Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Ziua Tineretului

Rugăciune, cântare, bucurie...

"Am venit și noi să ne-nchinăm!" - acesta a fost răspunsul dat de tinerii Diecezei de Iași provocării lansate de regretatul Sfânt Părinte Ioan Paul al II-lea în cadrul Mesajului pentru Cea de-a XX-a Zi Mondială a Tineretului ce se va desfășura la Köln. Tinerețea, bucuria, soarele, rugăciunea au fost caracteristicile Zilei Tineretului sărbătorită la nivel diecezan, duminică, 1 mai, la Bacău - "Fericitul Ieremia", când peste 5.200 de tineri din 115 parohii ale diecezei și-au exprimat dorința de a veni și a-l adora pe Cristos. Alături de ei s-a închinat și păstorul diecezei, PS Petru Gherghel, împreună cu preoți (peste 90), persoane consacrate, autorități civile și credincioși veniți din toate colțurile Moldovei.

Sărbătoarea a început cu o seară de priveghere și de adorare a crucii. Pelerini ai bucuriei, sute de tineri din parohiile Bacăului și de prin împrejurimi, au cântat și s-au rugat, prezentând la picioarele crucii bucuriile și neîmplinirile lor. Lumina, imaginea, sunetul, culoarea i-au însoțit în meditația lor și au dat o notă aparte momentului de priveghere.

Câteva surori din Congregația "Misionarele Patimii lui Isus" din Butea și câțiva tineri au prezentat Întâlnirea Mondială a Tinerilor Păcii de anul trecut de la Asti (Italia) cu impresii frumoase și convingătoare că pacea este posibilă dacă dialogăm. S-a vorbit și despre Ernesto Olivero, fondatorul Serming-ului (Serviciul Misionar al Tinerilor), care a organizat această întâlnire a zeci de mii de tineri din Italia și alte țări.

A doua zi a început în forță cu sosirea participanților. Primul grup a venit la ora 7.10, din parohia Roman "Inima Neprihănită a Mariei". Apoi, râuri de tineri cu pancarte, steaguri, eșarfe au început să curgă pe la centrul de primire. Erau însoțiți de preoți, călugări și călugărițe care i-au ajutat în pregătire. Se citea pe chipul tuturor bucuria de a veni și a se închina lui Cristos, la Bacău, împreună cu ceilalți tineri din dieceză.

Deja la 9.45 a început programul propriu-zis al zilei. Cântecele, dansurile, scenetele, i-au antrenat pe participanți și i-au introdus în spiritul sărbătorii și al tinereții.

La ora 10.30 a avut loc un moment de rugăciune, în care au fost citite fragmente din Mesajul papei Ioan Paul al II-lea. Rugăciunea, libertatea, afecțiunea - cuvinte din mesaj scrise pe niște panglici - împreună cu motoul zilei, "Am venit să ne-nchinăm lui" au fost elemente ce au completat acest moment spiritual. A urmat apoi o repetiție a cântecelor coordonată de corul parohiei.

La ora 11.30 a început sfânta Liturghie. Crucea purtată în mod solemn de tinerii din Bacău a fost elementul central al procesiunii. Episcopul și ceilalți preoți au fost însoțiți spre altar de către tineri reprezentanți ce purtau o eșarfă cu numele fiecărei parohii prezentă la sărbătoare.

"Bine ați venit la Bacău!" a fost salutul de primire al gazdelor rostit de pr. Isidor Dâscă, paroh și decan de Bacău. De altfel, la organizarea acestei zile părintele paroh a fost ajutat de pr. Andrei Coceangă, pr. Eduard Farcaș, pr. Gabriel-Claudiu Ianuș, precum și de un grup numeros de tineri și de adulți din parohie.

Liturghia de la Bacău avea o însemnătate deosebită și pentru că, în urmă cu 15 ani, în aceeași zi, PS Petru Gherghel a fost consacrat întru episcopat.

Au urmat lecturile sfinte, proclamate de tineri, și omilia. În cadrul acesteia, păstorul diecezei ne-a reamintit cuvintele papei Ioan Paul al II-lea adresate tinerilor aflați în Piața "Sfântul Petru", în ultimele zile ale vieții sale: "Voi m-ați căutat. Acum sunteți alături de mine. Pentru asta vă mulțumesc!" Am fost și noi prezenți acolo, alături de tinerii lumii, precum am fost prezenți și la Liturghia de inaugurare a pontificatului papei Benedict al XVI-lea, care și-a exprimat bucuria de a ne întâlni pe toți la Köln.

"Curaj, tinere al mileniului trei! Nu-ți fie teamă să fii mărturisitor autentic al iubirii contemplate în Cristos!", a fost mesajul Preasfințitului.

Intențiile de la rugăciunea credincioșilor au fost citite de către tineri, iar la ofertoriu aceștia au purtat daruri: potir, ostii, colac, simboluri ale asociațiilor Acțiunea Catolică și Scout, un crucifix și flori.

Tinerii diecezei s-au pregătit intens pentru această sărbătoare prin citirea și aprofundarea mesajului Sfântului Părinte în cadrul catehezelor parohiale. Le-a fost lansată și provocarea de a participa la un concurs de catrene și simboluri, construite pe baza mesajului. Au avut de răspuns la o serie de întrebări, a căror sinteză a răspunsurilor a fost prezentată după împărtășanie.

A urmat un moment emoționant, mult așteptat de tineri: predarea crucii. "Unde va avea loc anul viitor Ziua Tineretului în Dieceza de Iași?" era întrebarea care aștepta un răspuns. Dar acesta se lasă așteptat... Mai întâi însă ia cuvântul un tânăr din parohia gazdă, care prezintă bucuria trăirii experienței crucii: "Câte lacrimi a zărit / Ori secrete i-au fost spuse... / Câți în brațe a ținut / Ori pe spate i-au fost puse.... // De-acum crucea pentru noi / Nu mai este o povară / Este-un semn încredințat / Nouă pentru prima oară. // Ca și gazdă vă salută / Fericitul băcăuan / Și vă roagă într-un suflet: / Mai lăsați-ne-o un an!" Emoția și nerăbdarea erau la cote maxime. Ropote de aplauze și strigăte din partea tinerilor: fiecare parohie dorea sa ia acasă crucea. Dar vocea clară și hotărâtă a Preasfințitului anunță cu bucurie: "Parohia Dărmănești!" Din nou aplauze... Binecuvântarea finală a încheiat sfânta Liturghie, nu și programul Zilei Tineretului, căci sărbătoarea a continuat....

La ora 14.00, un grup de clovni au deschis programul cultural recreativ. A urmat un dialog în care păstorul diecezei a răspuns la întrebările adresate de către tineri. S-a vorbit despre profilul tânărului creștin din mileniul al treilea, despre vocație și activitatea misionară, despre bucuriile celor 15 ani de episcopat și altele. A vorbit și pr. Adrian Stoica, misionar în Coasta de Fildeș. Urarea de "La mulți ani!" i-a fost adresată și cântată în cor Preasfințitului de către toți tinerii prezenți la sărbătoare.

În cadrul concursului celor mai reușite catrene și simboluri, câștigătorii au fost:
- Secțiunea Catrene: locul I: Valea Mare; locul al II-lea: Bacău "Sfânta Cruce"; locul al III-lea: Adjudeni.
- Secțiunea Simboluri: locul I: Roman "Sfânta Tereza"; locul al II-lea: Iași "Adormirea Maicii Domnului"; locul al III-lea: Mărgineni. S-au evidențiat, de asemenea, și simbolurile parohiilor Bacău "Sfânta Cruce", Onești și Valea Mare.

Imnul zilei "Am venit și noi să ne-nchinăm!" a fost cântat de mai multe ori și a fost ca un leit-motiv al întâlnirii.

Anca Lucaci



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat