât mai fidele a mesajului evanghelic.

Ceea ce se remarcă încă de la prima privire a lucrării este că autorul delimitează pictural două realități paralele, prezente în evanghelii: lumea și împărăția lui Dumnezeu. Delimitarea este redată pictural fie printr-o separare formală, fie printr-una simbolică.

Delimitarea formală este vizibilă în împărțirea frescei în două părți pe orizontală. Astfel, în partea de sus frumusețea lumii exterioare este reprezentată îndeosebi prin simboluri florale: nișa în care se află așezată masa este încadrată de două vaze cu flori proaspete, prin cele două luminătoare în formă de arc din fundalul scenei, se văd păsări zburând printre vârfurile copacilor, iar în arcul ferestrei din dreapta se vede un palmier, simbol al Floriilor și amintire a intrării Domnului în Ierusalim. Peisajul exterior poate fi tratat ca o reflectare a iubirii și providenței divine: "păsările cerului" pe care "Tatăl ceresc le hrănește" (Mt 6,26) și "iarba de pe câmp" (Mt 6,30) sunt elemente ale lumii exterioare care poartă în substanța lor iubirea Creatorului.

Delimitarea formală ne prezintă în partea de jos a frescei scena propriu-zisă a Cinei. Juxtapunerea dintre copacii încărcați de fructe din fundal și actul prin care Isus, aflat în centrul scenei, instituie Euharistia nu este altceva decât o juxtapunere a versetelor biblice în care Cristos opune grijilor lumii acesteia grija infinit mai importantă de a-i sluji lui Dumnezeu: "Nu vă îngrijorați pentru viața voastră: ce veți mânca sau ce veți bea" (Mt 6,25), dar "căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și toate acestea vi se vor adăuga" (Mt 6,33), căci "nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Mt 4,4). Gestul de binecuvântare al lui Isus care se răsfrânge asupra darurilor pare a avea și o conotație secundară: aceea de binecuvântare a apostolilor, inclusiv a lui Iuda ("Ceea ce vrei să faci fă repede!" [In 13,27]). (va urma)

Claudia Stan

* * *

Domenico Ghirlandaio (pe numele său adevărat Domenico di Tomasso Bigordi) este un pictor italian din secolul al XV-lea cunoscut îndeosebi din biografiile lui Michelangelo Buonarroti, care și-a făcut ucenicia în "bottega" lui din Florența. Ghirlandaio este un maestru al frescei, tehnică pe care a utilizat-o aproape exclusiv în cariera sa, refuzând să experimenteze pictura în ulei pe care majoritatea artiștilor florentini o foloseau în acea perioadă.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat